Veste proastă pentru autostrada din Moldova – Din șase loturi cu termen la final de an, doar un tronson și jumătate va fi deschis traficului: „Acesta e scenariul optimist” / Cum arată acum – VIDEO
În Moldova sunt în prezent în execuție șase loturi din Autostrada A7, toate cu termen oficial de finalizare sfârșitul anului 2025. Sunt aproape 173 de kilometri, toți construiți de grupul de firme UMB, însă marea majoritate nu vor fi gata la timp. CNAIR confirmă pentru HotNews.ro care sunt singurele porțiuni care vor fi gata de deschiderea traficului în 2025.
Din A7, în Moldova, UMB construiește în prezent șase loturi – trei loturi de la Focșani la Bacău (96 km) și trei loturi de la Bacău la Pașcani (77 km). Toate loturile au termen de finalizare sfârșitul acestui an, dar la final de an va fi deschis traficul doar pe un tronson și jumătate.
„Anul acesta va fi deschis traficul de la Focșani și până la Adjud. Restul până la Pașcani va fi gata anul viitor”, a confirmat pentru HotNews.ro Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei de Autostrăzi (CNAIR).
Practic, este vorba de Lotul 1 Focșani – Bacău, de la Focșani la Domnești-Târg (35,6 km) și încă circa 16 km din Lotul 2 (total 38,8 km), de la Domnești-Târg până la nodul rutier la nord de Adjud.
„Este o problemă legată de bani, de incertitudinea din ultimele luni legate de finanțare”, spune Șerbănescu, care face referire la renegocierea unor termene din PNRR de către Ministerul Fondurilor Europene și mutarea unor sume pentru finanțarea integrală cu fonduri nerambursabile a cinci din cele șase loturi în lucru din A7 în zona Moldovei.
VIDEO – Lucrările grele rămase de executat pe Lotul 1 Focșani – Bacău:
UMB ar putea primi extensii de timp
Constructorul român UMB are termen oficial luna noiembrie pentru toate contractele de pe A7 unde lucrează. „E posibil” să ceară o extensie de timp, recunoaște oficialul de la CNAIR.
„În momentul de față sunt în termenul contractului. Dacă vor solicita extensie în baza unor argumente pertinente, vom analiza”, a spus Șerbănescu.
El subliniază însă că cel mai important termen pentru aceste proiecte este august 2026, termenul limită când toate proiectele pe fonduri nerambursabile din PNRR trebuie să fie gata.
„Termenul de referință este august 2026. Acesta este singurul termen relevant. Iar dacă se alocă bani, atunci vor fi gata toate”, spune Șerbănescu.
VIDEO – Loturile 2 și 3 din A7 Focșani – Bacău (nodul rutier Adjud este la minutul 06:35):
Există și un scenariu pesimist
„Pentru Focșani – Adjud sunt șanse, însă vorbim de un scenariu optimist. Sau hai să zicem optimist-realist”, explică pentru HotNews.ro Ionuț Ciurea, directorul executiv al Asociației Pro Infrastructura (API, una dintre cele mai active organizații din societatea civilă care monitorizează marile proiecte de infrastructură).
„Scenariul pesimist ar fi că nu termină bucata de la Focșani și rămâne să deschidă doar Tișița-Adjud”, spune acesta.
„În 2026 bucata Răcăciuni – Bacău ar trebui să fie prima care să fie deschisă. Și după vor veni și următoarele trei loturi, de la Bacău la Pașcani, până în august, o să se concentreze pe PNRR. UMB va trebui să se concentreze și să tragă maxim pe A7 pentru banii din PNRR, pentru că pe două din trei loturi sunt bani nerambursabili. Concentrarea maximă va fi până la Săbăoani unde sunt granturile (n.r. fonduri PNRR nerambursabile)”, spune reprezentantul API.

Traseul Autostrazii A7 Focșani – Bacău, Foto: Hotnews
A7 Focșani Nord – Domnești Târg
- Constructorul: UMB
- Lungime: 35,6 km
- Valoare: 2,36 mld lei (fără TVA)
- Contract semnat: decembrie 2022
- Lucrări începute: martie 2023
- Termen oficial de execuție (proiectul tehnic deja realizat): 30 luni
- Termen de finalizare: noiembrie 2025
- Stadiu (septembrie 2025): 67%
A7 Domnești Târg – Răcăciuni
- Constructorul: UMB
- Lungime: 38,78 km (cca 16 km de la Domnești-Târg la Adjud)
- Valoare: 2,49 mld lei (fără TVA)
- Contract semnat: decembrie 2022
- Lucrări începute: mai 2023
- Termen oficial de execuție (proiectul tehnic este deja realizat): 30 luni
- Termen de finalizare: noiembrie 2025
- Stadiu (septembrie 2025): 65%
Marele câștig în 2025: ocolirea Buzăului și Adjudului
În orice scenariu de inaugurări până la final de an, un lucru e cert: două din „dopurile” de pe DN2 (E85) spre și din Moldova vor fi ocolite – Adjud și Buzău.
Odată cu deschiderea traficului pe Lotul 1 din Buzău – Focșani în luna iulie și preconizata finalizare de pe A7 Ploiești – Buzău, Lot 3 de către turcii de la Nurol în luna decembrie, șoferii vor putea circula spre și dinspre Moldova doar pe autostradă, ocolind cu totul Municipiul Buzău pe drum de mare viteză.
Totodată, dacă A7 va fi deschisă de la Focșani până la nord de Adjud, atunci autostrada va funcționa și ca centură pentru municipiul Adjud care e traversat de DN2/E85.
Șeful CNAIR spunea în mai că A7 până la Pașcani va fi gata în 2025
Șeful CNAIR spunea în luna mai că în 2025 ar urma să fie gata mare parte din tronsoanele din A7.
„Practic, până la sfârșitul anului 2025 se va putea circula pe 268 km din cei 319 km ai autostrăzii A7 construită prin PNRR (n.r. de la Ploiești la Pașcani). În cursul anului 2026 vor fi finalizați și ultimii 51 de kilometri din A7, care vor asigura conexiunea cu autostrada A8 în localitatea Pașcani”, declara Cristian Pistol, directorul CNAIR.
Acum, conform situației din prezent, doar 93,9 km vor fi deschiși traficului până la final de an: 42,3 km pe A7 Ploiești – Buzău, loturile 2 și 3 și 51,6 km de la Focșani la Adjud. Practic, la final de 2025 se va putea circula pe aproape 214 km din A7.
Autostrada „Moldovei” A7
Autostrada „Moldovei” A7 este o șosea de mare viteză de aproape 450 de km de la Ploiești la Siret, granița cu Ucraina. Autostrada A7 se află în diferite stadii de implementare: 120 km în folosință, 215 kilometri în lucru și aproape 115 km în licitație, din totalul de circa 450 km Ploiești – Siret.
I se mai spune și „coloana vertebrală” a infrastructurii rutiere pentru Moldova pentru că străbate regiunea de la Nord la Sud, legând-o cu Muntenia și urmând să preia tot traficul greu și de tranzit de pe DN2 (E85), unul dintre cele mai aglomerate și periculoase drumuri naționale din țară.
Din cele 14 loturi contractate până acum pe A7, 11 sunt semnate cu UMB (5 tronsoane finalizate), toate în regiunea Moldovei.
Alte două tronsoane, de la Pașcani la Suceava, sunt atribuite către UMB, dar contractele încă nu au fost semnate. Practic, de la Buzău până la Pașcani și mai departe spre Suceava, toată A7 este sau va fi construită de companiile care țin de UMB-ul lui Dorinel Umbrărescu.

Autostrada „Moldovei” A7 / Sursă: HotNews/ro / Victor Cozmei