Cine și cum salvează copilul alienat? Soluții și remedii
Alienarea parentală a fost recunoscută în jurisprudența instanțelor române ca formă de abuz psihologic asupra minorului încă din anul 2012, sens în care s-a dispus sancționarea părintelui alienator cu pierderea autorității părintești și a locuinței minorului.
În consecință, reglementarea înstrăinării părintești prin Legea nr. 123/2024 ca formă a violenței psihologice care duce la pierderea autorității părintești și a locuinței minorului reprezintă consacrarea legislațivă a unor soluții jurisprudențiale, care se pronunță în mod constant de aproximativ 11 ani, atunci când se constată existența alienării părintești.
Însă, în absența unei dispoziții legale, existau și opinii exprimate în jurisprudență și chiar în rândul unor psihologi în sensul că, de fapt, alienarea parentală nu există ca formă de abuz și că ar fi vorba doar un concept artificial, importat din Statele Unite, folosit în scop comercial.
Modificarea Legii nr. 272/2004 prin Legea nr. 123/2024, care a intrat în vigoare la data de 10 mai 2024, este extrem de importantă întrucât, pentru prima dată în legislația românească este recunoscută și sancționată alienarea parentală ca formă de abuz asupra minorului. În prezent, există o definiție legală a înstrăinării părintești și calificarea expresă a acesteia ca fiind o formă de violență psihologică asupra copilului. De asemenea, sunt prevăzute expres în noua reglementare sancțiunile care pot fi dispuse la adresa părintelui alienator.
Ca și până acum, rolul esențial va reveni psihologilor care trebuie să constate existența alienării parentale. Aceștia au subliniat în lucrările de specialitate riscurile la care poate duce alienarea parentală și de ce este o formă foarte gravă de abuz – atitudinea copilului de respingere a părintelui poate merge până la negarea filiației. Abuzații de azi vor fi abuzatorii de mâine. În practică, au fost unele cazuri de-a dreptul cutremurătoare, copiii fiind puternic abuzați și traumatizați, alienării parentale adăugându-i-se și purtarea abuzivă sau relele tratamente aplicate minorului.
Potrivit art. 18 alin. 4 din Legea nr. 123/2024, la solicitarea părintelui alienat sau din oficiu, pentru restabilirea şi menținerea relațiilor personale ale copilului, serviciul public de asistenţă socială şi, după caz, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti au obligaţia de a dispune consiliere, acordată de specialişti din cadrul serviciilor publice de asistenţă socială sau al organismelor abilitate, atât copilului, cât şi părinţilor săi. Când există suspiciune de înstrăinare părintească sau orice altă formă de violenţă asupra copilului şi instanţa de judecată a fost sesizată, DGASPC are obligaţia să solicite instanței efectuarea unei expertize.
Alin. 5 al aceluiași articol prevede că, în cazul în care unul dintre părinţi împiedică sau afectează în mod negativ legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte, prin nerespectarea programului stabilit de instanţă sau convenit cu celălalt părinte, ori refuză sau se opune respectării măsurilor privind consilierea, serviciul public de asistenţă socială şi, după caz, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti, la solicitarea oricăruia dintre părinţi, vor dispune monitorizarea relaţiilor personale ale copilului pentru o durată de până la 6 luni, concomitent cu solicitarea adresată instanţei de tutelă în vederea suplinirii acordului părintelui care se opune sau, după caz, modificarea măsurilor privitoare la copil.
La finalul perioadei de monitorizare, se întocmește un raport și se poate propune de către DGASPC prelungirea perioadei de monitorizare cu cel mult 6 luni, consilierea psihologică sau expertizarea, inclusiv expertiza medico-legală psihiatrică a părinţilor şi/sau a copilului, precum şi o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea relaţiei personale dintre copil şi părintele la care nu locuieşte sau, după caz, instituirea unor masuri de protecţie a copilului.
Instanţa de judecată poate constata existenţa unei situaţii de înstrăinare părintească la cererea unuia dintre părinţi, la cererea procurorului sau la cererea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, pe cale principală sau în orice litigiu pendinte, unde urmează să fie dispuse măsuri cu privire la copilul minor.
În litigile declanșate, instanţa de judecată procedează la ascultarea minorului cu participarea unui psiholog din cadrul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, care va redacta un raport de constatare.
Noua reglementare prevede că instanţa de judecată poate dispune efectuarea unui raport de expertiză medico-legală psihiatrică. În mod normal, ar trebui să se prevadă și efectuarea unui raport de evaluare psihologică, întrucât psihologii sunt cei care analizează și identifică înstrăinarea părintească.
Aceste modificări legislative aduse prin Legea nr. 123/2024 sunt un pas important pentru normalizarea relațiilor dintre părinții despărțiți și copiii lor minori. Așa cum subliniază în mod constant instanțele judecătorești în hotărârile pe care le pronunță ”copilulare dreptul de a avea doi părinţi pe care trebuie să fie lăsat să îi iubească fără frică sau fără a se simţi vinovat faţă de celălalt părinte”.
“Copiii trebuie crescuți pentru ei, iar nu pentru părinți”, spunea Nicolae Iorga.
În momentul în care va relua legăturile cu părintele alienat, copilul își va da seama treptat că acesta nu este un ”monstru”, așa cum i-a fost zugrăvit de alienator.
Este absolut necesară o colaborare mai strânsă între toate profesiile, autoritățile și instituțiile care au atribuții în ceea ce privește protecția minorului și sunt interconectate, în vederea găsirii celor mai potrivite soluții. Instanțele judecătorești nu pot fi lăsate singure în lupta cu acest flagel – odată pronunțate hotărârile judecătorești care constată alienarea parentală și sancționează părintele alienator, toate celelalte autorități trebuie să acționeze – poliție, parchete, DGASPC-uri, psihologi etc. Altfel, chiar dacă părintele alienator este sancționat de instanța de judecată prin pierderea autorității părintești și a locuinței minorului va fi vorba de o nouă hotărâre judecătorească care nu va fi executată din cauza refuzului minorului alienat. Se ajunge astfel la situații absurde, în care executarea unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată după ani de proces, după administrarea unui probatoriu complex, să depindă de voința unui copil de trei, patru, cinci sau șase ani, care nici măcar nu a fost audiat în proces pentru că nu avea vârsta cerută de lege în acest scop – 10 ani.
Din această cauză, în România sunt extrem de puțini copii alienați care au putut fi efectiv luați de lângă părintele alienator.
Multe probleme așteaptă în continuare soluții. Alienarea parentală produce traume adânci, astfel încât este nevoie de sprijinul unui psiholog specializat în traumă, care să îl ajute pe copil, să îl vindece de efectele alienării. „Institutul Traumei” este asaltat de solicitări și nu mai face față. Ce se întâmplă cu legăturile personale ale părintelui abuzator, sancționat deja de instanța de judecată cu pierderea autorității părintești și cu pierderea locuinței minorului? Dacă minorul face terapie pentru înlăturarea traumei, dar părintele alienator are program de legături personale cu rămânere peste noapte sau cu posibilitatea de a rămâne singur cu copilul, reluând alienarea, care mai este efectul terapiei? Și exemplele pot continua.
Este extrem de importantă modificarea Legii nr. 272/2004 prin Legea nr. 123/2024, dar nu suficientă. Vremea jumătăților de măsură a trecut, a venit momentul unor soluții mult mai energice. În alte țări europene sau în SUA se intervine rapid, chiar de când începe alienarea parentală, asistența socială preluând efectiv copilul de lângă părintele abuzator.
În acest context trebuie pusă în discuție și analiză modificarea art. 913 C. pr. civ. care se referă la situația refuzului minorului măcar în sensul în care, atunci când există o hotărâre definitivă care constată înstrăinarea părintească și se dispune pierderea autorității părintești, schimbarea locuinței minorului sau decăderea din drepturile părintești, reprezentanții DGASPC împreună cu un psiholog să aibă prerogativa de a prelua copilul.
S-au făcut pași extrem de importanți, dar mai sunt încă multe de făcut. În realitate, la acest moment nu suntem încă pregătiți cu adevărat pentru salvarea copilului alienat.
Un articol semnat de Cătălina Dicu (cdicu@stoica-asociatii.ro), Senior Partner – STOICA & ASOCIAȚII.