Un proiect experimental de artă din Suedia te va plăti ca să nu faci nimic pentru tot restul vieții
Imaginează-ți că pentru tot restul vieții tale nu vei avea sarcini la muncă. Poți să te uiți la filme, să citești, sa te plimbi sau să dormi. De fapt, unica sarcină pe care o vei avea e să apeși pe un buton la începutul și la sfârșitul programului pentru a aprinde, respectiv a închide luminile, relatează Washington Post.
Este vorba de un proiect experimental de artă finanțat de Guvern și care va fi pus în practică în Göteborg, începând din 2026.
Angajatul cu pricina se va prezenta zilnic la Korsvägen, o stație de tranzit care se află în construcție, va apăsa pe un cronometru, și va primi un salariu de 2.320 de dolari pe lună și va beneficia de creșteri salariale anuale, vacanțe și pensie. În timp ce artiștii din spatele proiectului nu vor primi CV-urile până în 2025, când stația va fi mai aproape de a se deschide, un draft al anunțului de angajare, a scris luni Atlas Obscura.
Cronometrul, odată atins de angajat, va deschide o serie de lumini fluorescente care va lumina platforma, anunțând călătorii și navetiștii că angajatul este la job. La sfârșitul zilei, angajatul va apăsa din nou pe buton pentru a stinge luminile. Între timp el poate face orice, chiar și să plece de la locul de muncă. Nu este specificat nicăieri că ai nevoie de anumite calificări, iar oricine ar putea aplica.
Slujbă eternă, proiectul cu pricina, este realizat de Simon Goldin și Jakob Senneby și este prezentat ca un experiment social, cât și ca o declarație politică.
La începutul lui 2017, Agenția Publică de Artă din Suedia și Administrația de Transport din Suedia au anunțat o competiție internațională pentru artiștii interesați să contribuie la noul design al stației de tren. Câștigătorul ar urma să primească 7 milioane de coroane suedeze, echivalentul a aproximativ 750.000 de dolari.
Simon Goldin and Jakob Senneby s-au înscris în concurs și au sugerat evitarea sculpturilor și picturile murale care împodobesc de obicei hub-urile.
În schimb, ei vor folosi banii de premiu pentru a plăti salariul unui angajat care nu va face absolut nimic toată ziua.
”În fața automatizării în masă și a inteligenței artificiale, amenințarea este ca noi toți să devenim inutili”, au scris ei.
Aceștia au câștigat competiția.