Comana Giurgiu - picnic, pădure, lac, plictis voluptuos

Comana Giurgiu – picnic, pădure, lac, plictis voluptuos

Comana Giurgiu e un loc care te fură. E de Picnic – mâncare și prin pădure – rătăcire. E Gellu Naum, loc de închinare, de frecat menta, dar și de plimbare. E la jumătate de oră de București. Aproximativ 40 kilometri / 30 de minute / benzină de 50 de lei / mâncare de 50 de lei de om. Vacanță mică: Comana Giurgiu.

Comana Giurgiu. Piața Progresului

Te urci acum în mașină și dai o fugă. Pe Șoseaua Giurgiului te oprești la Piață, la Progresului, și-ți iei o franzelă, un caș/o urdă, 2-3 roșii. N-are sens să te umfli și cu șnițel și cu grătar. N-are sens, dar dacă tu vrei neapărat, ține minte că-i grătar la Comana Giurgiu, sunt 2-3 locuri de unde halești grătar și șnițel. Dar ziua asta, meteorologia o scaldă în soare și, repet, e păcat de grătar, pică greu. Dar ce bat eu capul oamenilor…

Comana Giurgiu. George Bacovia. Gellu Naum

Ești în mașină iar. Mai dă o privire pe geam. E stația de tramvai Bacovia. Să nu uiți că la Piață la Progresu stătea la tocmeală și George Bacovia. Vorba aia:

“Trecând pe strada ta, Pe care nimeni n-o mai ştie – Al nopţii foşnet evoca: – Filosofie! Încet, un paznic fluiera Poema-atâta de târzie… Pustiul nopţii evoca: – Filosofie!”

Și mergi spre Comana Giurgiu, unde s-a retras Gellu Naum. E un drum între un simbolist și un avangardist, adică unul citea lumea prin simboluri, celălalt n-o mai vedea de loc, lumea exista doar în căpățâna lui:

„Azi sunt în mare formă mi-am ros fruntea de zid o tanti s-a lovit cu sârmă Dormea la soare pe dărâmături habar n-avea de numerele care tună pe deasupra noastră cerul s-a deplasat dar nu-i nimic pune-ţi inelul şi eşarfa străvezie hai să mâncăm o îngheţată verde cu beţişorul ăla bun pe când afară se petrece alunecarea lumilor”

București-Comana Giurgiu

Nu ieși din București încă fără să admiri. Admiră minunile din dreapta șoselei Giurgiului, casa aia în formă de cuțit Mirador și prima casă cu turnulețe din București. Sunt pe dreapta, eu aduc omagiu fanteziilor ăstora umane mereu. Mă râd. Și de acum, cum ieși din București, n-ai cum să ratezi Comana. Ține volanul, nu te arunca în depășiri, că n-ai de ce. Comana nu fuge din loc.

Mănăstirea Comana

Du-te la Mănăstire zic. Nu e sălașul ridicat de Vlad Țepeș, dar e loc cu ziduri adevărate și albe ce-ți dau tihnă. Bagă, domle, o cruce că nu strică. Nu știi ce ne mai dă Domnul de îndurat. Pandemie, război, nu știm ce mai urmează.

Pădurea și Delta Comana

Întâi și întâi nu te arunca ca nebunu’ pe măncat și băut. Plimbă-te prin pădure. E cald rău, te sufoci, iar răcoarea pădurii te cârpește. Poate ai și-un cearceaf. Trage-te la umbră și un pui de somn nu strică. Ș-apoi, aici poți și sta la picnic de vrei. De găsești drumul, stai chiar pe malul Deltei Comana.

Casa Comana

De nu-ți place picnicul, ai restaurante și plimbare lungă. La Casa Comana. E loc aici luminos, de plimbare cu piciorul și de clătit ochiul, pentru toate buzunarele. Poți să te maimuțărești în voie. Poți să te cațeri în copaci, să vezi cai, să-ți legi un lacăt de pod cu iubita ta. Poți să freci menta, la propriu, că e o grădină de condimente chiar la un colț de drum. Locul e larg, primește mulțimea.

Eu stau vara însă la umbră, în pădure. C-un caș și-o pâine. La mierle și ciori. Mă ridic în cot și plec spre Comana și locul larg de la Casa Comana spre apus, spre ora 6-7. Zidurile desenate și sculptate, ca o cetate, îmi dau decor ca să mă cred într-un film. Stau și mă uit în lac ca un brotac. Nu fac nimic. Nu mă mișc că n-am dece.

Și mai e ceva. Deși locul e bătut de omenet. E loc aici straniu. Ai toate bucuriile de consumat, dar natura îți sucește gâtul. Te invadează. Soarele, lacul, pădurea sunt fără leac și acaparatoare.

Toate astea pot fi plicticoase. Dar viața, dragilor, e o mare plictiseală și de asta mușcăm din ea ca dintr-un cartof prăjit.