Românii pot împrumuta Statul prin Tezaur, ediția decembrie 2024, începând de luni / Care sunt dobânzile
Pe lângă Fidelis, care începe luni, Ministerul Finanțelor a pregătit și titlurile de Stat Tezaur. Acestea din urmă pot fi achiziționate în perioada 9 decembrie – 10 ianuarie 2025, conform unui comunicat al ANAF Ialomița.
Acestea au maturități de 1, 3 și 5 ani, cu dobânzi anuale de 6,45%, 7,2% și respectiv, 7,6%.
Titlurile de stat pot fi cumpărate:
- online, în perioada 9 decembrie 2024 – 9 ianuarie 2025, doar de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere, sau un cont JUNIOR;
- la sediul unităților Trezoreriei Statului, pe toată durata perioadei de subscriere, între 9 decembrie 2024 – 10 ianuarie 2025;
- prin subunitățile poștale ale Poștei Române astfel:
– Între 9 decembrie 2024 – 8 ianuarie 2025, în mediul urban;
– Între 9 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025, în mediul rural.
Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. De asemenea, sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.
Investitorii au libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, iar veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.
Care sunt diferențele dintre Fidelis și Tezaur
La Fidelis, suma minimă de investit este de 5.000 de lei și 1.000 de euro (pentru emisiunile în moneda europeană). Există și una dedicată donatorilor de sânge unde minimul este de 500 lei.
În schimb, la Tezaur nu există o sumă minimă. Chiar Ștefan Nanu, șeful Trezoreriei, declara recent că sunt oameni care merg cu 100 de lei să investească.
Cei care se îndreaptă către Fidelis se gândesc că, la un moment dat, vor dori să vândă (dacă au nevoie de bani), obținând repede banii, fără a pierde dobânda încasată. Evident, în funcție de prețul pieței pot avea o mică pierdere sau poate un câștig (nimeni nu știe viitorul).
În schimb, la Tezaur poți face răscumpărare, dar pierzi dobânda dacă ai investit pe 3 ani, de exemplu, iar după un an ai decis să-ți scoți banii pentru că ai nevoie de ei pentru o anumită urgență.
O altă diferență este dată de modul de achiziție. Dacă la Fidelis se pot cumpăra prin Alpha Bank, BT Capital partners, BCR, BRD ori prin contul deschis la un broker, la Tezaur se poate face asta prin Trezoreria Română, Poșta Română sau prin SPV.
Cei care au un apetit mai ridicat pentru risc se îndreaptă spre alte instrumente financiare, de exemplu spre fonduri de investiții (pe diverse clase de risc) sau direct pe piața de capital (acțiuni, obligațiuni etc.).