Conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive. Noile orientări legislative și jurisprudențiale
În așteptarea soluției pe care Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept urmează să o pronunțe cu privire la problematica concentrației de substanțe psihoactive prezentă în probele biologice ale conducătorilor auto, propunem o scurtă trecere în revistă a reperelor legislative și jurisprudențiale în materie, repere de care instanța supremă este ținută, cel puțin în mod implicit.
Amintim că Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost sesizată în data de 15.03.2024 de către Curtea de Apel Brașov, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea problemă de drept: În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanţelor psihoactive prev. de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea cerinţei esenţiale preexistente ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanțe psihoactive este suficient să se constate prezența în probele biologice a substanţei psihoactive, indiferent de concentraţia acesteia, influenţa asupra capacităţii de a conduce fiind prezumată absolut ori dacă această prezumţie este una relativă, putând fi combătută prin mijloace de probă ştiinţifice potrivit cărora, în ciuda prezenţei substanţelor psihoactive într-o concentraţie minimală, persoana nu se află sub influenţa substanţelor psihoactive, cu afectarea capacităţii de a conduce autovehicule pe drumurile publice?
Intervenția instanței supreme devenise într-adevăr stringentă, în contextul modificărilor legislative din ultimul an[1] , dar și în contextul unor lacune evidente în politicile antidrog și în cele referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice.
Totodată, discuțiile în jurul acestui subiect s-au amplificat în spațiul public, pe de-o parte, întrucât foarte multe dintre aparatele drugtest utilizate de către Poliția Rutieră nu sunt calibrate, existând numeroase cazuri de rezultate fals pozitive[2], ce au condus la deschiderea unor dosare penale în mod arbitrar, iar pe de altă parte, pentru că legislația nu este suficient de lămuritoare în situația în care cantitățile de substanțe psihoactive prezente în probele biologie sunt infime și nesusceptibile de a afecta în mod concret capacitatea persoanelor de a conduce un autovehicul, respectiv nu sunt avuți în vedere factori biochimici precum durata procesului de metabolizare a substanțelor psihoactive.
În prezent, astfel de sincope au creat o serie de derapaje, în sensul deschiderii unor dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 336 alin. (2) Cod penal, deși buletinele toxicologice, respectiv expertizele medico-legale au relevat ulterior că persoanele cercetate utilizaseră medicamente comune, precum antiinflamatoare sau analgezice antipiretice, nefiindu-le afectată capacitatea de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Deși în mod evident nu putem anticipa soluția pe care instanța supremă o va pronunța cu privire la sesizarea menționată anterior, la acest moment putem identifica câteva repere pe care Înalta Curte va trebui, în mod implicit sau explicit, să le aibă în vedere la momentul soluționării sesizării prealabile, cele mai importante fiind cele reținute în jurisprudența Curții Constituționale.
Cu titlu preliminar, reiterăm că, la nivel legislativ, prin Legea nr. 213/2023 (,,Legea Anastasia”) a fost completat art. 91 Cod penal, prin introducerea alin. (31), potrivit căruia „ Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) şi (3), dacă acestea au fost săvârşite în condiţiile art. 335 sau 336.” În esență, în cazul infracțiunii de ucidere din culpă, în formă agravată, săvârșită de către o persoană ce nu deține permis de conducere sau de către un conducător autor având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau care se află sub influența substanțelor psihoactive, executarea pedepsei nu mai poate fi suspendată, infracțiunea prevăzută de art. 336 Cod penal fiind una de o gravitate ridicată.
Problematica influenței substanțelor psihoactive asupra capacității de a conduce a șoferilor a fost antamată de către Curtea Constituțională, ultima dată în cuprinsul Deciziei nr. 452 din 29 iunie 2021[3]. Excepția de neconstituționalitate invocată a vizat prevederile art. 336 alin. (2) Cod penal, cu referire la sintagmele „sub influența” și „substanțe psihoactive”.
Instanța de contencios constituțional a conchis (făcând trimitere și la Deciziile anterioare[4] pronunțate cu privire la sesizări similare) că, având în vedere sfera largă a produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive, așa cum reiese aceasta din legislația specială, în mod obiectiv, legiuitorul nu poate prevedea un nivel minim al concentrației de substanțe psihoactive ca și cerință esențială cu privire la elementul material al laturii obiective în cazul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, infracțiune reglementată de art. 336 alin. (2) din Codul penal. În optica CCR, legiuitorul a înțeles să incrimineze fapta în orice situație de conducere a unui vehicul ulterior consumul unor substanțe psihoactive.
Totodată, CCR a reținut că „Este indiferent faptul că starea conducătorului vehiculului care se află sub influența unor substanțe psihoactive este urmarea unui abuz – ceea ce presupune consumul plantelor, substanțelor și preparatelor ce conțin substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive în afara unei prescripții medicale – sau este urmarea uzului medical, care semnifică utilizarea pe bază de prescripție medicală licită a medicamentelor aflate sub controlul legislației naționale, întrucât destinatarii textului de lege criticat desfășoară o activitate cu risc permis, scop în care sunt supuși unor forme de școlarizare, așa încât este vorba de persoane avizate și diligente, care, pe durata deținerii permisului de conducere, au obligația de a rămâne la curent cu normele legale în materie.”
Prin urmare, Curtea Constituțională reține că standardul de diligență al șoferilor trebuie să fie unul ridicat, aceștia desfășurând o activitate cu risc permis, fiind supuși în acest sens unor forme de școlarizare, motiv pentru care nu prezintă relevanță modalitatea de consum, cantitatea ingerată sau efectele substanțelor psihoactive.
În realitate, lucrurile sunt mult mai nuanțate, iar spețele generate dovedesc acest lucru, în sensul că, cel puțin din punct de vedere juridic, există un semn de egalitate între conducerea unui vehicul de către o persoană ce utilizează medicamente uzuale și conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența substanțelor stupefiante dintre cele prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și în Legea nr. 142/2018 privind precursorii de droguri.
Totodată, deși suntem de acord cu opinia CCR în sensul că, dată fiind multitudinea substanțelor susceptibile de a avea efecte psihoactive, legiuitorul nu poate stabili un prag minim al concentrației substanței cu un astfel de efect, așa cum se întâmplă în cazul alcoolului, totuși, inclusiv în această situație, trebuie operată o distincție, respectiv un tratament sancționator diferențiat. În concret, apreciem că este cu totul diferit cazul conducătorilor care încă se află sub influența unor atare substanțe la momentul testării și cazul celor care nu mai prezintă niciun efect de natura a afecta capacitatea de a conduce, consumul de substanțe psihoactive având loc cu ceva timp în urmă.
De pildă, ne putem imagina situația în care o persoană consumă substanțe cu efect psihoactiv în afara României, într-un cadru permis, iar la ceva timp după revenirea în țară, conduce un autovehicul, este testat pozitiv, fiind depistată prezența în organism a unei mici concentrații din substanța consumată. Într-un atare scenariu, considerăm că este cel puțin inechitabilă aplicarea aceluiași tratament sancționator pentru ipoteze complet diferite.
Din acest motiv, în opinia noastră, pe lângă lămurirea pe care o va oferi instanța supremă, se impune și intervenția legiuitorului, în sensul completării actualul sistem de testare cu un examen medical efectuat la momentul controlului, care trebuie coroborat cu rezultatul testului.
Conchidem așadar că intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție este una necesară, fiind un prima pas către o reglementare completă și sperăm, una echilibrată, existând în mod real o serie de divergențe, atât la nivel legislativ, cât și în practică, urmând să observăm, în cele din urmă, în ce măsură instanța supremă își va însuși raționamentul Curții Constituționale.
[1] Promulgarea Legii nr. 213/2023; Adoptarea OUG nr. 97 din 11 iulie 2024 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul siguranței rutiere; Modificarea și completarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Codul rutier) etc.
[2] Potrivit rapoartelor întocmite la nivelul Consiliului Superior de Medicină Legală, cele mai multe erori la testele rapide au fost pentru substanțele din categoria amfetaminei și a benzodiazepinelor, patru din cinci probe fiind infirmate în laborator.
[3] Decizia CCR a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1138 din 26 noiembrie 2021.
[4] Decizia nr. 138/2017 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (2) din Codul penal; Decizia nr. 101/2019 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (2) din Codul penal.
Un articol semnat de Mihai Trandafir – Managing Associate (mtrandafir@stoica-asociatii.ro) și de Paula Maftei – Associate (pmaftei@stoica-asociatii.ro), STOICA & ASOCIATII.
Articol susținut de STOICA & ASOCIAȚII