Sari direct la conținut

BMW și cel mai mare pariu din istoria sa – Germanii vor lansa șase modele electrice pe platforma Neue Klasse. Uzina din Ungaria va avea un rol esențial

HotNews.ro
Masini BMW Vision Neue Klasse, Foto: BMW
Masini BMW Vision Neue Klasse, Foto: BMW

BMW va lansa șase modele electrice pe noua platformă Neue Klasse care se vrea a fi mult diferită față de ce există pe piața electricelor. Este cea mai mare investiție din istoria mărcii și un pariu pe termen lung. Primele modele vor ieși pe piață la final de 2025.

BMW a lansat acum zece ani prima sa electrică, i3, mașina fiind diferită de ce exista atunci pe piață. Bavarezii au acum un plan pe termen lung despre care au comunicat de mai multe ori în ultimul an și vor să-și crească puternic vânzările de electrice.

Primele modele din seria Neue Klasse vor fi un SUV și un sedan de clasă medie ce ar trebui să fie lansate spre final de 2025.

SUV-ul denumit iX3 va fi construit la noua uzină ce va fi deschisă la Debecen, în Ungaria. O versiune de dimensiuni mai mari va fi construită în China. În 2026 va începe în Germania producția unui sedan electric de dimensiunile Seria 3. Acest model va fi construit în Mexic și China.

Un sedan cu aspect de coupe numit iX4 ar trebui să fie lansat tot în 2026, iar un an mai târziu va intra pe piață o versiune break. Va urma peste patru ani un SUV compact gândit să înlocuiască modelul iX1.

BMW a anunțat pentru prima oară în 2021 strategia Neue Klasse despre care spunea că este „o perspectivă clară a viitorului mărcii BMW: electrică, digitală şi circulară”.

„Autonomie mai mare cu 30%, încărcare mai rapidă cu 30%, eficienţă mai mare cu 25% – Neue Klasse reprezintă un salt tehnologic major care va duce EfficientDynamics la un nou nivel. Acelaşi lucru este valabil şi pentru designul său – care nu ar putea fi mai futurist”, spunea în toamna lui 2023, Frank Weber, membru al Consiliului de Administraţie al BMW.

„Designul Neue Klasse este caracteristic BMW şi atât de progresiv încât pare că am sărit peste o generaţie de modele”, spunea Adrian van Hooydonk. șef de design la BMW, explicând că este nevoie de așa ceva, fiindcă tot mai mulți jucători sunt în piață pe segmentele electrice.

Integrarea bateriei în structura caroseriei este diferită față de alte mașini, la fel și tipul de celule ale bateriei, ideea fiind de a reduce greutatea totală și de a scădea costurile de fabricație.

În România, BMW a avut un an 2023 cu record de vânzări, depășind în premieră 5.000 de unități, incluzând și marca Mini.

Sursa: Automotive News

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro