Sari direct la conținut

Apple car? – Revin zvonurile despre o mașină Apple, dar dacă va exista va fi cel devreme în 2024

HotNews.ro
Logo Apple, Foto: Xi Zhang | Dreamstime.com
Logo Apple, Foto: Xi Zhang | Dreamstime.com

​Apple lucrează la un model de mașină autonomă care va dispune și de o baterie revoluționară, iar dacă va fi ca proiectul să se concretizeze, nu se va întâmpla mai repede de 4 ani, spun surse citate de Reuters. S-a vorbit și în trecut despre o posibilă mașină Apple: compania a pus în 2014 la treabă o echipă în acest sens, dar câțiva ani mai târziu a abandonat aproape total proiectul, dar a reluat eforturile în 2019.

Trebuie precizat că dezvoltarea unei mașini va fi extrem de complicată chiar și pentru o companie bogată precum Apple: lanțul de furnizori este greu de construit, iar companiile de tehnologie nu sunt grozave în a produce mașini, fiindcă vorbim de industrii total diferite.

Cât de greu este pentru o companie tech să obțină profit în industria auto arată și exemplul Tesla Motors care a obținut profit la 17 ani de la înființare și a construit cu greu un lanț de furnizori și primele uzine.

Reuters scrie că mașina Apple se va putea conduce singură, iar compania lucrează la o tehnologie revoluționară care să scadă cât mai mult costul bateriei (care la mașinile electrice trece și de 30% din costul total de producție).

Cel mai probabil că Apple se va alia cu un producător auto la uzina căruia să fie asamblate mașinile, fiindcă altfel totul ar dura extrem de mult dacă ar trebui construit de la zero. O uzină auto, pentru a fi profitabilă, trebuie să aibă perspectivele de a produce anual undeva pe la 100-150.000 de mașini și trebuie deci să și existe cerere în piața pentru modelul respectiv.

Și termenul vehiculat – 2024 – pare nerealist, dat fiind că pot apărea atâtea lucruri neprevăzute până atunci. dacă este să existe un ”Apple car” va exista probabil după 2025.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro