Codrin Ștefănescu susține că ”starea de sănătate a lui Liviu Dragnea s-a agravat brusc”: ”De două zile nu reușim să luăm legătura cu el” / Reacția ANP
Codrin Ștefănescu susține, într-o postare pe Facebook, că starea de sănătate a lui Liviu Dragnea s-a ”agravat”, însă fostul secretar general al PSD nu spune de unde are această informație, ci doar afirmă că ”de 2 zile nu reușim să luăm legătura cu el”.
” Vā anunț cā starea de sănătate a lui Liviu Dragnea s-a agravat! Brusc! Când a fost transferat la spitalul penitenciarului Jilava era asimptomatic. M-a sunat atunci și v-am informat pe toți!
De 2 zile nu reușim sa luam legătura cu el, iar cei de acolo refuzā sā dea orice explicație familiei, avocatului sau presei! Vā voi ține la curent când vom afla detalii!”, a scris Ștefănescu pe rețeaua de socializare.
UPDATE 15.58 Reacția Administrației Naționale a Penitenciarelor: „Niciun pacient aflat în custodia Penitenciarului-Spital București-Jilava nu necesită îngrijiri medicale de terapie intensivă, unitatea penitenciar-spital asigurând conduita terapeutică specifică pentru forme ușoare și medii de îmbolnăvire cu Covid-19”
Fostul secretar general al PSD a spus luni că l-a sunat Dragnea – confirmat cu COVID-19 – și l-a rugat să transmită tuturor că starea sa de sănătate nu s-a agravat.
- „În sfârșit! Am vorbit cu Liviu Dragnea! M-a sunat din spitalul penitenciarului Jilava, secția celor infectați de virus, unde a fost transferat cu câteva zile in urmă! M-a rugat sā transmit tuturor că starea sa nu s-a agravat. Cel puțin până azi! M-a asigurat că va trece și prin această nouă încercare, și că va lupta pentru viața sa! Vă voi ține la curent in mod constant!”, a scris pe Facebook, acum trei zile, Codrin Ștefănescu, un apropiat al fostului lider al PSD.
Liviu Dragnea a fost confirmat cu COVID-19, fiind transferat de la Penitenciarul Rahova la Spitalul Penitenciar Jilava.
Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru instigare la abuz în serviciu, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.