Un muzeu cum nu există în România. Cum își văd polonezii un moment extraordinar din istoria lor, vizitat și de Dalai Lama. „O experiență 3D, mesajul nostru de speranță. Să te predai nu este o soluție”

„Fiecare stat trebuie să aibă o politică a memoriei. Însă aceasta trebuie să se întemeieze pe adevăr”, spune dr. Paweł Ukielski, politolog și istoric, directorul adjunct al Muzeului Insurecției din Varșovia, într-o discuție cu HotNews.

Muzeul Insurecției din Varșovia primește 600.000 de oameni pe an. Și oferă o experiență cu adevărat imersivă, un termen la modă, suprautilizat, dar pe deplin meritat de ceea ce trăiești în strada Grzybowska 79 din Varșovia. 

A fost construit în 2004, în clădirea unei foste centrale electrice de tramvaie. Predomină arhitectura și scenografia care încurajează cunoașterea pe bază de imagini și texte. Sunt instalații multimedia, o sală de cinema unde rulează documentare și, mai ales, celebra animație 3D „Zbor deasupra Varșoviei distruse”, care arată proporțiile devastării orașului după război. 

Un bombardier B-24 în mărime naturală

Unul dintre cele mai spectaculoase exponate ale muzeului este o reproducere în mărime naturală a bombardierului american B-24 Liberator. 

Aparatul domină sala în care este expus la înălțime și evocă misiunile aeriene prin care Aliații încercau să arunce provizii peste Varșovia, în timpul insurecției din august 1944. O îndrăzneală plătită de multe ori de piloți și de echipaje cu viața. 

Ursuleții de pluș

În Muzeul Insurecției, experiențele sunt trăite cu toate simțurile. Nu este nevoie decât să ridici receptorul unui telefon din perioada războiului pentru a auzi vocea înregistrată a unui insurgent și a-i privi chipul din fotografia luminoasă de pe perete. 

Poți să pătrunzi într-un post de control german, reprodus în mărime naturală, și să privești printr-una din deschizăturile mici din zid în exterior, precum trebuie să o fi făcut-o insurgenții care l-au cucerit în 1944. 

Sau poți intra în tulburătoarea cameră a micului insurgent, în care avioanele de jucărie și ursuleții liniștitori de pluș din acele timpuri se amestecă cu hăinuțele, fotografiile și poveștile copiilor care au murit în timpul revoltei. Aici se țin ateliere pentru elevii polonezi, care își învață istoria într-un mod care inspiră. 

Turiști din Peru, Belgia și SUA

Am ajuns la Muzeul Insurecției într-o zi de joi, când intrarea era gratuită pentru vizitatori. Era, așadar, una dintre cele mai aglomerate zile din săptămână: zeci de persoane traversau curtea muzeului, iar la intrare se formau cozi lungi. 

Printre vizitatori se aflau grupuri de turiști veniți din Peru, Belgia sau Statele Unite, alături de clase de elevi polonezi și grupuri de studenți. 

L-am întâlnit pe dr. Pawel Ukielski, directorul adjunct al muzeului, în biroul său. Pereții sunt acoperiți cu fotografii ale liderilor internaționali care au vizitat muzeul, de la membri ai casei regale britanice la Dalai Lama. 

„Acesta este mesajul nostru de speranță – pentru Ucraina, pentru Siria, pentru orice loc de pe Pământ care se află acum sub distrugere”

Discuția a ajuns inevitabil la semnificația universală a Insurecției din Varșovia. „Acum doi ani, muzeul nostru a fost vizitat de Olena Zelenska, soția președintelui Ucrainei. Pe tot parcursul expoziției a fost complet calmă, cu o expresie impasibilă. Dar, la final, a ieșit din muzeu și s-a dus în Parcul Libertății, ca să aprindă o lumânare. S-a uitat în jur și a plâns, pentru că a văzut toți acei zgârie-nori din jur, viața din jur”, a spus Ukielski.

Era reparația, normalitatea la care Ucraina visează încă. Nimic nu e mai prețios ca normalitatea. 

„A văzut în expoziție animația cu orașul în ruine, apoi a ieșit în aer liber și a văzut un oraș modern, dinamic, plin de viață. Și atunci a înțeles că acesta este un simbol al speranței pentru Ucraina. Așadar, acesta este mesajul nostru de speranță – pentru Ucraina, pentru Siria, pentru orice loc de pe Pământ care se află acum sub distrugere”, ne-a spus directorul adjunct. 

„Istoria a redevenit importantă”

HotNews: Care a fost impactul deschiderii unui astfel de muzeu în Polonia?
Paweł Ukielski: Deschiderea muzeului nostru a însemnat o schimbare vizibilă în Polonia. El a fost inaugurat în 2004, după mai bine de un deceniu de uitare, să-i spunem așa. În anii ’90, după căderea comunismului, istoria nu mai conta atât de mult. Era ceva firesc, după ce în comunism fuseserăm atât de cufundați în istorie.

Odată cu libertatea, oamenii au început să se gândească la cum să se îmbogățească, cum să dezvolte economia din ruine. Istoria nu mai era un subiect central în discursul public. Exista chiar ideea că istoria ar fi mai degrabă o povară pentru modernitate – ceea ce, desigur, nu este adevărat.

După zece ani însă, contextul, inclusiv cel internațional, s-a schimbat. Am devenit membri NATO, apoi ai Uniunii Europene. Din acel moment, siguranța părea cumva garantată. Dar Putin prelua puterea în Rusia, iar în Germania organizațiile germanilor expulzați deveneau tot mai puternice, ceea ce în Polonia era percepută ca o amenințare.

Astfel, istoria a redevenit importantă. Muzeul nostru a fost primul muzeu istoric modern creat după căderea comunismului. Am început o adevărată revoluție în muzeologia poloneză. Noi am spus povestea a ceea ce înseamnă să fii prins între două regimuri totalitare.

Unii vestici credeau că prudența poloneză e „rusofobie poloneză”

HotNews: Așadar, insurecția din Varșovia, deși a durat puțin, este reprezentativă pentru o bună parte a istoriei poloneze.
Paweł Ukielski: Da, exact. A fost ultimul moment în care, deși erau în război total de peste trei ani, regimurile totalitare au colaborat din nou: Stalin a oprit ofensiva Armatei Roșii pentru a-i lăsa lui Hitler șansa să înăbușe revolta polonezilor și să distrugă Varșovia.

Așadar, muzeul a schimbat atitudinea polonezilor față de istorie și modul în care ea este înțeleasă în context actual.

Pentru noi, acest lucru a devenit evident cel puțin din 2008, odată cu invazia Georgiei. De pildă, am fost probabil prima instituție poloneză care a organizat un concert special la doar două zile după ce rușii au intrat în Georgia, chiar aici, în sediul nostru, pentru a sprijini Georgia.

Când le spuneam acest lucru vizitatorilor din Vest, ani de zile se uitau la mine ca și cum ar fi fost doar rusofobia poloneză. Dar în ultimii trei ani au înțeles perfect că da, e realitate. Pentru că astăzi văd ce se întâmplă la Mariupol sau în unele cartiere din Harkiv. Acum înțeleg că nu exageram: miza e încă prezentă și istoria se poate repeta.

„Să te predai nu este o soluție”

– La inaugurare, v-ați gândit că, în scurt timp, veți ajunge să trăiți evenimente precum cele de astăzi, când la graniță se poartă un război?
– Desigur că nu. Nu ne-am așteptat ca lucrurile să evolueze în acest fel. Înțelegeam însă că este vital să ne spunem povestea, pentru că altfel ar fi spus-o alții. Era și o modalitate de a construi un patriotism modern, care credeam – și credem și acum – că este foarte important. Noi am considerat că acea atitudine post-istorică sau liberală – potrivit căreia nu mai este nevoie de patriotism – era falsă. Și, desigur, am văzut pas cu pas ce se întâmpla în est: Georgia, Crimeea, Donbass, iar apoi invazia pe scară largă a Ucrainei.

Nu am fost chiar profeți. Dar ceea ce mi se pare interesant este un sondaj pe care l-am citit acum două-trei luni, cu ocazia celei de-a 81-a comemorări a revoltei. 

În Polonia a existat mereu o mare dezbatere: dacă a fost o decizie bună sau nu să se organizeze Insurecția din Varșovia, din cauza numeroaselor victime, a distrugerii orașului etc. 

Iar în cel mai recent sondaj, aproape jumătate sau chiar mai mult de jumătate dintre polonezi au răspuns că da, a fost o decizie corectă. Doar puțin peste 20% au spus că a fost o decizie greșită. Iar acum șapte ani, opiniile erau altele: 35% în favoare, 28% împotrivă. Așadar, vedem că, după izbucnirea războiului pe scară largă din Ucraina, mult mai mulți polonezi consideră că a fost o decizie bună să lupți.

Unii s-ar fi așteptat ca răspunsul să fie invers – că, având război, oamenii nu mai vor război. Dar nu – oamenii, oamenii de rând, au înțeles că să te predai nu este o soluție.

Identitatea națională și Revolta din Varșovia

– Cum a influențat Revolta din Varșovia identitatea națională poloneză?
– Deși a avut loc doar două luni și doar în capitală – la acea vreme Varșovia avea aproape un milion de locuitori – aproape fiecare polonez are un înaintaș implicat direct sau indirect în revoltă.

Comunismul a încercat să șteargă memoria, dar nu putea să o reducă la tăcere totală. Așa că a fost falsificată. Era prezentată ca un eveniment local, în care oamenii buni au fost manipulați de comandanți „criminali” care i-au dus la sacrificiu.

Ceea ce era complet ascuns era partea de construcție statală: existau autorități civile și militare, se publicau jurnale oficiale, administrația funcționa. Această componentă a fost ștearsă complet de comuniști.

În timpul comunismului, Revolta era amintită pe două niveluri: unul oficial, diminuat ca importanță, și unul popular, păstrat în familii, iar mai târziu în samizdat, prin publicații clandestine, cărți. Era văzută ca un act de rezistență uriaș împotriva celor două regimuri totalitare.

Azi este considerată un eveniment al patrimoniului nostru comun, respectat dincolo de disputele politice. În fiecare an, la comemorări, vin lideri din toate partidele, care aici nu se ceartă.

„Am schimbat modul în care se celebrează istoria”

– Câți vizitatori aveți anual?
– Aproximativ 600.000. Și, foarte important, numărul nu a scăzut niciodată, în afară de perioada pandemiei. În general, muzeele au o creștere la început, apoi scade interesul. Sondajele arată că la noi aproape 40% dintre vizitatori sunt persoane care revin. În linii mari, 40% dintre vizitatorii noștri sunt varșovieni, 40% vin din restul Poloniei și 20% sunt străini.

– Care credeți că fost contribuția dumneavoastră la păstrarea memoriei poloneze?
– Am schimbat modul în care se celebrează istoria. Înainte erau discursuri, coroane. Noi am adus concerte rock, piese de teatru, competiții sportive, pentru ca fiecare să aibă o modalitate de a-și exprima emoțiile. Acum, multe alte instituții procedează la fel.

De 21 de ani organizăm pe 1 august, comemorarea insurecției, cu zeci de mii de oameni. Evenimentul este difuzat și la TV, urmărit de milioane. Am schimbat și muzeologia: am pus accent pe vizitator, pe storytelling modern. După ce am făcut asta, au apărut noi muzee. Azi muzeele poloneze atrag de două ori mai mulți vizitatori decât înainte.

„Patriotismul este complet lipsit de xenofobie”

– Pentru că ați vorbit mai devreme despre patriotismul modern, cum îl definiți dumneavoastră? Și cum se deosebește de naționalism?
– Esența rămâne aceeași: dragostea pentru patrie. Și, în primul rând, trebuie subliniat că patriotismul este complet lipsit de xenofobie. Este iubirea pentru propria țară, nu ura față de alte țări sau alte națiuni.

Foarte des – și aici mă refer la experiența mea cu germanii – termenul de „patriotism” e perceput aproape sinonim cu xenofobia sau naționalismul. În tradiția poloneză nu este deloc așa. Pentru noi, aceasta este o confuzie totală. De aceea, mereu subliniem această distincție, mai ales în dialogul cu germanii.

Patriotismul înseamnă dragostea pentru propria patrie și dorința de a face tot ce este mai bun pentru ea: să o dezvolți, să o faci mai prosperă, mai sigură, mai stabilă. Tot ceea ce contribuie la binele țării intră în sfera patriotismului.

Diferența „modernă” stă doar în modul de exprimare. Noi nu vrem să le spunem tinerilor cum să-și manifeste patriotismul. Le oferim instrumente moderne – muzică pop, rock, multimedia, teatru, filme – și le lăsăm libertatea să aleagă felul în care se raportează la aceste valori. Orice formă poate fi folosită, atâta timp cât transmite atașamentul față de patria ta.

Cum să nu lași pe nimeni să confiște istoria

– În România, astfel de momente de comemorare ale unor evenimente din trecut sunt uneori confiscate de extrema dreaptă. Cum gestionați acest risc?
– Riscul există, nu poate fi eliminat. Dar soluția nu este interzicerea, ci implicarea cât mai multor oameni obișnuiți, familii, tineri care nu au legături politice. Astfel, minoritatea extremistă nu mai domină.

În plus, oricine poate organiza evenimente în felul său – inclusiv liberalii sau stânga. Nu există monopol pe memorie. Și trebuie spus: și stânga poloneză are o tradiție patriotică. Armata Națională, care a organizat Revolta, nu era de dreapta, ci mai degrabă un curent popular cu tendințe spre stânga. Nu există motiv pentru care memoria să fie acaparată de o singură tabără.

„Rolul muzeografului: Să fim traducători între specialiști și public”

– Cum poți să le transmiți oamenilor istoria reală, fără mistificări?
– Este foarte greu, mai ales azi, cu rețelele sociale și influenceri care ajung la sute de mii de oameni fără să cunoască istoria sau chiar manipulând-o. 

Muzeul nostru este, de fapt, o modalitate de a face munca istoricilor mai accesibilă și mai cunoscută. Desigur, problema cu istoricii este uneori că își doresc să spună mult mai mult. Îmi amintesc că, atunci când cream expoziția noastră, am decis să avem texte foarte scurte pe panouri. Stabiliserăm chiar un număr exact de caractere pentru fiecare tip de text. 

Și trebuia să le cer unor istorici, de exemplu: „Scrie-mi despre acest eveniment în 600 de caractere.” Iar eu primeam un text de 5.000. Răspunsul era: „Nu se poate scrie mai pe scurt.” 

Și atunci sarcina mea era să scurtez textele. Am învățat foarte multe în timpul acelei munci, iar acele texte se concentrează  pe ceea ce este esențial – oferă publicului doar ceea ce este cu adevărat important, fără toate detaliile care, deși sunt importante pentru istorici, trebuie sintetizate pentru a transmite clar mesajul.

Rolul nostru este să fim traducători între specialiști și public. Desigur, problema este că, mai ales în zilele noastre, când oricine poate posta și ajunge ușor la public, mulți dintre acești intermediari ai informației nu sunt suficient de pregătiți, nu înțeleg cu adevărat istoria sau, uneori, o denaturează intenționat.

Desigur, istoria are mereu simplificări – nu poți relata fiecare pas al fiecărui soldat. Dar insist mereu asupra faptului că fiecare stat trebuie să aibă o politică a memoriei. Însă elementul esențial este ca această politică să se întemeieze pe adevăr.

Mesajele Revoltei din Varșovia

– Care este mesajul Revoltei din Varșovia pentru polonezii și europenii de azi?
– Există trei niveluri. Local: pentru Varșovia, a fost cel mai important eveniment: orașul a fost distrus complet, dar s-a refăcut. Național: a fost ultimul moment în care autorități poloneze legitime au funcționat pe teritoriul țării până la 1989. Internațional: arată că Al Doilea Război Mondial nu a fost doar o confruntare între bine și rău, ci între două rele, au existat de la început două rele (n.r. Germania nazistă și Uniunea Sovietică), cu alianțe schimbătoare.

În ultimii ani a apărut și un al patrulea mesaj: cel al speranței. Desigur, subliniez mereu și faptul că mesajul nostru se bazează pe valori universale. Pentru că acei tineri nu voiau să devină soldați de profesie. Ei au luptat împotriva Germaniei naziste pentru că aveau propriile lor visuri. Dar știau că, dacă voiau să le împlinească, trebuiau mai întâi să lupte pentru libertate, independență și democrație aici.

„Rusia este supraestimată”

– Cum priviți evenimentele actuale, din calitatea dvs. de director adjunct al muzeului?
– Eu sunt de formație politolog. Văd că epoca post-Război Rece se încheie. Nu știm ce urmează, dar sunt convins că Rusia este supraestimată. Cred că va fi oprită și nu va ataca direct NATO, ci doar prin război hibrid. 

Ucraina va supraviețui. Ei duc acum un război de construire a națiunii și statului lor. Noi, ca polonezi, am avut astfel de războaie de mai multe ori. Pentru prima dată în secole, nu noi suntem în prima linie și de aceea îi înțelegem și îi sprijinim atât de mult.

Când Putin a spus că „nu există națiune ucraineană”, am înțeles imediat că este un război pentru identitate, nu doar pentru teritoriu. 

Am înțeles destul de bine, pentru că am trăit același lucru în Polonia, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial – că Putin își dorea să anihileze identitatea Ucrainei.

De aceea, încă de la început, am înțeles că muzeele ucrainene trebuiau sprijinite, pentru că urmau să fie atacate și distruse. Germanii au incendiat arhivele poloneze în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru că îi considerau pe polonezi o rasă inferioară –  iar cei considerați inferiori nu trebuiau să-și păstreze moștenirea.

Așa că știam că Putin urma să facă același lucru și de aceea am reacționat imediat.

De vorbă cu vizitatorii: „Mă simt protejat de guvern, de NATO”

Încheiem discuția cu dr. Ukielski și ne întoarcem în muzeu, unde ne amestecăm printre vizitatori. Îl întâlnim pe Paweł, un profesor tânăr de 25 de ani, cu ochi albaștri, care însoțea câțiva elevi de 14 și 15 ani. Ne-a spus din prima clipă că se simte în siguranță în Polonia, chiar dacă războiul din Ucraina și atacurile cu drone rusești au adus neliniște în regiune. „Mă simt protejat de guvern, de NATO. Avem un președinte foarte bun, sunt mândru de el, e curajos”, spune cu încredere.

În privința Rusiei, tânărul profesor face o distincție clară: „Nu îmi place Rusia, pentru că istoria Poloniei cu Rusia nu e bună. Dar nu vreau să spun că toți rușii sunt oameni răi. Inamicul este Putin, nu oamenii din Rusia”.

Paweł a studiat pedagogia și acum predă la o școală generală, unde lucrează cu adolescenți. În viitor, ar vrea să devină și psihoterapeut. „Trebuie să iubești această muncă, să accepți greșelile copiilor și să le dai șansa unui nou început”, spune, arătând spre elevii care îl înconjoară. 

Imaginea unui avion

Într-una dintre sălile pline ale muzeului i-am întâlnit pe Frank și Miriam, un cuplu de pensionari din Belgia, aflați pentru prima dată în Polonia. El are 72 de ani și a fost inginer, ea a fost casnică. Acum călătoresc, bucurându-se de vacanțe și de timpul liber. „Am venit sâmbătă la Varșovia, apoi am fost la Cracovia, iar astăzi am revenit aici, la muzeu. După vizită mergem în centrul vechi al orașului și apoi direct la aeroport, spre casă”, povestesc ei.

Când vine vorba despre războiul din Ucraina, cei doi devin serioși. „Nu avem deloc încredere în Putin. Nu îl credem, e un om rău”, spune Miriam. „Dar nici în americani nu avem mare încredere. Președintele lor se schimbă de la o zi la alta, ca o clătită: azi spune ceva, mâine altceva. E doar un om de afaceri (despre Donald Trump – n.r.) care vrea să câștige bani. Dacă europenii cumpără arme, e mulțumit. Totul pare mai degrabă un joc între națiuni”, adaugă Frank.

Mai aruncăm o privire la impresionantul bombardier american B-24 Liberator care veghează de deasupra. 

Avionul expus în muzeul din Varșovia nu e doar o replică impresionantă a sprijinului aerian oferit capitalei poloneze în 1944, ci și o mărturie a altor misiuni riscante purtate de același tip de aparat în Europa de Est, inclusiv în România, la Ploiești. 

Pe 1 august 1943, în cadrul Operațiunii „Tidal Wave”, 177 de bombardiere americane B-24 Liberator au decolat din Libia pentru a ataca rafinăriile de petrol din jurul Ploieștiului, considerate vitale pentru aprovizionarea armatei germane. În acel moment, România era aliată a Germaniei naziste și făcea parte din Puterile Axei, iar petrolul extras și rafinat la Ploiești alimenta o mare parte din tancurile și avioanele Reichului. Au fost întâmpinate de o apărare antiaeriană româno-germană extrem de puternică, iar 50 au fost doborâte.

Dar orașele s-au refăcut. Mereu se refac.