Skip to content

Directorul FMI: Situatia economica in Europa ramane dificila

Redactia Hotnews

Directorul Fondului Monetar Internatinal Dominique Strauss-Kahn, a declarat, miercuri, ca situatia in Europa a ramas dificila si ca efectele crizei financiare sunt departe de a se incheia, scrie Reuters.

„Situatia din Europa ramane dificila si viitorul mai nesigur decat oricand”, a declarat directorul general al FMI intr-un discurs sustinut la o reuniune la Geneva.

Potrivit acestuia, criza din state precum Grecia si Irlanda subliniaza necesitatea unor masuri mai eficiente pentru a aborda o viitoare criza economica si financiara.

„Intarzierea in consolidarea supravegherii si crearea unor mecanisme eficiente de rezolvare a crizei ar putea conduce la urmatoarea criza”, a spus el.

„Moneda euro nu este o problema. Euro trebuie sa fie insotit de o mai buna coordonare la nivel regional”, a adaugat acesta.

Marti, oficialul a criticat zona euro pentru raspunsul sau „dezordonat” la criza datoriilor.

„Zona euro ar trebui sa ofere o solutie completa pentru aceasta problema. Abordarea fragmentara, la o tara dupa alta, nu este buna”, declarase seful FMI in timpul unei vizite in Grecia.