De ce unele privatizări au mers bine, vedem produsele pe piață, și altele nu/ Ce s-ar fi întâmplat dacă statul ar fi păstrat companiile

În anii ’90 încă „mirosea” destul de puternic a comunism în România. Nu prea se înțelegea cum să fii competitiv într-o economie de piață. Abia se făcea tranziția. Atunci am văzut și primele privatizări: unele reușite, altele nu.

Din ’92 până în ’96 era s-a privatizat doar 7% din capitalul statului. Ulterior, până în 2000, un procent de 37%, fiind vorba până atunci în special de IMM-uri. Cele mari au urmat în perioada 2001 – 2004.

Cum spuneam, unele privatizări au eșuat, iar lumea se concentrează doar asupra lor, fără să observe că urmările unor privatizări reușite le vedem și astăzi, chiar pe stradă. Dacă ieșim din casă, putem vedea prin cartier sau pe șosea maşini Dacia sau Ford fabricate în România, în magazine produse Unilever sau SAB Miller (actualmente Ursus) din fabrici privatizate acum 20 ani, etc.

Citește și:

• Radiografia economiei în ultimii 30 de ani: inflație de peste 250% și recuperare spectaculoasă a decalajelor
• EY aniversează 30 de ani în România și pune în lumină tema progresului
• 30 de ani de antreprenoriat în România. Ce arată cifrele

Dacă statul ar fi decis să păstreze companiile respective, poate că astăzi nu am mai fi avut acest branduri. Era nevoie, pe lângă know-how, de investiții și de tehnologie. Statul nu avea experienţa necesară să facă asta, lucru văzut la alte companii care nu au fost privatizate.

La fel, au mers bine, spre exemplu, și achizițiile Enel, Engie și E.ON, BCR, BRD, Petrom, Silcotub / Tenaris, Romtelecom, etc.

Pe scurt, România ar fi fost mult mai săracă şi baza industrială ar fi fost mult mai mică fără privatizări, consideră Alexandru Lupea, Partener, Audit, EY România.

De ce unele privatizări au eșuat și altele nu

Principala diferenţă dintre cele două a reprezentat-o calitatea cumpărătorilor, consideră Lupea.

„Acolo unde cumpărătorii au fost firme cu experienţă în respectivul sector de activitate şi cu capacitate financiară bună, rezultatul privatizării a fost foarte bun. Altfel, rezultatul a fost mai modest”, afirmă reprezentantul EY România.

Desigur, au fost şi câteva privatizări făcute cu cumpărători de calitate, dar industria în care activa firma respectivă a intrat în declin sau a suferit schimbări majore la nivel internaţional În aceste cazuri, firmele privatizate nu au putut nici ele evita efectele schimbărilor din piaţă.

“Dar nu trebuie să uităm privatizările care nu au mai avut loc: au fost multe firme din industrii viabile (de ex. vehicule rutiere, maşini agricole, industria aeronautica, etc.) care nu au fost privatizate la timp şi care au intrat apoi în declin ireversibil”, a spus el.

Dacă ar fi existat mai multă voinţă, spune Lupea, pentru majoritatea dintre ele s-ar fi putut găsi cumpărători puternici care le-ar fi integrat în economia modernă, europeană.

În unele cazuri statul nu s-a uitat la calitatea cumpărătorilor. Ca să venim cu exemplu chiar pe zona de mașini (deoarece am menţionat Dacia), în cazul ARO, cel care a cumpărat compania nu îndeplinea în realitate criteriile de experienţă şi bonitate, ceea ce a dus la falimentarea companiei.

„Privatizările de succes au adus mari beneficii pentru companii: acestea s-au modernizat, au beneficiat de infuzii de capital, de know how şi acces mai facil la pieţele internaţionale. Productivitatea lor a crescut, atât prin modernizarea activelor şi a managementului, cât şi prin creşterea capacităţii de producţie, care a rezultat în costuri unitare mai mici”, a mai arătat reprezentantul EY România.

Pentru România privatizările au fost importante fiindcă au permis să se păstreze o bază industrială solidă, pe care o economie preponderent de stat nu ar fi putut să o asigure (a se vedea ce s-a întâmplat cu majoritatea firmelor care nu au fost privatizate).

Trei lucruri la care se uitau statul și companiile pentru privatizare

Alexandru Lupea spune că, în general, la privatizare discuţiile între vânzător (statul) şi cumpărator se purtau în jurul a trei aspecte:

• preţul tranzacţiei: desigur statul îşi dorea un preţ cât mai bun, dar în timp în această discuţie au fost incluse şi alte aspecte, prezentate mai jos
• investiţiile viitoare: statul îşi dorea investiţii cât mai mari în firmele nou privatizate, ca o garanţie a dezvoltării viitoare a firmelor
• păstrarea obiectului de activitate: la cele mai multe privatizări, cumpăratorul se angaja să păstreze obiectul de activitate neschimbat un număr de ani, respectiv păstrarea numărului de angajaţi.

EY s-a implicat în privatizarea unor companii de stat care merg bine astăzi. Mai exact, este vorba despre privatizarea Dacia și cumpărarea de către Renault, achiziția Electrica Muntenia Sud, Banat și Dobrogea de către Enel şi a Distrigaz Nord de către E.ON,

Așadar, revenind la cele 3 lucruri la care se uitau companiile și statul înainte de achiziție, în cazul distribuţiilor de electricitate achiziţionate de Enel şi E.ON, s-a discutat la vremea respectivă şi despre cadrul de reglementare, fiindcă activitatea de distribuţie este reglementată de ANRE (întrucât activitatea respectivă beneficiază de un monopol natural).

În procesele de privatizare EY a lucrat pentru cumpăratori, furnizând în principal servicii de trei feluri:

• financiare: financial & tax due diligence, evaluare, întocmire de situaţii financiare conform standardelor internaţionale, etc
• HR: Human Capital due diligence
• juridice: asistenţă în analiza aspectelor juridice legate de privatizare şi de procesul de preluare a companiilor

„Asistenţa noastră a oferit cumpărătorilor mai multă certitudine privind aspecte cheie ale tranzacţiilor şi a mărit probabilitatea ca privatizarea să aibă loc. De asemenea, a ajutat la o integrare mai rapidă post-privatizare a firmelor respective în grupul care le-a achiziţionat”, a mai arătat Alexandru Lupea.

Exemplu: Care a fost implicarea EY în procesul de privatizare la Dacia

EY România a făcut auditul pachetul de raportare la data achiziției de către Renault în septembrie (1999) împreună cu echipa de audit principală din Franța precum și Auditul statutar individual pentru Dacia și auditul situațiilor consolidate ale grupului Dacia – pentru că mai existau 7 subsidiare la data achiziţiei – și auditul anual conform cerinţelor de raportare ale Grupului Renault.

În ceea ce privește zonele de risc semnificativ la data achiziției EY s-a ocupat de:

• urmărirea investiţiei grupului Renault și realizarea proiectelor de modernizare ale liniilor de producţie precum și modernizarea întregului complex al uzinei Dacia din punct de vedere financiar, pentru conformitate cu planul de investiţii asumat la privatizare verificarea implementării procedurilor de raportare financiară și recomandări pentru management pentru eficientizarea procesului de raportare către Renault evaluarea activelor fixe și prezentarea lor în raportarea de grup conform politicii Renault
• inventarierea și evaluarea stocurilor, înţelegerea procesului de producţie și reflectarea lui în contabilitate pentru calculului costului de producţie.

Privatizarea Dacia este una dintre cele mai importante. Dacă ne uităm pe balanța comercială a României, vedem că pe zona de export avem pe primul loc produse ale industriei constructoare de maşini, cu o contribuție importantă a acestei companii.

Conform datelor oficiale:

În 2021 Dacia a atins în Europa o cotă de piaţă record de 6,2% în segmentul vânzărilor către clienții particulari, devenind în premieră a treia marcă cea mai vândută în rândurile acestei categorii de public.

În afara României, DACIA este marca cea mai vândută către clienții particulari în Franţa şi se situează în Top 5 în alte 9 țări europene (Italia, Spania, Portugalia, Belgia, Austria, Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Croația). În Germania, marca se află în Top 10. DACIA este de asemenea lider de piaţă în Maroc.

Ce trebuie să știe statul dacă dorește să mai facă privatizări

Informaţiile financiare ale firmelor propuse la privatizare trebuie să fie de calitate: situaţii financiare complete, bine întocmite (ideal în conformitate cu standardele internaţionale de contabilitate, fiindcă pe acestea le înţeleg şi investitorii străini) şi auditate de un auditor cu o bună reputaţie internaţională.

De asemenea, spune Lupea, informaţiile trebuie să fie disponibile pentru mai mulţi ani, ca să permită analiza evoluţiei în timp a performanţei financiare a societăţii respective.

Un set de situaţii financiare de calitate reprezintă un bun punct de pornire în procesul de due diligence al cumpărătorului, ca şi în procesul de evaluare.

„În privinţa indicatorilor financiari, aceştia sunt importanţi la stabilirea valorii companiei şi a preţului plătit, nu influenţează neapărat finalizarea tranzacţiei”, explică el, menționând că:

„Au fost multe firme privatizate cu indicatori financiari modeşti, dar care aveau un bun potenţial din alte puncte de vedere (piaţă, brand, tehnologie, forţă de muncă calificată, etc.) și care au fost vândute fără probleme”.

În cazul listărilor, lucrurile sunt puțin mai diferite

Multă lume pune egal între privatizare și listare, dar sunt două lucruri diferite. În unele situaţii Statul a listat pachete minoritare la bursă (de ex. Romgaz, Transgaz, Nuclearelectrica, Transelectrica, Conpet, etc), deci fără a le privatiza. Investitorii, persoane fizice sau juridice, se uită cu mare atenție și la managementul companiilor listate. Doar nu o să-și arunce banii pe geam.

Alexandru Lupea spune că listările sunt recomandabile chiar şi dacă nu se face privatizarea companiilor respective. Ele aduc multe avantaje, atât firmelor, cât şi statului:

• o transparenţă sporită, care disciplinează managementul şi-l obligă să devină mai profesionist
• acces la capital mai facil, fără să fie nevoie de cheltuieli de la buget
• un preţ de piaţă a acţiunilor, care poate fi un bun punct de pornire în negocierile de preţ în cazul unei privatizări
• listările măresc capitalizarea bursieră a BVB, numărul companiilor listate şi lichiditatea. Toate acestea ajută la intrările de capital în ţară şi măresc atractivitatea BVB pentru investitorii internaţionali

„Desigur, pentru companiile din domenii mai sensibile, cum ar fi industria de apărare sau siguranţa naţională, statul poate decide să nu opteze pentru transparenţa pe care o aduce o listare. Dar experienţa altor ţări, în care sunt listate inclusiv companii din industria de apărare, ne arată că acest lucru se poate realiza, cu restricţiile adecvate”, a explicat reprezentatul EY România.

În concluzie, dacă toate firmele privatizate ar fi rămas în proprietatea statului, dar România s-ar fi deschis economic, firmele respective ar fi fost afectate de concurenţa locală şi internaţională – şi s-ar fi degradat rapid sau ar fi dispărut, afirmă Lupea.

Statul nu ar fi avut capacitatea financiară să le capitalizeze şi nici know-how pentru a le moderniza.

În plus, România a beneficiat de efectul de multiplicare în urma privatizărilor, altfel ar fi fost mult mai slabă economic.

Acest articol face parte din seria EY: 30 pentru România, care marchează aniversarea a 30 de ani de activitate a companiei în România.​