Skip to content

Încă un lot de români a fost repatriat din Israel, cu asistență MAE. La București a aterizat un avion cu 172 de persoane

Andrei Georgescu

Un grup de 172 de cetăţeni români a revenit în ţară, miercuri, din Statul Israel, prin intermediul unei curse aeriene operată de o companie privată care şi-a exprimat, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe (MAE), disponibilitatea pentru a efectua un zbor pe ruta Taba (Egipt) – Bucureşti, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de MAE, grupul de cetăţeni români a părăsit teritoriul Statului Israel, fiind însoţiţi până la frontiera egipteană de o echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Tel Aviv, respectiv din cadrul Consulatului General al României la Haifa. Cetăţenii români au fost aşteptaţi în Taba, Republica Arabă Egipt de o echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Cairo, care a facilitat efectuarea formalităţilor vamale şi i-a însoţit până la îmbarcarea în aeronava cu destinaţia Bucureşti.

Conform sursei citate, astfel dintre cetăţenii români care şi-au anunţat prezenţa şi au solicitat asistenţă consulară, din evidenţa MAE s-au întors în ţară 490 de persoane.

Dintre acestea, 318 cetăţeni români s-au intors din Statul Israel cu zboruri de repatriere asistată, prin intermediul curselor charter angajate prin agenţiile de voiaj şi au beneficiat de asistenţă consulară din partea reprezentanţilor Ambasadei României în Republica Arabă Egipt în aeroportul internaţional Cairo, pentru facilitarea dialogului cu autorităţile egiptene şi pentru asigurarea desfăşurării fără impedimente a procedurilor de îmbarcare.

Totodată, patru cetăţeni români au revenit în ţară din Regatul Haşemit al Iordaniei prin intermediul unui zbor de evacuare organizat de autorităţile din Republica Slovacia. Reprezentanţii Ambasadei României la Amman, cât şi ai Ambasadei României la Bratislava au fost în legătură permanentă cu autorităţile slovace pentru coordonare şi sprijin în timp real, în vederea acordării asistenţei şi protecţiei consulare.

Conform comunicatului menţionat, Celula de Criză a MAE, prin intermediul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare ale României din regiune, menţine contactul cu cetăţenii români afectaţi de conflictul din Orientul Mijlociu, precum şi cu autorităţile statelor din regiune şi va continua să acorde asistenţă şi protecţie consulară, cu prioritizarea siguranţei cetăţenilor români, în funcţie de evoluţia situaţiei de securitate.

Încercări de readucere a românilor din zona Golfului

Purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Ţărnea, a declarat miercuri, într-un briefing de presă, că prin aeronava cu cei 172 de pasageri cetăţeni români vor veni şi doi cetăţeni moldoveni, care au cerut asistenţă în Israel.

Totodată, el a subliniat că sunt continuate demersurile pentru cetăţenii români prezenţi, în număr semnificativ, în spaţii ca Oman, Emiratele Arabe Unite, unde „vorbim, în continuare, fie de sute, fie de mii de cetăţeni români care solicită asistenţă pentru părăsirea teritoriului şi revenirea în ţară”.

„Demersurile de care vorbeam, inclusiv convorbirea doamnei ministru cu omologul din Oman, au vizat prelungirea şederii legale, dacă expiră vizele acestor cetăţeni, respectiv asigurarea de către autorităţile omaneze a cazării şi mesei pentru cetăţenii români care erau turişti acolo”, a spus Ţărnea.

El a detaliat şi cu privire la situaţia din Emiratele Arabe Unite.

„În ceea ce priveşte Emiratele Arabe Unite, aşa cum aţi văzut, un număr de zboruri, în pofida faptului că spaţiul aerian al acestor state rămâne închis, un număr de zboruri sunt organizate de către liniile aeriene de acolo pe nişte sloturi de securitate, coridoare de securitate. Au fost inclusiv cu destinaţia Bucureşti, dar, din păcate, condiţiile de securitate s-au deteriorat, acestea nu au avut loc. Urmează un alt set de zboruri care au destinaţie Bucureşti, liniile aeriene au informat sau caută să informeze cetăţenii români care au bilete reprogramate pe aceste zboruri. Instrucţiunile noastre, în ceea ce-i priveşte, şi e valabil pentru toţi cetăţenii care au bilete de zbor la diversele linii aeriene din Emirate, să verifice cu liniile aeriene în mod sistematic şi pe site şi pe sms sau mail, în funcţie de opţiunea făcută în relaţia cu linia aeriană, să verifice des în măsura în care au primit bilete reprogramate pentru asemenea zboruri”, a mai declarat Ţărnea.