„Mulți europeni tac legat de ce face Israel în Gaza din teama de a nu fi numiți antisemiți”, spune un laureat al premiului Nobel 

Abdulrazak Gurnah, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 2021, a oferit un amplu interviu pentru Hotnews, în care vorbește despre literatură, dar și despre criza refugiaților și discursurile anti-imigranți din Europa. 

• Despre importanța Curții internaționale de justiție: ”Nimeni nu l-a dus pe Stalin în instanță. Înainte, nicio putere colonială nu era dusă în fața vreunui tribunal, în ciuda tuturor cruzimilor pe care le-au comis. Dar acum este posibil”.
• Realitatea unui imigrant: ”Anglia înseamnă noutate, aventură, deschiderea minții. Dar și momente în care înveți să nu faci contact vizual”. 
• O abordare nuanțată a migrației: ”Migrația nu e nimic nou. Istoria omenirii este o serie de mișcări ale oamenilor dintr-un loc în altul și există motive întemeiate pentru asta. Este la latitudinea națiunii care îi primește să spună: vrem să permitem accesul acestor oameni sau nu? Aceasta este o chestiune de politică. Avem de ales”.
• Ofensiva partidelor populiste: ”Cred că așa arată democrația. Nu poți avea întotdeauna partidul care crezi că va face ceea ce îți dorești din punct de vedere politic. Așa că trebuie să continuăm să lucrăm”.
• Despre sentimentul jenei: Sunt surprins uneori când aud studenți care spun  că fac cursul de scriere creativă, pentru că vor să devină scriitori. Eu nu aș fi îndrăznit să spun asta. M-aș fi gândit că oamenii ar râde. Am spus că sunt scriitor după ce am publicat cam cinci romane”.

Abdulrazak Gurnah s-a născut în Zanzibar, în 1948. Când avea abia 18 ani, a fugit de opresiunea politică din țara lui natală și s-a stabilit în Anglia. A scris zece romane și numeroase povestiri și eseuri, în care abordează frecvent tema exilului, statutul de străin, dar și istoria complicată a coastei de est a Africii, privind-o din perspectiva unor povești intime, de familie. 

Un scriitor care vorbește deschis despre probleme delicate

În România i-au fost traduse până acum romanele “Abandon”, “Pe țărm”, “Paradis” și “Vieți în derivă” – toate apărute la editura Litera. 

Academia Suedeză i-a acordat lui Abdulrazak Gurnah în 2021 cea mai importantă distincție literară pentru „abordarea fără compromisuri şi plină de compasiune a efectelor colonialismului şi a destinului refugiaţilor la intersecţia dintre culturi şi continente“ (motivația Juriului Nobel). 

Hotnews l-a întâlnit pe Gurnah într-o dimineață de final de octombrie, când acesta a venit pentru prima dată în România, având câteva întâlniri cu publicul în București și Iași.  Pe lângă literatură, scriitorul tanzanian-britanic  în vârstă de 75 de ani nu s-a ferit să discute subiecte de actualitate, precum războiul din Gaza și criza refugiaților și migranților în Europa.  

”Este posibil să spunem: acestea sunt acte vinovate și că vă vom duce la tribunal”

Hotnews: Ați susținut public cazul de genocid al Africii de Sud legat de ceea face Israel în Gaza. Ce impact vă așteptați să îl aibă o decizie favorabilă în acest sens a Curții Internaționale de Justiție?

Abdulrazak Gurnah: Bineînțeles că nu va forța Israelul să se oprească, dar ce va face este să argumenteze moral caracterul greșit al acestei violențe. Există momente în care tot ce avem sunt cuvinte pentru a spune că un lucru este greșit. Nu pentru că asta va opri detențiile sau bombardamentele, ci pentru a-i convinge pe alții să vadă că acest lucru este greșit. Există anumite momente în care asta este tot ce se poate face. Cred că sesizarea Curții Internaționale de Justiție nu este inutilă, este un mod de a spune că încercăm să convingem națiunile și oamenii care vor să asculte că acest lucru este greșit. 

Nu îi va opri pentru că oamenii care permit Israelului să facă acest lucru nu sunt legați de acest cod. Nu le pasă ce spune acel cod. Dar le va spune tuturor celorlalți: uite, vezi cât de greșit este acest lucru?

Hotnews: Care credeți că este rolul limbajului în acest război? Termenul “genocid” a fost foarte intens disputat, dar ceva similar se întâmplă și cu alte cuvinte precum “terorism” ori  “dreptul la autoapărare” în cazul Israelului.

Abdulrazak Gurnah: Trebuie să înțelegem cum sunt folosite cuvintele pentru a susține o cauză și să fim atenți la posibilitățile limbajului. Chiar și cuvântul “genocid” este un cuvânt nou. Acesta a devenit un cuvânt abia după procesele de la Nuremberg din 1945. În urma acestui proces au fost create Convenția pentru Drepturile Omului, Curtea Internațională de Justiție, ideea de infracțiuni împotriva drepturilor omului și ideea de genocid. 

Toate acestea au apărut în același timp și au reprezentat mari progrese în ceea ce privește modul în care o anumită idee internațională asupra drepturilor omului sau asupra umanității poate duce la un consens. 

Înainte, nicio putere colonială nu era dusă în fața vreunui tribunal, în ciuda tuturor cruzimilor pe care le-au comis. 

Nimeni nu l-a dus pe Stalin în instanță. Dar acum a devenit posibil, cel puțin, să se acuze anumite acte și, atunci când acele persoane devin arestabile, să fie arestate. 

Uitați-vă ce s-a întâmplat cu liderii din Serbia după războaiele din Bosnia. Este posibil să spunem: acestea sunt acte vinovate și că vă vom duce la tribunal, vă vom pune pe banca acuzaților, vă vom închide. Cuvintele trebuie să fie înțelese, dar și explicate, astfel încât să știm ce înseamnă. 

Dacă spunem “teroriști”, nu toată lumea este de acord, unii pot crede că acei oameni sunt luptători pentru libertate sau că acei oameni sunt oameni care se opun anumitor acte nedrepte. Depinde unde te afli. Aceasta este puterea, într-o anumită măsură, a modului în care Occidentul vorbește cu el însuși.  Dacă trăiești în Europa sau America de Nord, nu ai o altă perspectivă în afară de cea care vă este oferită de ziarele, televiziunile și guvernele voastre. Dacă mergeți acum în China sau în India, veți auzi o poveste diferită despre aceleași evenimente. În Arabia Saudită, veți auzi povești diferite despre unele dintre aceste lucruri care, în Occident, sunt spuse cu o convingere totală. Și asta e tot ce știm, până când te afli de partea cealaltă și  îți dai seama că ei nu văd deloc lucrurile în acest fel. 

“Dublul standard al presei occidentale față de Gaza are de-a face cu rasa”

Hotnews: Un slogan vechi spune că teroristul unei alte țări este luptătorul pentru libertate al alteia.

Abdulrazak Gurnah: Sigur, nu vreau să simplificăm prea mult, dar, pe de altă parte, este ceva ce uităm atunci când rămânem doar în limitele noastre. Cuvintele sunt periculoase. Cuvintele sunt întotdeauna în slujba celor care vorbesc public. Și un anumit scepticism este un lucru bun.

Hotnews: Mai multe studii au scos la iveală dublul standard al mass-mediei occidentale atunci când vine vorba de acoperirea jurnalistică a situației din Gaza, spre deosebire de cea din Ucraina. De ce credeți că se întâmplă așa?

Abdulrazak Gurnah: Ei bine, cred că are de-a face în primul rând cu rasa. Are de-a face cu ceea ce a mai rămas din anumite reprezentări de sine. “Noi suntem ceva, ei sunt altceva”. Într-un fel, este de înțeles: ucrainenii sunt vecinii noștri, sunt creștini, sunt albi… Iar de cealaltă parte este Rusia. Știm cum este Rusia. Sunt moduri deja stabilite de a gândi despre Europa, despre europeni, dar și despre Gaza. Este un fel de reflex aproape.

Atenție însă, lucrurile se schimbă. Pentru că există anumite lucruri ale căror dovezi nu pot fi pur și simplu înlăturate. Când vezi distrugerea Gazei, așa cum văd oamenii, provoacă o reevaluare, să spunem, a nivelului de autoapărare de care are nevoie Israelul. Este necesar? Este corect? Cred că se vede această schimbare. 

Înainte, ideea de autoapărare pentru Israel era complet vândută publicului din Europa și America. Cineva chiar spunea că palestinienii plătesc într-o oarecare măsură pentru păcatele naziștilor.

”Oamenii devin mai conștienți și tot mai mulți spun că acest lucru nu este drept”

Hotnews: Credeți că percepția se schimbă?

Abdulrazak Gurnah: Se schimbă cel puțin în ceea ce privește numerele, dacă ne uităm la câți oameni din diferite părți ale lumii protestează față de activitățile armatei israeliene la Londra, New York, Sydney, în India. Oamenii devin mai conștienți și tot mai mulți spun că acest lucru nu este drept.

Hotnews:Totuși suntem deja la un an de la escaladarea războiului, timp în care am tot văzut cum sunt distruse universitățile, bibliotecile din Gaza, siturile culturale…

Abdulrazak Gurnah: Spitalele.

Hotnews: Exact. Mă gândeam că a fost o tăcere copleșitoare în lumea culturală și a artistică. Atât de puțini oameni, dintr-un segment al societății de la care așteptam altceva, au vorbit în acest ultim an despre situația din Gaza.

Abdulrazak Gurnah: Da. Cred că ține de felul în care crimele de neiertat din Europa împotriva evreilor fac foarte dificil pentru mulți europeni să vorbească – în special public – împotriva a ceea ce face Israelul. Autoritățile israeliene, dacă nu chiar poporul israelian, se grăbesc să considere orice fel de critică drept o continuare a ostilității istorice împotriva poporului evreu în Europa. Dar oamenii din alte locuri nu se tem la fel de mult ca cei din Europa să spună că acest lucru este greșit. Africa de Sud este un exemplu.

Hotnews: Și alte țări din America Latină au făcut-o, da. Deci credeți că principala explicație pentru tăcerea multor personalități culturale din Europa e că nu vor să fie considerați antisemiți?

Abdulrazak Gurnah: Da, pentru că israelienii pot spune imediat că acest lucru este antisemit. Există acest sentiment continuu că orice ostilitate față de statul israelian este o continuare a ostilității împotriva evreilor din Europa. Și vorbim de secole de ostilitate. Cred că asta îi reduce la tăcere pe acești oameni sau, cel puțin, îi face foarte precauți cu privire la posibilitatea de a fi numiți antisemiți.

“Înveți să nu faci contact vizual”

Hotnews: Ați vorbit în trecut despre faptul că v-ați confruntat în mod constant cu abuzuri rasiste după ce ați venit în Anglia. Cum ați gestionat această situație?

Abdulrazak Gurnah: Da. Nu este singurul lucru pe care l-am învățat când am ajuns în Anglia. Sunt și multe alte lucruri: noutatea, aventura, deschiderea minții. 

Iar când spun abuz, nu vorbesc numai de momente când cineva îmi arunca în față cuvinte abuzive. Era mai degrabă sentimentul constant că nu ești apreciat, nu ești binevenit, că ești tratat fără politețe sau, ocazional, cineva te apucă și te scutură. Era sentimentul de a fi considerat cumva necurat și că, oriunde m-aș duce, aș întâmpina ostilitate. Într-o anumită măsură, a fost și din cauză că nu știam unde mă aflu. Cu cât înveți mai multe despre un loc, cu atât știi mai bine cum să te descurci cu ostilitatea sau cu abuzul. 

Fără experiență, arăți că ești străin, pentru că mergi în locuri nepotrivite sau pui întrebări nepotrivite. Britanicii au trebuit să se obișnuiască cu prezența noastră, a oamenilor ca noi, și noi a trebuit să ne obișnuim să fim în acest loc nou. 

Există un anumit nivel al acestei ostilități care acum a fost depășit, oamenii știu mai bine cum să se comporte unii cu alții. Există un alt nivel care nu a fost depășit, din punct de vedere politic sau cultural. Mai este încă drum de parcurs. Dar unele dintre cele mai ignorante tipuri de ostilitate, cred că, în general, le-am depășit. Există legi împotriva lor. Nu poți spune anumite cuvinte, nu poți face anumite lucruri, nu poți discrimina, nu poți abuza. A existat o reglementare a comportamentului în public, dar  și oamenii au învățat și au crescut împreună, generație cu generație.

Hotnews: De ce spuneți că acea ostilitate apărea și din cauză că nu știați prea multe despre locul în care vă aflați?

Abdulrazak Gurnah: Erau lucruri simple,  dar pe care la 18 ani nu le știam. Înveți  să nu intri  într-un loc în care te temi că nu vei fi binevenit sau să nu te uiți la oameni. Dacă faci contact vizual, unii se întreabă  ce e în neregulă cu tine. De unde veneam eu,  făceam contact vizual tot timpul când vorbeam cu oamenii. Dar în Anglia, nu faci așa. Dacă o faci, e ostil. 

Uneori, după aspectul unui magazin, după nume, după un steag sau alte semne, te gândești că nu vei intra în acel magazin, ci în celălalt. Înveți cum să ai grijă de tine și cum să nu tremuri când simți ostilitate, ci fie să răspunzi și tu cu ostilitate, fie să treci pur și simplu pe lângă. Înveți tot felul de lucruri. 

Cred că uneori nervozitatea unei persoane invită la ostilitate. Dacă treci pe lângă un grup de tineri și te văd așa (mimează o atitudine corporală speriată), le atragi atenția.  Cine e tipul ăsta? Ce este în neregulă cu el? Mai bine treci pe lângă ei ca și cum ai fi stăpânul lumii. 

Hotnews: Cum v-au influențat toate aceste experiențe scrisul?

Abdulrazak Gurnah: Înveți. Dacă am în carte un personaj recent sosit în Marea Britanie, am această experiență eu însumi și pot apela la ea pentru a face experiența lui sau a ei mai plauzibilă, mai credibilă.

“Refugiații au contribuit enorm în societățile în care au fost primiți”

Hotnews: Această temă a dislocării și a exilului apare în multe dintre romanele dvs.și, evident, se inspiră din experiența personală. Ce părere aveți despre politicile actuale din Marea Britanie și din Europa cu privire la criza refugiaților și la migrație în general?

Abdulrazak Gurnah: Cred că este important să separăm aceste cuvinte. Ele tind să fie folosite ca și cum ar însemna același lucru: refugiat, migrant, solicitant de azil. Înseamnă lucruri diferite.

Refugiat înseamnă cineva a cărui viață este în pericol, de exemplu, oamenii care încearcă să scape de război, din diferite părți ale Orientului Mijlociu, oamenii ale căror case au fost distruse. 

Acești oameni au nevoie de ospitalitate. Suntem obligați, ca ființe umane, să le oferim ospitalitate. Pentru mine, asta înseamnă refugiat. Ei nu au de ales și, într-un fel, nici țara în care în care se duc nu are de ales. Nu poți să-i forțezi să se înece și să moară, nu este corect. 

Apoi avem oamenii care migrează pentru că au anumite competențe și își caută de muncă în alt loc. Nu e nimic nou. Istoria omenirii este o serie de mișcări ale oamenilor dintr-un loc în altul și există motive întemeiate pentru asta. Acel loc pare mai prosper decât condițiile mele actuale. Nu este nimic imoral în a încerca să mergi acolo și a încerca să obții o parte din acea prosperitate. Apoi, este la latitudinea națiunii care îi primește să spună: vrem să permitem accesul acestor oameni sau nu? Aceasta este o chestiune de politică. Avem de ales.

Ceea ce nu este corect în ceea ce fac unele țări europene este această narațiune care îi portretizează pe acești oameni ca pe niște infractori  și incriminează aceste lucruri, pe care ei, de secole, le fac restului lumii. 

Această idee că acești oameni vor veni aici și ne vor distruge societățile, că sunt criminali sau lacomi, este cinică și nedreaptă, mai ales atunci când îi adună pe toți împreună, astfel încât chiar și refugiații sunt tratați ca și cum ar fi, de asemenea, într-un fel criminali și sunt închiși și maltrați în centre de detenție.

Cred că abordările țărilor europene ar trebui să fie mai umane. Nu e ca și cum ar fi țări sărace și nu și-ar permite, nu e ca și cum sunt sute de mii de oameni care sosesc. Iar acolo unde au fost primiți, cum ar fi Turcia, care a primit milioane de refugiați, sau Germania, care a primit sute de mii de refugiați, oamenii au contribuit enorm. În unele cazuri, au devenit chiar prim-miniștri. Nu vin cu mâna goală.

Democrația vine și cu populism

Hotnews: Sunteți îngrijorat de răspândirea extremismului și radicalismului în Europa, având în vedere recentele alegeri pentru Parlamentul European și succesul partidelor de extremă dreaptă?

Abdulrazak Gurnah: Cred că așa arată democrația. Nu poți avea întotdeauna partidul care crezi că va face ceea ce îți dorești din punct de vedere politic. Așa că trebuie să continuăm să lucrăm. Trebuie să continuăm să spunem că este nedrept și să sperăm că următoarele alegeri vor însemna înlăturarea acestor partide extremiste. Dar aceasta este singura cale, pentru că acesta este modul în care permitem ca voința oamenilor să fie auzită.

Hotnews: Dacă tot am vorbit de refugiați și migranți, în ce măsură credeți că cărțile ne pot da un sentiment de acasă și de apartenență?

Abdulrazak Gurnah: Numai în sensul că, împărtășind gânduri și experiențe umane, literatura poate să apropie oamenii. Nu cred că poate îndeplini sarcini de vindecare între națiuni sau societăți aflate în război unele cu altele, dar ne face să ne gândim. 

Goethe, poetul german, era foarte interesat de ideea de literatură universală. De fapt, el este cel care a propus această noțiune. Și a citit un roman al unui scriitor chinez și a exclamat: “sunt exact ca noi”. Ceea ce arată este că se aștepta ca ei să fie foarte diferiți de noi. 

Acum, nu știu ce i-a făcut această revelație lui Goethe, dacă l-a făcut să se gândească: “ar trebui să știu mai multe despre China”. Dar cititul ne arată de fapt că, și într-o carte despre Rusia secolului al XIX-lea, de pildă, vezi lucruri pe care le recunoști. Nu e ca și cum literatura o să facă oamenii să se placă unii pe alții, dar ne face să înțelegem umanitatea celorlalți. 

Diferența dintre memorie și amintire

Hotnews: Romanul “Pe țărm” este narat la aproximativ 30 de ani după conflictul central din roman. De ce ați ales această perspectivă?

–Abdulrazak Gurnah: Am vrut ca unul dintre naratori să fie o persoană mai în vârstă și am vrut ca el să aibă experiențe la care să se întoarcă, să privească în trecut, în roman. Așa că a trebuit să existe acel decalaj. Când era tânăr, lumea era diferită, sau cel puțin lumea lui era diferită.

Hotnews: Mă gândeam că încercați să subliniați unele puncte specifice despre memorie și modul în care aceasta funcționează.

Abdulrazak Gurnah: Da, sunt mereu interesat de asta. În multe dintre scrierile mele, sunt interesat de modul în care ne amintim. Există această diferență între memorie și amintire. Pentru că amintirea este un act de voință. Îți spui: nu trebuie să uit asta. Încerci să scoți o amintire la suprafață. Dar memoria însăși funcționează independent de acest proces. Fie că vrei sau nu, tot se întoarce. Nu te ascultă. Uneori te surprinde, te șochează. Și o suprimi încercând să o țiii afară: nu vreau să-mi amintesc. 

La un moment dat, naratorul mai tânăr, Latif, își amintește că a plecat și și-a luat rămas bun de la mama sa, și spune ceva de genul că acel moment al despărțirii izvorăște uneori din tăcere, din ceva care îl face să tremure de durere. Deci îți poți aminti un moment, dar nu sentimentul momentului este ceea ce îți amintești. Acesta vine aproape independent de amintire. 

“Hărțile coloniale sunt încă motivul pentru care atâtea locuri sunt în război unele cu altele”

Hotnews: În carte există și această reflecție asupra hărților: “Înainte de hărți, lumea era fără limite. Hărțile au fost cele care i-au dat formă și au făcut-o să pară un teritoriu, ceva ce putea fi posedat”. În ce măsură vă gândiți la hărți și ca la un fel de povești, de narațiuni?

Abdulrazak Gurnah: Acolo mă gândeam în special la procesul de colonizare europeană, pentru că ei sunt cei care au desenat aceste hărți cu care încă trăim. Știu că Europa a redesenat hărțile după război, dar pentru mare parte din restul lumii, hărțile coloniale sunt încă realitatea și motivul pentru care atât de multe locuri sunt în război unele cu altele. Aceste hărți au fost făcute pentru confortul puterilor colonizatoare, nu pentru vreun fel de sens organic sau rațional al acestor teritorii. 

Dar da, hărțile spun o poveste într-un sens profund, pentru că destul de des hărțile au înțeles greșit situația reală și au creat o nouă realitate. Există o poveste care duce adesea la strămutarea oamenilor, la exproprieri și, în prezent, la războaie fără sfârșit.

“Am spus prima oară că sunt scriitor după ce am publicat cinci romane”

Hotnews: În prelegerea susținută la înmânarea Premiului Nobel ați spus că „impulsul de a scrie mi-a venit din dorul de casă și în mijlocul angoasei vieții unui străin”. Puteți detalia ce a însemnat scrisul pentru dumneavoastră în acea perioadă de după stabilirea în Anglia?

Abdulrazak Gurnah: Scrisul este o modalitate utilă de a organiza ceea ce simți și gândești. Desigur, acest tip de scris nu este menit să fie văzut de alții. E pentru tine. Uneori este legat de un sentiment de tristețe sau autocompătimire și îți oferă o anumită eliberare, te ajută să-ți clarifici ce simți. Pentru că trebuie să o spui în cuvinte, mai degrabă decât doar să o simți sau să o gândești. Aveam 18 ani, eram străin într-un loc nou, aveam tot felul de anxietăți și nu știam prea multe. Pentru mine așa a început. Dar apoi, m-am trezit că scriu ficțiune. Nu despre cum mă simt eu, ci imaginându-mi pe altcineva. Scriam o poveste, de fapt. Dar tot nu era menit să fie văzut de altcineva, era doar un mod de viață. Apoi scrisul se acumulează și mă întreb: ce fac? Scriu? Cred că aceasta este diferența dintre a scrie pentru tine și a face ceea ce noi considerăm a fi artă. Faci ceva. Îl modelezi. Îl organizezi. Și apoi ești prins în proces.  

Hotnews: Ce s-a schimbat în momentul în care v-ați dat seama că scrieți și pentru alții?

Abdulrazak Gurnah: Pentru mine nu s-a întâmplat ca un fel de epifanie, ci m-am tot gândit încet, cu prudență: ceea ce am scris este suficient de bun pentru a fi arătat? Să le spun oamenilor că fac asta? Dura câteva luni sau chiar mai mult de un an și apoi arătam doar unuia sau la doi oameni de încredere. Pentru că este un lucru atât de mare la care să aspiri. 

Sunt surprins uneori când aud studenți care spun  că fac cursul de scriere creativă, pentru că vor să devină scriitori. Eu nu aș fi îndrăznit să spun asta. M-aș fi gândit că oamenii ar râde. Mi-a luat ceva timp să mă simt suficient de încrezător să o spun și chiar mai mult timp să fiu destul de încrezător să spun că sunt scriitor. 

Hotnews: Când ați spus prima dată că sunteți scriitor?

Abdulrazak Gurnah: Probabil după ce am publicat cam cinci romane. 

Hotnews: A luat ceva timp. Acum, după ce terminați un manuscris, care e prima persoană căreia îi arătați?

Abdulrazak Gurnah: Denise, soția mea. 

“Literatura poate face legătura între istorie și ignoranța cunoașterii populare”

Hotnews: Aveți această abilitate unică de a spune povești care vorbesc despre mari evenimente istorice, dar prin vieți mici. Ce credeți că ne poate învăța ficțiunea despre istorie în moduri în care istoricii nu o fac?

Abdulrazak Gurnah: Este o întrebare bună. Există diferite tipuri de narațiuni, cu diferite reguli. Istoria are propriile cerințe disciplinare, surse, referințe. Pentru istorici, speculațiile nu sunt întotdeauna binevenite. Sunt fapte și materiale, arhivă, de unde obții această informație. Acest lucru inhibă într-o anumită măsură ceea ce poate fi spus. 

În ficțiune nu există reguli în acest sens. Poți specula. Poți să iei o poveste mică și să o plasezi într-un context larg, ca modalitate de umanizare sau de ilustrare a unei anumite probleme. Dar aceste tipuri de discursuri nu concurează între ele. 

De exemplu, cel mai recent roman al meu, intitulat Afterlives, se referă în mare parte la conflictul din 1914-1918 din Africa de Est. După ce a fost publicat, o mulțime de europeni mi-au spus: “eu nu știam nimic despre asta”. 

Am știut despre războiul din Europa, despre războiul din Orientul Mijlociu într-o oarecare măsură, despre Imperiul Otoman, dar nu am știut nimic de Africa de Est. O parte din istorici au studiat acel conflict, dar nu a intrat în această lume a cunoașterii populare. Și asta este ceea ce poate face ficțiunea, – dacă respectă adevărul istoric, poate face legătura între ceea ce fac istoricii și ceea ce este, de fapt, ignoranța cunoașterii populare.