Sari direct la conținut

Procurorii germani au arestat un bărbat care ar fi implicat în vânzarea de arme către Rusia (presă)

HotNews.ro
Politia germana, Foto: Captura YouTube
Politia germana, Foto: Captura YouTube

Procurorii germani au arestat un bărbat acuzat de procurarea de componente high-tech din partea Serviciului federal de securitate al Rusiei (FSB) ce ar fi urmat să fie folosite în cadrul programului rus de dezvoltare de rachete, a relatat publicaţia germană Der Spiegel, conform Agerpres.

Potrivit revistei germane, suspectul, care a fost arestat marţi, este acuzat că a contactat un cetăţean rus, identificat ca Serghei K. şi despre care anchetatorii cred că a fost cumpărătorul din partea FSB.

Respectivul K. s-ar fi aflat în contact, în martie, cu şeful unei companii din Augsburg, în sudul Germaniei, care a fost condamnat pentru încălcarea embargoului Uniunii Europene cu privire la vânzarea de arme către Rusia, a mai scris Der Spiegel.

Deşi documentele de export arătau că echipamentele urmau să fie folosite în industria de petrol şi gaz, acestea erau destinate în realitate companiei de stat OKB Novator, care produce inclusiv rachete balistice nucleare, a consemnat Der Spiegel.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro