Rivian, una dintre cele mai promițătoare companii auto, intră săptămâna viitoare pe bursă și este evaluată la aproape 60 miliarde dolari
Rivian Automotive, constructorul de mașini electrice la care Amazon are 20% din acțiuni, vrea să intre săptămâna viitoare pe bursa NASDAQ și valoarea estimată a companiei este undeva între 55 și 60 miliarde dolari. La această cotație, Rivian, care produce modele de camionete electrice și SUV-uri, este mai valoroasă decât Honda și nu departe de Ford, deși produce mașini doar de câteva luni.
Rivian va scoate la vânzare în cadrul IPO-ului 135 de milioane de acțiuni cu preț între 57 și 62 dolari. În funcție de prețul ce va fi atins, valoarea Rivian va fi undeva între 54 și 60 miliarde dolari. Capitalizarea din acel moment va depinde de încrederea investitorilor și de condițiile din piață.
Rivian a primit 10,5 miliarde dolari finanțare în ultimii 3 ani, inclusiv de la Amazon și Ford, iar Amazon a anunțat recent că are o participație de 20% la Rivian.
Compania a fost înființată în 2009 sub numele Mainstream Motors și din 2011 se numește Rivian. La început de 2020 a venit o dovadă extremă de încredere în viitorul companiei: Amazon a făcut o comandă de 100.000 de dube electrice de transport care să fie livrate până în 2030.
Amazon nu a ales un producător cunoscut care avea deja fabrici, ci unul nou care nici nu tehnologizase prima sa uzină. Până la final de 2022 ar trebui să fie livrate primele VAN-uri cu care Amazon să poată face partea finală a unei livrări (așa numita last mile).