Istorii Bizare: Despre tenebrosul Ceas al Apocalipsei, politică și propagandă

Despre așa zisul ceas al apocalipsei a auzit mai toată lumea. Dacă nu în trecut, măcar în ultimele zile, căci toată presa din afară și, nu se putea fără, cea din țară, a preluat la data fatidică de 23 ianuarie 2024, informația că acul ceasului a ajuns la numai 90 de secunde de Apocalipsa Nucleară. Cel mai aproape din toată istoria omenirii. Pardon, a ceasului apocaliptic. Acum, dincolo de denumirea pompoasă, menită să bage groaza în pământeni, propun să vedem care e treaba cu ceasul ăsta.

După cum bine știți, în 1945, omenirea intra într-o nouă eră, odată cu detonarea bombelor de la Hiroshima și Nagasaki. Cea nucleară. Sau, dacă preferați, cea în care, pentru prima dată în istoria ei, se putea distruge singură.

Tot în 1945, Albert Einstein, Robert Oppenheimer și alți oameni de știință care lucraseră în cadrul Proiectului Manhattan, au pus bazele unei organizații non-profit, care scotea o publicație științifică numită Buletinul Oamenilor de Știință din domeniul Atomic.

Scopul acesteia? Să scrie despre ceea ce însemna noua eră nucleară, dar și să atragă atenția opiniei publice asupra pericolelor care vin la pachet cu ea. Doi ani mai târziu, în 1947, doi dintre co-fondatorii organizației, Eugene Rabinowitch și Hyman Goldsmith, veneau cu ideea de impact a unui ceas apocaliptic.

Ascultă pe Spotify

Și atunci a apărut ceasul despre care vorbeam. El nu arată decât ultimele 20 de minute, și a fost setat inițial la 7 minute față de ora 0:00, ora la care, dacă ajunge singura limbuță a ceasului, se alege praful de tot.

Cum funcționează ceasul respectiv? Cine se află azi în spatele deciziei de a muta minutarul înainte sau înapoi? De ce avertismentele celor care îl coordonează sunt foarte controversate, vă invităm să urmăriți într-un nou episod din sezonul 2 al podcasturilor Istorii Bizare.

Story: Adrian Nicolae | Sound design: Adi Iacob

Muzica: Epidemic Sound | Imagine:Jacquelyn Martin / AP / Profimedia [Edited]