Sari direct la conținut

2.Bundesliga: Schalke vs Braunschweig – Primul pas către promovare

HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Schalke – Braunschweig, meci contând pentru etapa 1 din liga a doua a Germaniei, este programat, sâmbătă, 3 august, de la ora 21:30, pe Veltins Arena din Gelsenkirchen, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 3 şi Prima Sport 2.

Schalke şiBraunschweig, două echipe solide, care au ca obiectiv promovarea, se întâlnesc într-unul dintre capetele de afiş ale primei etape din 2.Bundesliga.

Schalke a încheiat ediţia trecută de campionat pe locul 10, cu 43 de puncte, la 25 distanţă de ultima poziţie direct promovabilă şi la 20 de cea de baraj.

„Minerii” sunt antrenaţi de Karel Geraerts, un fost internaţional belgian care a evoluat pentru echipe ca Standard Liege şi Club Brugge, iar ca tehnician a reuşit încă din primul an de activitate, în sezonul 2022-2023, să câştige campionatul, cupa şi două supecupe cu Union St. Gilloise.

În această vară, Schalke a transferat jucători în valoare de aproape cinci milioane de euro, cei mai importanţi fiind Moussa Sylla (Caen), Felipe Sanchez (Gimnasia), Adrian Gantenbein (Winterthur) şi Emil Hojlund (Copenhaga).

Schalke, echipă cu şapte titluri (ultimul cucerit însă în 1958), cinci cupe naţionaleşi o Cupă UEFA în palmares, are două retrogradări din Bundesliga şi o promovare în ultimii patru ani, iar acum este la al doilea sezon consecutiv în liga a doua germană.

Braunschweig s-a clasat pe locul 15 la finalul sezonului precedent, cu 38 de puncte, cu şapte peste poziţiile direct retrogradabile şi cu şase peste cea de baraj.

„Leii” sunt antrenaţi de Daniel Scherning, un fost atacant care a evoluat la echipe modeste din ligile inferioare ale Germaniei, iar ca tehnician nu a înregistrat încă nici o perfortmanţă, deşi a mai lucrat câte un an la OsnabruckşiArminia Bielefeld.

În pauza competiţională, la Braunschweig au ajuns doar jucători liberi de contract, cele mai cunoscute nume fiind Sven Kohler (Odense), Leon Bell Bell (Magdeburg), Christian Conteh (Osnabruck) şi Kevin Ehlers, (Dinamo Dresda).

Braunschweig are în palmares un titlu de campioană, obţinut în 1967, şi a evoluat ultima oară în Bundesliga în ediţia 2013-2014, de atunci petrecând şapte ani în liga a doua şi trei ani în liga a treia, acesta fiind al treilea sezon consecutiv în 2.Bundesliga.

În meciurile directe din campionatul trecut, fiecare dintre cele două echipe s-a impus pe teren propriu, Braunschweig în tur, iar Schalke în retur, cu acelaşi scor, 1-0.

Superbet oferă cota 1,75 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde în meciul Schalke – Braunschweig.

Schalke vs Braunschweig 1
Cotă 1.75

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro