Federația Română de Fotbal a anunțat vineri echipele care au primit licența pentru a participa în cupele europene în sezonul viitor. Aceștia au făcut precizări și cu privire la situația Corvinului, echipă care nu are drept de promovare, dar care va juca finala Cupei României.

Jucătorii echipei FCSBFoto: Georgi Paleykov/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

UEFA va decide situația celor de la Corvinul Hunedoara dacă aceștia vor câștiga Cupa României

Federația Română de Fotbal a transmis vineri prin intermediul unui comunicat numele echipelor care au primit licența pentru a participa în sezonul următor în competițiile organizate de UEFA.

Potrivit FRF.ro, toate echipele participante în play-off vor putea evolua în cupele europene, iar din play-out, doar Oțelul Galați, Universitatea Cluj și FC U Craiova 1948 (ultima clasată) au primit licența.

Totodată, oficialii de la conducerea fotbalului românesc au transmis că în cazul celor de la Corvinul Hunedoara, echipă fără drept de promovare în SuperLiga României, decizia de acordare a licenței pentru cupele europene îi va aparține forului continental UEFA.

Bineînțeles, hunedorenii vor trebuie să câștige finala Cupei României, unde vor înfrunta Oțelul Galați.

„Referitor la CS Corvinul 1921 Hunedoara, Administrația de licențiere nu poate oferi detalii la acest moment despre procesul de licențiere, deoarece procedurile extraordinare de licențiere sunt realizate de către UEFA. Conform Regulamentului de licențiere al UEFA, doar aceasta poate acorda o permisiune specială unui club pentru a intra în competițiile de club UEFA.” - se arată în comunicatul oficial al FRF.