Ce efecte persistente are COVID-19 asupra inimii și cum pot fi detectate
Virusul SARS-COV2, prin modificările inflamatorii pe care le induce, poate afecta atât mușchiul cardiac, cât și endoteliul vascular (peretele intern al vasului). Și cum vasele sunt prezente în toate organele, afectarea acestora poate avea multiple localizări: inimă, plămâni, rinichi, creier, spune dr. Lăcrămioara Petrescu, medic primar cardiolog, MedLife Grivița.
Ce afecțiuni cardiovasculare pot fi prezente la pacienții cu COVID-19?
Dr. Lăcrămioara Petrescu: Pacienții cu COVID 19 au riscul de a dezvolta cheaguri de sânge în plămâni, de aceea tratamentul anticoagulant se face la pacienții internați cu risc crescut pentru această afecțiune. Poate apărea inflamația mușchiului inimii – miocardita – care poate duce la insuficiență cardiacă sau deces în formele fulminante. Acestea sunt cele mai frecvente manifestări întâlnite, dar, după cum spuneam, pot apărea afectări în toate teritoriile, putând produce infarct miocardic, accident vascular cerebral, tromboză venoasă periferică.
Ce pacienți au riscuri de a dezvolta complicații cardiovasculare în urma infecției?
Dr. Lăcrămioara Petrescu: Pacienții obezi, diabetici, cei care au afectare cardiacă preexistentă – insuficiență cardiacă – sau alți factori de risc care favorizează tromboza.
Efecte persistente ale COVID-19 asupra inimii. Care sunt acestea?
Dr. Lăcrămioara Petrescu: Afectarea mușchiului inimii prin miocardită poate duce la o disfuncție cardiacă persistentă, cu insuficientă cardiacă, trombembolismul pulmonar poate duce la suprasolicitarea cavităților drepte cardiace și disfuncția ventriculului drept. Simptomele sunt de obicei, persistența lipsei de aer la efort sau în repaus, a oboselii, umflarea picioarelor, inapetența.
Cum pot fi ele detectate de către medici? Investigații necesare
Dr. Lăcrămioara Petrescu: Examenul clinic, electrocardiograma, ecografia cardiacă, radiografia toracică, analizele de sânge, completate când este necesar de CT toracic, ajută la stabilirea diagnosticului și tratamentului.
Dacă ați avut COVID-19 și sunteți îngrijorat cu privire la efectele asupra inimii, puteți face o consultatie cardio și pneumo.
Ce simptome justifică o consultație medicală și investigații suplimentare?
Dr. Lăcrămioara Petrescu: Persistența/apariția lipsei de aer la efort sau în repaus, dureri toracice, oboseala, palpitații.
––-
Articolul face parte din campania MedLife Facem România bine.
De 26 de ani suntem alături de tine și nu ne oprim. Pentru că azi, mai mult decât oricând medicina înseamnă să te lupți prin știință și cunoaștere.
De la începuturile civilizației, frica este primul lucru care te izbește într-o pandemie. Ca să o alungăm, am luat o serie de măsuri de siguranță, am testat permanent personalul medical, ne-am asigurat că toți pacienții din clinicile și spitalele noastre sunt protejați și tratați. Am pus la dispoziția pacienților servicii medicale integrate, de o complexitate crescută, pentru a putea veni în întâmpinarea tuturor nevoilor lor.
Ne adaptăm continuu la prezent și ne pregătim pentru viitor. Facem România bine.