Aston Martin lansează unul dintre cele mai puternice SUV-uri din piață, cu un motor de aproape 700 Cai Putere
Aston Martin a lansat o versiune super-performantă a SUV-ului DBX care dezvoltă 697 CP și va costa peste 230.000 de dolari, Modelul DBX707 va fi disponibil în al doilea trimestru și va ajunge de la 0, la 100 km/h în 3,1 secunde.
Aston Martin a lansat SUV-ul DBX în Europa în 2020 și vinde aproximativ 50 de unități pe lună pe continent. DBX în varianta convențională are motor de 543 CP și poate ajunge în 4,3 secunde de la 0, la 100 km/h.
Acum, compania anunță o versiune și mai puternică a motorului Mercedes-Benz, twin-turbo V-8 de 4,0 litri, capabilă să dezvolte 697 CP. Mașina va fi disponibilă în trimestrul al doilea și va costa 232.000 de dolari, cu 50.000 mai mult decât DBX-ul clasic. Se numește DBX707.
Anul trecut, Aston Martin a livrat 6.200 de mașini în lume, dintre care 3.000 au fost DBX. Oficialii companiei estimează că versiunea mai puternică ar putea ajunge să reprezinte 60% din vânzările totale de DBX.
DBX707 intră într-o companie selectă cu modele precum Bentley Bentayga S, Porsche Cayenne Turbo GT și Range Rover Sport SVR.
Sursa: Automotive News