SLOVACIA – ROMÂNIA. Cum vom juca pentru calificarea în optimile Euro 2024? „În fotbal, singurul lucru moral e rezultatul final”, spune Mircea Lucescu
Ce zi ne așteaptă! O zi nu doar importantă, ci și rară. Poate că o simțim atât de presantă tocmai pentru că e rară.
În ultimele două decenii și jumătate, frecvența cu care am așteptat un astfel de meci, care să ne ducă în optimile unui turneu final, a fost de o dată la 8 ani.
Procentajul de reușită arată și mai rău. O singură dată în ultimii 24 de ani ne-am calificat dincolo de grupe. Un sfert de secol am așteptat, așadar, pentru o calificare!
Semnificația meciului de azi
Pentru fotbalul românesc, o astfel de calificare nu are aceeași valoare cu una bifată de țări precum Italia, Spania, Olanda. E infinit mai mare la noi responsabilitatea și așteptarea.
Italia își permite să rateze două Mondiale, pentru că tot o mare forță rămâne și ajunge să câștige un Euro, cum a fost acum 3 ani.
România e mică, din punct de vedere fotbalistic. România are nevoie de succese, de care să ne agățăm cu toții, sperând la un progres real al acestui sport.
Acesta e contextul întâlnirii de azi. Calculele le știți, variantele le cunoașteți. Știți și ce înseamnă Biscotto, meciul în care adversarii ”cad la înțelegere”.
Cum ne-au păcălit chiar inventatorii fotbalului
Două generații foarte bune din istoria fotbalului românesc au trecut pe lângă mari performanțe din cauza unor situații, pe care fie n-au știut să le gestioneze cum trebuie, fie au fost victima unora care n-au fost naivi, ci și-au urmărit interesul.
Prima este generația de la mijlocul anilor 80. Tocmai participasem la Euro 1984, trecând în preliminarii de o grupă infernală, probabil cea mai glorioasă calificare la un turneu final.
Apoi, aveam perspectiva unui Mondial, cel din Mexic 1986, în care mixul dintre Craiova Maxima, Dinamo semifinalistă de Cupa Campionilor și Steaua 86 ne ofereau un orizont de așteptare formidabil.
Și am eșuat din cauza ghinionului: 0-1 la București cu Irlanda Nord. Dar a contribuit la necalificarea noastră și un blat, denumit Biscotto pe stil nou.
În ultima etapă a preliminariilor de atunci, Anglia și Irlanda de Nord au mers e mâna unei remize albe amicale.
Anglia era deja calificată, și a ajutat-o pe sora din Regat să treacă Oceanul, în Mexic, lăsându-se pe noi pe dinafară.
Atunci aveam o echipă mare, ar fi fost o șansă uriașă, cu o formulă care suna senzațional:
S. Lung – Negrilă (Iovan), Ștefănescu, Gino Iorgulescu, Ungureanu – Hagi, Boloni, Balaci (Mateuț), Klein – Cămătaru (Lăcătuș), Coraș (Pițurcă)
Englezii, inventatorii fotbalului, au căzut la pace într-un meci care ne-a afectat în mod direct. România a rata acel Mondial și am pierdut 4 ani fiindcă fotbalul presupune și astfel de momente. Pe care alții au știut să le speculeze în favoarea lor. Așa cum sper să știm și noi azi. Adică să nu fim fraieri, discutând în termeni simpli, radicali și deschiși.
Cum a ratat calificarea generația din a doua jumătate a anilor 2000
Echipa României a fost la Euro 2008 în cea mai grea grupă pe care am avut-o vreodată la un turneu final, cu Franța, Italia și Olanda.
Am fost de două ori foarte aproape de optimi. Prima dată când a ratat Mutu penalty-ul scos de Buffon.
A doua oară când Olanda a jucat cu multe rezerve ultima partidă din grupă, fiind deja calificată de pe primul loc. Am pierdut 0-2 și am plecat acasă.
Echipa a fost una cu multe nume mari, în frunte cu Chivu și Mutu. Practic, pe acel eșec s-a suprascris finalul generației lor:
Lobonț – Contra (Săpunaru), Tamaș, Goian, Raț (Șt. Radu) – Cociș (Codrea), Rădoi (Ov. Petre), Chivu – Nicoliță, D. Niculae (M. Niculae), Mutu
Atunci am rămas cu o frustrare imensă, că am fi meritat mai mult și că am fi putut bifa o optime de finală istorică împotriva Spaniei. Atunci, în 2008, n-am fost nici slabi, dar nici suficient de inteligenți să gestionăm mai ales cele două momente cheie: penalty-ul și relaxarea Olandei. Măcar azi să răzbunăm situația de atunci. Și să nu fim fraieri.
Lucescu despre singurul lucru moral în fotbal
De curând l-am avut invitat în Podcastul pe care îl realizez, EuroCast 2024, pe Mircea Lucescu. Într-un dialog de o oră și jumătate, a spus la un moment dat: “În fotbal, singurul lucru moral e rezultatul final”. Vorbele lui nea Mircea construiesc cel mai bun preview posibil pentru România – Slovacia.
Dacă nu vom fi fraieri, ci inteligenți să realizăm câtă dreptate are un om care a trăit doar în și pentru fotbal, atunci ne vom califica!
Derularea acestei zile istorice, ultimele informații și ”11”-le de start, pe siteul nostru de sport GOLAZO.ro.