Sari direct la conținut

Zbor Leeds-Alicante, deviat pe aeroportul din Nantes după ce un britanic beat a agresat sexual o stewardesă

HotNews.ro
Însoțitoare de bord în avion, Foto: DreamsTime / BiancoBlue
Însoțitoare de bord în avion, Foto: DreamsTime / BiancoBlue

Un britanic în vârstă de 66 de ani suspectat că a agresat sexual o stewardesă sâmbătă în timpul unui zbor de la Leeds (Anglia) la Alicante (Spania) va fi judecat pe 13 decembrie la Nantes, în vestul Franței, unde avionul a trebuit să fie deviat, au anunțat poliția și procurorii, potrivit AFP.

Sâmbătă dimineață, „la cererea comandantului, avionul a fost deviat pe aeroportul din Nantes”, iar bărbatul a fost plasat în arest, a transmis marți poliția de frontieră, precizând că stewardesa a depus plângere.

Potrivit Parchetului din Nantes, britanicul, un pensionar, „a fost plasat sub control judiciar în așteptarea înfățișării sale în fața tribunalului penal la 13 decembrie.

Inculpatul a recunoscut faptele comise contra stewardesei.

„El era într-o stare de ebrietate avansată atunci când a fost predat poliției de frontieră, care a efectuat cercetările”, având 2,2 g de alcool pe litru de sânge, a declarat procurorul din Nantes, Renaud Gaudeul.

La jumătatea lunii mai, un zbor Ryanair de la Manchester, Anglia, spre Faro, Portugalia, a fost de asemenea deviat pe aeroportul din Nantes, deoarece cinci englezi, în stare de ebrietate, i-au deranjat pe ceilalți pasageri, amintește AFP.

(sursă foto: © BiancoBlue | Dreamstime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro