Sari direct la conținut

Analiza WBS: ​Pietele europene au inregistrat astazi evolutii predominant negative

HotNews.ro

Pietele europene au inregistrat astazi evolutii predominant negative, in contextul cresterii temerilor legate de o viitoare accelerare a inflatiei. Moneda unica europeana a pierdut la randul sau teren in fata dolarului american si a lirei sterline.

Indicele german DAX a profitat de aprecierea actiunilor Deutsche Boerse in urma anuntului de ieri privind discutiile de achizitie a NYSE Euronext; la polul opus s-a situat evolutia actiunilor Air France KLM, care au suferit o corectie de 7.7% dupa anuntul de ieri al rezultatelor financiare sub asteptari pentru trimestrul anterior.

Sectorul bancar a avut la randul sau o evolutie negativa astazi, fiind afectat de rezultatele financiare negative publicate de Credit Suisse si Danske Bank. Banca Angliei a decis mentinerea nivelului actual de 0.5% a dobanzii de referinta si continuarea neschimbata a programului de achizitie de obligatiuni in valoare de 200 de miliarde de lire; deciziile au fost conforme cu asteptarile unanime ale economistilor.

Intr-un raport separat, productia industriala din Marea Britanie a scazut in decembrie in mod neasteptat cu 0.1% fata de luna anterioara, in care inregistrase o crestere de 0.6%.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro