Yemen: Liderii facțiunilor rivale acceptă un armistițiu pentru orașul Hodeidah

Liderii facțiunilor rivale din conflictul din Yemen au convenit joi asupra încetării focului în orașul Hodeidah și în împrejurimile acestuia. A fost înregistrat astfel un progres major în negocierile care ar putea pune capăt la ceea ce ONU numește ,,cea mai gravă criză umanitară din lume”, informează AlJazeera.
Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a declarat joi că Houthii au fost de acord să se retragă din orașul occidental și să renunțe la controlul a trei dintre porturile sale – Hodeidah, Saleef și Ras Isa – care servesc ca o linie de salvare majoră pentru mai mult de 18 milioane de Yemeniți care trăiesc în teritoriul rebel.
Ca parte a acordului, porturile vor intra sub controlul „forțelor locale”, care vor trimite veniturile porturilor către Banca Centrală a țării.
Banca centrală va începe apoi să plătească salariile angajaților guvernamentali în zonele deținute de Houthi. Un număr de 1,2 milioane de funcționari publici nu și-au primit salariile de aproape doi ani, lăsând serviciile de sănătate, educație și salubritate fără persoanalul și resursele necesare pentru a le menține în funcțiune.
,,Înțelegerea de astăzi înseamnă mult. Acesta poate fi începutul unei perioade de pace și sfârșitul crizei umanitare din Yemen”, le-a spus Guterres reporterilor.
,,Războiul din Yemen a durat patru ani- patru ani de suferință devastatoare pentru poporul din Yemen”, a adăugat acesta.