Sari direct la conținut

Fitch a păstrat ratingul României / Deficitul bugetar va continua să crească. Șase lucruri de reținut din comunicatul agenției: de la buget, la pensii

HotNews.ro
Fitch, Foto: Rafael Henrique / Zuma Press / Profimedia
Fitch, Foto: Rafael Henrique / Zuma Press / Profimedia

Agenția de rating Fitch a păstrat ratingul României la BBB- cu perspectivă stabilă. „Ratingul BBB- este susținut de apartenența la UE și de intrările de capital aferente care susțin convergența veniturilor, finanțele externe și stabilitatea macroeconomică”, spune agenția.

Indicatorii PIB pe cap de locuitor, de guvernanță și dezvoltare umană sunt peste alte țări din categoria BBB, conform sursei citate. În direcția opusă cântăresc, conform Fitch, deficitele gemene (bugetar și de cont curent), istoricul slab privind consolidarea fiscală, rigiditățile bugetare.

1. Deficitul bugetar va continua să crească

Deficitul bugetar în termeni ESA în 2023 este estimat la 6,1% din PIB, practic neschimbat din 2022 și peste ținta guvernamentală de 4,4% din PIB.

Fitch estimează un deficit de 6% din PIB în 2024 și 6,4% în 2025.

„Ne așteptăm la o consolidare fiscală semnificativă pe termen mediu, susținută de reintroducerea regulilor fiscale ale UE, deși există riscuri semnificative, având în vedere incertitudinile actuale legate de planurile fiscale postelectorale și derapajele fiscale recente care au afectat negativ credibilitatea politicii”, se arată în comunicat.

2. Datoria publică va depăși cu mult 50% din PIB

Fitch estimează creșterea datoriei publice la 53,3% din PIB în 2025, de la 48% în 2023, fiind sub mediana BBB de 57,5%.

Agenția atrage atenția că datoria nu a fost la un nivel ridicat în ultimii ani datorită creșterii PIB nominal ajutat de inflația ridicată, dar acum se așteaptă la o încetinire semnificativă în termeni nominali, ceea ce pune datoria pe o traiectorie ascendentă.

Pentru 2024 estimează o creștere economică de 3%, procent similar pentru 2025, în timp ce pentru zona euro: 0,7% și 1,7%.

Marile intrări de fonduri europene, inclusiv de coeziune din cadrul financiar 2021 – 2027 și fondurile de redresare și reziliență vor rămâne motoarele cheie ale creșterii și investițiilor pe termen mediu.

3. Creșterea pensiilor, care ar urma să aibă loc după recalculare, reprezintă un risc pentru finanțele României pe termen mediu

Coaliția celor mai mari două partide (PSD și PNL), care a fost formată în 2021 s-a dovedit stabilă, întrucât țara se pregătește de patru alegeri în acest an. Relaxarea fiscală pre-electorală a partidelor de guvernare, în primul rând majorările de pensii nefinanțate sunt sincronizate cu alegerile generale și stau la baza riscurilor pe termen mediu.

4. Sunt riscuri ca inflația să urce

Inflația estimată (referindu-se la Indicele Armonizat al Prețurilor de Consum) pentru 2024 este de 5,1%, iar pentru 2025 de 3,5%, menționând că sunt riscuri să se ducă în sus.

5. Deficitul de cont curent este unul dintre cele mai mari din Europa Centrală și de Est

Deficitul de cont curent este așteptat să se stabilizeze la 5-7% din PIB, în 2023 fiind estimat la 7%. România va continua să aibă unul dintre cele mai mari deficite de cont curent din Europa Centrală și de Est din categoria BBB, parțial reflectând provocările de competitivitate.

6. Noul impozit va lovi băncile mici

Fitch mai spune că sistemul bancar românesc este bine capitalizat, profitabil, lichid.

„Ne așteptăm ca profitabilitatea să atingă apogeul în 2023, dar ar trebui să rămână rezonabilă pe termen scurt pentru băncile mari, în ciuda poverii impozitului pe cifra de afaceri în vigoare din 2024”, conform comunicatului, precizând că impactul impozitului asupra profitabilității va fi probabil mai pronunțat pentru băncile mici.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro