Echipamentul României la JO Tokyo 2020/21. Echipament de luat bătaie

Vorba cântecului, chiar dacă n-are nicio legătură cu vestimentația, per se, adică, o cârpă pe care o atârni de tine ca să fii în tendințe. Are de-a face cu toate elementele care îți asigură succesul, respectiv, pregătirea teoretică și practică, antrenamentul și rezistența fizică și mentală. Da, nu știu dacă e clar, dar e vorba despre Jocurile Olimpice de vară – Tokio 2020/21.

De ce acum, de ce nu ieșim să vorbim înainte, de ce n-o lăsăm pentru după?

În oricare dintre cazuri, nu își face nimeni griji că ar fi ascultat. Doar vorba „ știm noi mai bine” noi am inventat-o. Acolo unde e vorba de politicieni, ei se nasc surzi și orbi. Până sunt aleși sunt în stare să promită câte o pepită sau o piatră semiprețioasă, cel puțin, pentru fiecare votant (nici nu ar fi imposibil), după parcă se vaccinează toți cu Pfi-nesimțire/Astr-asurzire/Johns-orbire. Așa că, pentru puținele excepții s-a ajuns la situația de a nu le mai crede nimeni. Ca și în cultură, ”însă” (pun între ghilimele pentru că, un comentator Eurosport spunea de Ana-Maria Popescu, care tocmai luase argintul la spadă, că, „trebuie însă felicitată”, pam-pam!!!), și în sport, nimicnicia politicianistă cu vanitatea, nepriceperea, interesul, furtul etc etc fac casă bună.

Am ales cultura ca asociere pentru că, spune lumea, e la fel de subfinanțată ca sportul.

Nu e și părerea mea, dar e altă discuție. În plus, când e vorba despre o țară, o olimpiadă, deja trecem la nivelul următor, cultura sportivă a poporului.

Dressing room sau lada cu pomeni.

E dovedit științific că, mâncarea, atmosfera de lucru, ambientul vizual, felul în care te îmbraci etc contribuie la acele stări de bine, de încredere, de stimulare etc. E știut de toată planeta că, Djokovic până n-a eliminat glutenul din alimentație, nu a făcut performanță. Federer a renunțat la un contract bănos cu sponsorul lui de echipament pentru că, ținutele pe care acesta începuse să le creeze nu îl mai făceau să se simtă bine, să se simtă el. Exemplele pot continua și exclud cazurile când anumite tipuri de țesături chiar te pot îmbolnăvi.

Dar să ne întoarcem la ai noștri.

Dacă ne aducem aminte, la JO de la Rio, 2016, a apărut scandalul echipamentelor care se desfăceau, curgeau ațele, ieșeau culorile etc. Au urmat investigații, analize, responsabili. La începutul acestui an am aflat din presă că dosarul s-a trimis la judecată cu vinovații de serviciu. Normal, niște persoane din serviciul administrativ. Adică, ăia de verifică termenii contractuali că, oricum la calitate nu se pricep. Așa aflăm că, COSR nu are, sau nu avea, un specialist pe probleme de echipament sportiv! Însemnând, măcar, calitate și prețuri. Cred că cei identificați nu vor pierde procesul, sau în mod normal nu ar trebui să-l piardă, că nu era în fișa postului lor să verifice anduranța, brand-ul, măsurile sau linia de croială a echipamentelor. Probabil nici nu le-au văzut fizic.

Anul acesta, alt președinte COSR, altă echipă, ziceam că, gata, e excepțional.

E vorba de echipamentul delegației, adică, pentru ceremonii, conferințe de presă, flendureală prin satul olimpic. Pentru competiții sunt alte discuții pe care le voi detalia ulterior. Încep JO. Echipament delegație. Dăm cu ochii de niște tricouri pe care tronează mare TEAM ROMÂNIA. Ce să zic, aproape ironic, ținând cont că, singura echipă (nu vorbim de Baschet 3×3) este cea de fotbal. Poate canotajul putem să-l îndesăm în categoria echipă, deși e un lot cu mai multe echipaje. Putem, totuși, interpreta că autorul voia să dea un sens spiritual. Ce mi-a atras însă atenția, era un logo ”peak” care tronează pe piept (mare cât o zi de post), iar tricolorul mai mic e pitit pe mânecă. Designul nu e rău, am înțeles că e făcut chiar de studenții de la UNARTE, numai că ei au făcut modelul după un brief de creație. În niciun caz după cutumele sportive pe care artistul nu le cunoaște. Apărem ca un fel de familia Bundy în țara Peak.

Mai pe scurt.

În mod normal, inscripționarea trebuia să cuprindă logo-ul comitetului olimpic, cu steagul, cu logoul personalizat al țării, dacă ar fi, dar eu nu l-am găsit, și, da, și logoul sponsorului, dar nu în principal sau în loc de logoul COSR. Și un vizual cromatic în culorile steagului.

Pornind de la niște reguli elementare, admiram chiar inspirația cehilor de a scrie numele Republicii Cehe si în japoneză, pe de-o parte din respect, pe de altă parte, să știe japonezii unde să-și comande biletele când pleacă în vacanță. Acum, niște echipamente costă mult, dacă sunt de calitate, dar nu cred că ceea ce a făcut sponsorul tehnic pentru delegația noastră a costat atât de mult, încât, pur și simplu să răstoarne regulile. Nu vorbesc de distribuitorul din România. Acesta de-abia dacă are cifră de afaceri de 2 mil. de euro. E vorba de firma mamă (asiatică, cum zic ei pe site, na) care are ceva colaborări cu Comitete Naționale Olimpice din mai multe țări.

De fapt, așa mi-a și sărit în ochi.

Colaborarea cu Belgia, unde toate sunt la locul lor. Belgienii și-au stabilit combinațiile coloristice, logo-ul de JO și astea se regăsesc pe tot echipamentul. Ba, mai mult, ei și-au impus compoziția coloristică și de design și sponsorilor sportivilor individuali (cum sunt cei de la tenis) sau ai echipelor.

Branding științific. Revenind la PeakSport (iarăși un fel de glumă ”sus, tot mai sus”), trebuie felicitați că le-a reușit promovarea din plin. Spre deosebire de cei de la Joma, sponsorul tehnic al naționalei de fotbal, care a respectat cutumele sportive. De Mihaela Buzărnescu nici nu mai spun că, nici nu știai din ce țară e. Da, a venit pe ultima sută de metri, dar de-aia iau bani cei de la COSR, trebuie să rezolve aceste probleme din scurt. Dar poate cel mai elocvent exemplu de je m’en fiche-ism vestimentar este chiar masca sanitară. Țări mici din Africa sau Asia s-au chinuit să-și creeze un design cât mai memorabil pentru acestea, la noi, fiecare din delegație a venit cu masca din dotare. Ce legătură are vestimentația cu performanța. Păi, are. Arată respect și preocupare față de sportivi. Dacă pentru niște biete cârpe nu ești în stare să faci ceva, cum ai putea pentru performanță. Uitați-vă la delegațiile unor țări comparabile cu a noastră, vecini chiar. Lamentările nu mai sunt suficiente. Am intrat în faza de extincție. Revenim iar și iar la…..

”Small In Japan”

Cu echipamentele ne-am lămurit. Amănuntele total necontrolate, să fie ceva acolo, să nu se rupă. Dacă ar fi ținut numai de echipamente, tot ar mai fi fost ceva. Dar, uitându-ne înapoi, când problemele au devenit penale, după cinci ani, nu s-a văzut nimic în plus. Delegația României a avut scriptic 101 sportivi. Faptic, 79. 22 sunt cei din echipa de fotbal care s-au calificat fără nicio legătură cu COSR, au fost semifinaliști la CE U21, iar premiul era calificarea la JO. Cu alte cuvinte, față de 97 de participanți, în 2016, la RIO, noi, de fapt, am luat-o în jos. Mai mult, din cauza pandemiei, au fost cinci ani ca ciclu olimpic, în loc de patru. Nici de-asta n-am profitat. Pentru discuția pe medalii mai așteptăm. Până una alta, tot Nemuritoarea Ana Maria Popescu ne-a pus pe lista medaliaților. Iar în interviu a făcut referire directă la investiția în sportul românesc, orice sport.

Dâmbovița style

Toată lumea și-aduce aminte de gâlceava dintre actualul ministru al sportului, un sportiv exemplar, dl. Eduard Novak, și președintele Federației de Tenis, dl. Ion Țiriac. Deși nimeni nu-l acuzase pe primul de ceva, se știe doar când a preluat funcția, acesta s-a rățoit la federația de tenis, cum că le taie finanțarea!!! pentru că, tenismenele au declinat pe rând locul eligibil obținut de Halep. Nici nu contează motivul. Puteau motiva orice. Nume mari din lumea tenisului au spus pas. Mucalit cum îl știm, răspunsul lui Țiriac a fost de tip radio Erevan, ce să tăiați dacă nu ați dat nimic? Sau tăiați, e același lucru. Pentru cei care nu știu, alegerea președintelui FRT a fost una contestată de un domn. Prin urmare nu se puteau da bani federației până nu se rezolva litigiul în justiție și cum la noi se studiază consistent problemele, au trecut ani. Între timp, Țiriac și-a anunțat și demisia. În concluzie, problema delegației noastre stătea la tenis, noul insucces olimpic e cauzat de tenis.

Mă rog, bugetul FRT fiind undeva la 0,5 mil. euro, prin comparație, bugetul Federației Franceze de tenis este de peste 300 mil. de euro.

Desigur, bani proveniți și din competițiile pe care le patronează Roland Garros și ATP1000 și altele mai mărunte. Numai în 2020, federația a ajutat sistemul cu 35 de mil. de euro. Scepticii sau non fanii vor spune că, noi nu avem competiții de anvergură. Da, dar nici nu ne-a oprit nimeni să le facem. Statul lor a investit în infrastructură iar acum o întreagă federație se dezvoltă de pe urma acestei structuri. Sunt multe federații care au ”profitat” de pandemie și de numeroasele anulări de competiții și s-au ”vârât” în față. Un exemplu este chiar turneul de fete de la Hamburg, WTA250, pe care l-a câștigat Gabriela Ruse. Țiriac a reușit pentru Mutua Madrid 1000 să obțină zece zile de competiție în loc de o săptămână cât avea înainte de pandemie. N-am niciun dubiu că, va reuși să-l facă al treilea Grand Slam al Europei. Infrastructura este peste RG și Wimbledon, iar Spania, o putere în tenis, totuși, chiar își merită un GS. Acum, ca să ne vărsăm și noi amarul, echipa lor de FED Cup nu ne-a bătut că au francezii infrastructură și buget, că toate fetele din echipă erau mai prost clasate decât ale noastre (chiar și decât australiencele pe care le-au bătut în finală), dar ele îl aveau pe Benneteau, noi pe Segărceanu, aici s-a făcut diferența.

Și ne întoarcem de unde am plecat.

A mai trecut o olimpiadă și nu s-a întâmplat nimic bun. O fi dl. Covaliu un sportiv de elită, un mare campion, dar, parcă pentru un asemenea post trebuie ceva mai mult. Există și varianta reprezentativității, dar atunci îți trebuie o echipă competentă. Doar din ce se vede, nu există niciuna, nici alta. Nu știu dacă nu cumva, Elisabeta Lipă a făcut cel mai bine că s-a implicat în Federația Română de canotaj. Aproape jumătate din delegația olimpică o reprezintă canotajul! Acum și cu banii.

E clar că la noi totul este la limita bătăii de joc.

S-ar putea ca în scurt timp să nu mai fie finanțat nimic, dacă se va merge pe principiul deja enunțat pentru cercetare, educație și sănătate: „nu vreau să mai investim nimic în c, e și s fără să avem rezultate”! ! ! Iar dacă educația și sănătatea sunt obligativitatea statului, apoi cercetarea și sportul sunt chiar la cheremul acestuia. Și-atunci, te mai uiți cumva spre sponsori. Apar pe site, o grămadă de sponsori. Nu prea se văd banii lor. Dacă sunt trecuți doar pentru că oferă niște servicii în regim preferențial, nu e bine. Dacă sunt acolo doar pentru că, la un moment dat au oferit ceva, iarăși nu e bine. Ok, sunt și sponsorii internaționali care trebuie menționați.

Adevărul e că, dacă îi scoatem pe aceia nu prea mai rămân mulți. Dar nicio o strategie pentru ei. Alte informații.

Site-ul nu prea ne spune nimic. Nu e vorba numai de buget, dar măcar planul acestei conduceri. O strategie, o idee. Parcă și simți că cineva încearcă să se achite de o obligație cu acest site. Se va încheia și această olimpiadă. Va fi o nouă rundă de acuze, că de analize la noi nu se pune problema, câteva interviuri cu medaliați (sunt optimistă), după care liniște și pace până în 2024. Oare care va fi numărul de sportivi care ne va reprezenta la JO de vară de la Paris? Va fi cineva vizionar să pună la punct un plan de cultură sportivă în România (acum avem și nenumărate stadioane)? Vor fi, în sfârșit, cooptați cei din mediul privat să se ocupe de management sportiv? Nu numai să li se ceară bani.

Statul va înțelege că sport înseamnă nu numai sănătate fizică și mentală, înseamnă starea de spirit a unei națiuni, adică, cam tot ce lipsește acum, când, cei cu gură mare, reproșează acest lucru numai sportivilor, fără să se vadă pe ei înșiși.

Cum s-a dezlănțuit tsunamiul de reproșuri împotriva fotbaliștilor. Dar exact ce li s-a reproșat lor, exact asta sunt, în sine, cei care reproșează. Sportul, la fel ca și cultura, este oglinda societății. El arată urât, înseamnă că noi arătăm urât. Că totul e simplu și realizabil și nici nu trebuie să fii geniu, se poate demonstra. O mică cercetare prin împrejurimi sau în occident, dar ăia sunt deja prea departe, ar fi edificator.

Eu aș începe cu Ungaria. Câteva cifre ale unor delegații din țări cu bazin demografic mai mic decât al nostru. Serbia-85, Ungaria-162, Slovenia- 53, Slovacia-41, Cehia-116, Croația-60