Băncile italiene au pierdut aproape 10 mld. de euro din valoare după ce guvernul a anunțat o taxă suplimentară pe profituri
Cotaţia acţiunilor italiene a scăzut puternic marţi, după ce anunţul surprinzător al unei taxe pe profiturile suplimentare ale băncilor a şters până la 9,5 miliarde de euro din capitalizarea lor de piaţă combinată, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.
Italia a convenit o „retragere de 40% din profiturile suplimentare în valoare de mai multe miliarde de euro ale băncilor” pentru 2023, care ar urma să finanţeze reducerile de taxe şi sprijin pentru creditele ipotecare pentru cei care îşi cumpără prima casă, a declarat vicepremierul Matteo Salvini la o conferinţă de presă organizată la Roma.
Taxa a fost inclusă într-un pachet mai amplu de măsuri care variază de la noi autorizaţii pentru taxiuri până la investiţiile în străinătate. Potrivit agenţiei Ansa, taxa pe profiturile suplimentare ale băncilor ar urma să aducă peste două miliarde de euro la bugetul statului.
Marţi, acţiunile băncilor italiene înregistrau cele mai slabe performanţe din rândul acţiunilor europene, în condiţiile în care titlurile UniCredit au scăzut cu 6,7% iar acţiunile Intesa Sanpaolo SpA s-au depreciat cu 8,6%. Declinul acţiunilor a şters până la 9,5 miliarde de euro din valoarea de piaţă a băncilor italiene.
„Vedem această taxă ca fiind substanţial negativă pentru bănci având atât un impact asupra capitalului şi profiturilor cât şi asupra acţiunilor băncilor. Noul impact estimat este mai mare decât e prognoza noastră din aprilie”, susţin analiştii de la Citigroup Inc. conduşi de Azzurra Guelfi.
Aceşti analişti au calculat că taxa este echivalentă cu aproximativ 19% din profitul net al băncilor în 2023.
La fel ca şi restul băncilor europene, băncile italiene au înregistrat o creştere semnificativă a profitului lor net ca urmare a majorării dobânzilor.
De exemplu, profitul net al Intesa Sanpaolo, cea mai mare bancă italiană, a urcat cu 80% până la 4,2 miliarde de euro în primul semestru, în timp ce rivalul UniCredit a raportat un profit net semestrial de 4,4 miliarde de euro.