Concert aniversar Maria Raducanu si Maxim Belciug: 10 ani de TROIKA & TARARA

Joi, 27 iunie 2013, la ora 20.00, Maria Raducanu si Maxim Belciug sarbatoresc 10 ani de TROIKA si TARARA printr-un concert aniversar in gradina verde de la Green Hours.

In iunie 2003, in gradina Green Hours, Maria Raducanu si Maxim Belciug cantau pentru prima oara in public programul care avea sa fie cuprins pe cele 2 discuri: LA TARARA si TROIKA. Au trecut de atunci 10 ani. 10 ani de viata, plini de muzica, peregrinari si reintalniri, in care amandoi, atat Maria cat si Maxim, au pastrat curat crezul comun aflat in vorbele poetului Vadim

Cherchinievich si tiparit, cu litere rosii, pe scoartele muzicilor lor:

Suntem ultimii din casta noastra

Mult de trait nu mai avem,

Suntem negustorasi ai fericirii,

Fauritorii vorbelor de duh!

Curand, va veni sa ne inlature

Multimea cu sange subtiat,

Mecanicii gloriei de fier,

Industriasii iubirii

Cu viata plina de principii si mecanisme

Care nu au decat 7 minute pentru a-si mangaia iubita

Si trei secunde pentru poezie. (…)

Asadar, fetelor, doamnelor,

Iubiti pe purtatorii de minuni.

Suntem ultimele crapaturi

Pe care progresul inca nu le-a inecat!

Cei doi artisti se reintalnesc pe scena primului lor concert in duo, pentru a sarbatori impreuna cu publicul un deceniu si un continent de muzica.

Maria Raducanu si Maxim Belciug formeaza un duo cu totul inedit, cu roade muzicale dintre cele mai frumoase. Fiecare isi are propria cariera: Maria Raducanu este una dintre cele mai pregnante voci ale Romaniei de astazi, iar Maxim Belciug este legat sufleteste de chitara clasica. Cu toate acestea, impinsi de dragostea lor pentru muzica facuta sincer, cu suflet, cei doi s-au regasit in mod constant intr-un proiect comun ce s-a plasat, inca de la debutul lor in duo, sub semnul autenticitatii emotiei. De o tinuta undeva intre clasic si traditional, muzica lor nu e nici jazz si nici nu are pretentii autenticiste sau culte. Ci este expresia curata a unui genuin nelasat la voia intamplarii, capabil sa nasca in noi zvacnete pe care nu le mai stiam ale noastre de cand, in loc sa intelegem ce traim, traim doar ceea ce intelegem.