Sari direct la conținut

S-au apucat mai mulți români de yoga în pandemie? „De acasă se muncește mai mult decât de la birou. Faptul că urmează ora de yoga, mă forțează să-mi închid laptopul”

HotNews.ro
Instructorul de yoga Emilia Oprea, Foto: Arhiva personala
Instructorul de yoga Emilia Oprea, Foto: Arhiva personala

Am vrut să aflu dacă yoga i-a ajutat pe unii oameni în criza actuală, așa că am vorbit cu cinci instructori în domeniu. Am abordat atât partea spirituală, cât și pe cea pragmatică, unde am vrut să văd care este limita dintre știință și yoga, cât și dacă influențează în vreun fel abordarea individului față de metodele medicale recomandate împotriva SARS-CoV-2.

Prin exerciții fizice, tehnici de respirație, meditație și concentrare, yoga aduce o serie de efecte benefice asupra organismului uman, explică un studiu din 2015, realizat de Universitatea Harvard. Practic, cercetarea a scos la iveală că yoga îmbunătățește sănătatea celor care o practică și îi determină pe aceștia să apeleze mai rar la serviciile medicale.

Studiile nu s-au oprit aici, iar în 2017, oamenii de știință au spus că yoga poate scădea nivelul de stres în rândul angajaților, iar în 2018, au ajuns la concluzia că această practică reduce nivelul de anxietate și depresie, în special în rândul femeilor.

În ultimii ani, societatea și-a întors privirea mult mai atent asupra acestei practici, deoarece era Internetului, mână în mână cu tehnologizarea excesivă, au impus o deconectare a individului de sine, iar mulți sunt cei care au dorit să-și regăsească echilibrul.

Odată cu pandemia globală, nivelurile de stres și anxietate au crescut considerabil, iar una dintre modalitățile de calmare a minții și a gândurilor a fost și este yoga. Pentru a înțelege mai bine de ce yoga este benefică și cum i-a ajutat pe oameni în criza provocată de noul coronavirus, am vorbit cu cinci instructori de yoga, experți în această practică și filozofie.

Am abordat atât partea spirituală, cât și pe cea pragmatică, unde ne-am dorit să vedem care este limita dintre știință și yoga, cât și dacă influențează în vreun fel abordarea individului față de metodele medicale recomandate împotriva SARS-CoV-2.

Cum au descoperit yoga

Adrian. FOTO: Arhiva personală

Adrian (36 de ani) a început aventura yoga în urmă cu 11 ani, atunci când s-a confruntat cu o hernie lombară de disc. După o scurtă perioadă de practică, nu a mai avut nicio problemă și nici nevoie de operație.

El spune că „yoga nu este ceva ce faci, este ceva ce ești” și nu-și dorește să o promoveze doar din punct de vedere terapeutic, deoarece este mult mai mult de atât:

„Este ca și cum în interiorul tău, stă cu adevărat cineva, complet prezent, admirand și gustând realitatea din jur. Scopul Yoga este Samadhi, iluminarea spirituală și eliberarea de sub povara suferinței, oricare ar fi ea, fie că vorbim de experiențe nefaste sau de dorințe care ne aduc fericiri efemere”, spune instructorul.

Dana Nedelcu (35 de ani) practică yoga de 15 ani. În viziunea ei, aceasta este un spațiu sigur în care te poți așeza, pentru a vedea și a elibera toate blocajele care-ți limitează libertatea și creativitatea.

Simona Cosma practică și ea yoga de cinci ani și o consideră un stil de viață, ceva cu „totul și cu totul personal”, unde nu este vorba despre posturi complicate și fotografii care să atragă multe like-uri pe rețelele sociale, ci o trăire în care fiecare păstrează ce îi place.

Ea a pornit pe acest drum cu mari dureri fizice, în special de spate, iar acum, cu un menisc rupt, practică yoga zilnic, fără probleme.

Același lucru îl crede și Emilia Oprea (30 de ani), co-founder Mpower Yoga, și spune cum yoga este o experiență personală, indiferent dacă este făcută într-un grup sau acasă, în propria sufragerie.

Ea crede că yoga are un potențial de schimbare profundă, în funcție de intențiile cu care o practici.

„Dacă practici yoga în mod regulat, vei începe sa observi mai detașat emoțiile și gândurile care apar, fără să reacționezi din instinct, ci într-un mod mai rațional și liniștit. Se produce o deschidere mai mare către un stil de viață în care faci alegeri mai potrivite pentru sănătatea ta fizică și emoțională. Aceste efecte pozitive se resimt chiar și în relațiile cu ceilalți”, spune Emilia.

După un capitol încheiat în lumea corporației, în urmă cu patru ani, în timpul maternității, Monica Filip a descoperit yoga ca pe o formă extraordinară de reconectare autentică cu sinele, de liniștire a minții, de eliminare a durerilor de spate și a stresului.

Așa cum povestește, a început „o viață renăscută”, iar în ultimul an, yoga a devenit o mască de oxigen, deoarece „ne-am aflat cu toții într-o situație în care, practic, a trebuit să închidem exteriorul și să ne întoarcem către interior.”

Avantajele în pandemie

Monica Filip. FOTO: Arhiva personală

Monica Filip explică cum yoga are aceleași avantaje indiferent de pandemie sau nu, dar în această perioadă putem beneficia mai mult de ele.

În primul și primul rând, ea spune că yoga ne învață să respirăm, să ne ascultăm mai mult gândurile și să ne dăm voie să ne deschidem către corpul nostru.

„Atunci când ești în spațiul sigur dintre cele patru colțuri ale saltelei, vei începe sa experimentezi lipsa prejudecăților, a criticii, acceptarea și iubirea de sine”, completează Emilia. Dana, este de părere că yoga în pandemie oferă susținerea pentru a rămâne în echilibrul și ritmul propriu.

„Asta înseamnă o alegere conștientă să trăiești viața așa cum ți se potrivește ție. De exemplu, mie îmi place să trăiesc în încredere, bucurie, compasiune și respect pentru alte stiluri de viață și nu aleg să mă pierd în fricile și limitările conștiinței de masă”, spune ea.

În pandemie, așa cum povestește Monica, oamenii care nu au mai făcut yoga până acum, au avut șansa de a o descoperi. Din experiența cursurilor sale online, pe care le-a oferit în această perioadă, ea spune că a avut mulți participanți care nu au practicat niciodată în viața lor, iar acum fac asta de un an, de aproape trei ori pe săptămână.

Instructoare mai spune că cei care vor să încerce yoga, trebuie să simtă acest lucru pe cont propriu, așa cum i s-a întâmplat și ei. Pandemia a venit la pachet cu multă anxietate și mult stres, iar aceste emoții puternice de frică și incertitudine ne-au afectat atât mental, cât și fizic, după cum este de părere Emilia.

Atât ea, cât și Monica spun că oamenii au simțit în acea oră de curs o liniște de care aveau nevoie. „Petrecând foarte mult timp acasă, yoga este cel mai la îndemână și sigur instrument de a te relaxa și a gestiona mai bine stresul și anxietatea. Corpul este tonifiat, devine mai flexibil și echilibrul este îmbunătățit.

Calitatea somnului crește și puterea de concentrare se mărește astfel încât poți fi mai eficient în activitățile de la job, de exemplu”, spune Emilia Oprea.

Simona alege să ofere câteva exemple din feedback-ul primit de la cursanții săi online:

  • Pentru mine Zoom este ceea ce trebuie, pentru că apuc să fac ceva prin casă, să mă joc cu cei mici și totuși să am timp și pentru mine
  • Modalitate de combatere a sedentarismului în perioada de pandemie, în care petrecem foarte mult timp în casă
  • Am observat că se muncește mult mai mult de acasă față de când mergeam la birou și că există o tendință de a lucra în afara orelor de program; faptul că urmează ora de yoga, mă forțează să-mi închid laptopul
  • Socializare: Este pe Zoom nu se merge la sală, unde există o teamă și un risc de infectare
  • Metoda de scădere a anxietății, de destresare, de deconectare de la problemele curente, de concentrare a atenției asupra noastră
  • Ne menținem fit în condiții de restricții

Beneficiile practicii yoga

Simona Cosma. FOTO: Arhiva personală

„Învățăm să respirăm. Cei care știu să respire pot face yoga. Învățăm să ne împăcăm cu cei din jurul nostru și cu noi înșine. Meditațiile sunt binefăcătoare, iar asta nu înseamnă „a nu te gândi la nimic, ci să observi ce gândești.”

Oamenii se simt relaxați, pozitivi, plini de energie și vibe bun. E ca și cum avem bula noastră de pozitivism și stare de bine. E ca atunci când decizi că nu mai vrei să mănânci o mâncare care ți-a făcut rău și te duci să-ți iei o alimentație plină de vitamine și nutrienți – asta este yoga pentru suflet”, explică Monica.

Adrian oferă exemplul unui studiu din 2011, condus de Catherine Woodyard, profesor al Universității din Mississippi. În urma acestei analize, s-a demonstrat că practicile yoghine efectuate în scop terapeutic au efecte profunde asupra sănătății umane, iar țesutul muscular se optimizează.

Plus de asta, flexibilitatea articulațiilor și tendoanelor crește, iar funcțiile aparatului cardiovascular și ale celui respirator se îmbunătățesc. Studiul susține că efectele yoga se propagă și în plan psiho-emotional.

Yoga reprezintă un bun adjuvant în recuperarea pacienților care s-au confruntat cu adicții, reduce notabil stresul, anxietatea și depresia, durerile cronice, ajuta enorm la vindecarea insomniilor și tiparelor disfuncționale de somn.

Comunitatea yoga din pandemie

Emilia Oprea. FOTO: Arhiva personală

Emilia și Dana spun că oamenii au apelat la yoga în pandemie și comunitatea s-a mărit, deoarece ei au simțit nevoie de mișcare și de a fi mai relaxați, în tot acest nou context.

Monica crede că un alt motiv pentru care s-a întâmplat acest lucru este legat de faptul că mulți au realizat că trebuie, „să se rezolve pe ei din interiorul lor, astfel încât lucrurile în exterior să se așeze mai bine.”

„Tot mai mulți dintre ei s-au aplecat spre practicile yoghine tocmai pentru că au realizat că yoga transcede stereotipiile care s-au tot vehiculat în societate”, spune Adrian.

Pe de altă parte, Simona, cea care a deschis Studioul Universul în urmă cu patru ani și l-a închis în pandemie, în vara anului 2020, spune că există mai puțini oameni care apelează la yoga. Comunitatea minunată pe care a dezvoltat-o în spațiul fizic s-a pierdut în pandemie.

Ulterior, așa cum povestește ea, a găsit un spațiu în online, alături de o comunitate mică, dar foarte strânsă și unită, alături de care se vede aproape zilnic și pe care o vede ca pe o familie.

În ceea ce privește oamenii care practică yoga, instructorii spun că este vorba despre tot felul de personalități, din toate categoriile de vârstă, care aleg acest drum pentru a se simți mai bine și a face mișcare.

„Cei care vin la cursurile de yoga se confruntă cu probleme fizice, dureri de spate, insomnii, probleme cu propria persoană – în sensul în care au ajuns la o stare în care nu se mai accepta, nu mai cred în ei, nu-și mai oferă susținere morală, și aici vorbim de acea voce interioară pe care yoga o face mică și începem să ne regăsim, să fim mai aproape de noi și mai departe de ce vrea doar societatea de la noi, de la ce trebuie să facem.

Cu yoga revii acasă, oriunde te-ai afla, indiferent că este online, studio, sufrageria ta. Cât îți dai voie să te conectezi la interiorul tău, la liniștea ta și să te lași ghidat de vocea mea, întotdeauna vor fi rezultate frumoase, dacă te lași să te deschizi”, spune Monica.

Emilia spune că cei care vin la yoga o fac pentru creșterea flexibilității și mobilității, cât și pentru detensionarea spatelui și a soldurilor, din cauză că petrec mult timp pe scaun.

„Mulți oameni își imaginează că yoga nu lucrează foarte mult mușchii, însă la clasele de yoga mai intense (power și vinyasa) îți vei întări toți mușchii corpului, chiar și unii pe care nu știai că-i ai”, completează ea.

Lupta împotriva noului coronavirus și yoga

Dana Nedelcu. FOTO: Arhiva personală

Dana Nedelcu spune că yoga susține echilibrul fizic și mental, prin urmare și sistemul imunitar. „Sistemul limfatic care gestionează imunitatea noastră, nu are o pompă precum aparatul cardiovascular, are susținerea inimii, și atunci el este întreținut de mișcare. Yoga ne poartă prin mișcare conștientă.

De asemenea, corpul somatizează fiecare gând și atunci când învățăm cum să lăsăm și gândurile să fie în mișcare, și să nu mai trăim fiecare gând în corpul fizic, prin emoții, nu mai consumăm energie vitală degeaba și o putem folosi pentru integritatea și creativitatea noastră.

Atunci când stagnăm într-un gând, într-o emoție, într-o convingere, corpul începe să se deprime și se creează conditiile optime pentru boala. Deci este clar că un sistem imunitar eficient ne va susține prin orice situație”, spune ea.

Conexiunea dintre minte, gânduri și boli o aduce și Monica Filip, care spune că unealtă de bază în a depăși o boală sau a nu ajunge la ea, este modul în care gândești.

„Boala este o reacție. Sistemul imunitar este măsura în care știm că ne-am tratat cum trebuie, în care ne-am oferit sănătatea, odihna, hrana necesară și gândurile necesare, bune, mulțumitoare de sine și de cei din jurul nostru, ca să-l alimentăm și să ne fie o protecție”, explică instructoarea.

Și Simona susține faptul că yoga ajută la imunitate și spune că mulți dintre elevii săi au răcit mai rar sau deloc. Ba mai mult, aceștia se simt mai bine, mai veseli, mai plini de viață.

Adrian spune același lucru și cum studenții lui aproape că nu au simțit pandemia: „tonusul psihic oferit de clasele săptămânale le-a crescut semnificativ starea de bine și forța de coping cu stresul și gândurile negative.”

Emilia vorbește și despre cum yoga calmează și relaxează mintea și te ajută să ai un somn odihnitor, „factor crucial pentru vindecare și menținerea unui sistem imunitar crescut.”

Plus de asta, completează ea, „vei învăța cum să ai o respiratie mai adâncă, îmbunătățind astfel funcția pulmonară. Yoga nu este un remediu și nici nu te va feri de contractarea virusului, însă poate ajuta corpul să fie mai pregătit să lupte mai eficient împotriva lui.”

Monica povestește și cum în 2020 a avut șase retreat-uri de yoga, cu câte 15 oameni în fiecare eveniment. A păstrat toare regulile impuse de pandemie, cât și distanțarea socială, dar „nimeni nu a venit, nu a plecat și nu a fost bolnav apoi.”

Ea spune cum în momentul de față, yoga ne poate scoate din bula de panică, frică, neajuns. „Ne dă o perspectivă diferită, iar atunci când există asta, lucrurile nu mai sunt atât de grave. Yoga aduce multă stare de bine, claritate și ne face să fim mai obiectivi”, zice Monica.

Yoga și vaccinul anti-covid

Practica yoga nu intervine în „sfatul specialistului” și nici în convingerile tale. Așa cum spune și Emilia Oprea, „pentru orice problemă de sănătate, urmăm recomandarea medicului și a specialiștilor. Yoga nu este un remediu, însă ne poate îmbunătăți calitatea vieții, așa cum o face și o nutriție sănătoasă, spre exemplu.”

Dana menționează că yoga nu are legătură cu vaccinul, ci „ea te susține pe tine, deci inclusiv ajustarea corpului după vaccinare. Și vaccinul, de asemenea, este o susținere pentru cine are nevoie.”

Simona nu vrea să comenteze mult pe această temă, dar spune că elevii săi, deveniți între timp prieteni, i-au spus că se vor vaccina.

De ce yoga

Monica Filip spune că oamenii au înțeles că este vremea ca oamenii să se întoarcă în interiorul lor, deoarece și-au dat seama că soluțiile nu vin din afara lor.

„Am înțeles cu toții că e momentul să fim mai înțelegători și mai empatici cu noi și cei din jurul nostru. Că avem timp de repaus și nu putem să planificăm nimic și alegerile sunt iluzii pe care noi le credem și fiecare zi trebuie simțită și trăită așa cum vine, cu apartenență, cât și unicitatea ei.”

Dana Nedelcu adaugă faptul că oamenii devin conștienți și de faptul că viața poate fi trăită în libertate și bucurie și încep să caute modalități prin care o pot schimba. Emilia spune că yoga a devenit importantă în pandemie și datorită accesibilității sale: „distanța nu mai este o problema, și nici traficul sau orele de lucru. Poți oricând lua o pauză de 30 de minute de yoga și să revii la munca ta cu o minte limpede și reîmprospătată.”

Ce trebuie să știi dacă vrei să te apuci de yoga

Monica spune că yoga este potrivită pentru toți cei care știu să respire. „Yoga este dincolo de flexibilitate, de multe mituri de a-ți pune picioarele după cap, este despre a respira și cu respirația învățăm să avem o minte flexibilă, ca apoi să avem un corp flexibil. Dar nu aceasta este dorința și scopul, ci ne învață să fim mai buni cu noi înșine”, spune ea.

Simona mărturisește că yoga nu face nimic rău, deoarece nu este o religie și nici un sport, ci te ajută să-ți liniștești mintea, o problemă foarte complexă zilele astea. „Poate să te facă un om mai bun, mai blând, mai înalt, mai slab, mai cum vrei. Yoga poate fi practicată de oricine și oriunde, însă ar fi bine să fie făcută sub supravegherea unui instructor.”

Emilia explică cum yoga nu este ca un program de fitness la care mergi să slăbești și când ajungi la rezultatul dorit închei călătoria. „Abordarea yoga este una de explorare cu o minte de începător, chiar și după ani de practică. Tot timpul poți să descoperi ceva nou despre tine, tot timpul poți să crești și să te dezvolți; iar acestea merg mână în mână cu yoga.

Dana completează cele de mai sus și îți spune că yoga este o călătorie care „îți deschide toate traumele prin care înveți să respiri conștient și să le transformi. Poate fi greu să treci pe acolo, însă fără participare activă, compasiune și dedicație nu se poate, din punctul meu de vedere. Nu yoga, sau trainerul sunt cei care îți vor aduce integritate, ci tu însuți.”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro