Grăsimea ascunsă din abdomen poate îmbătrâni creierul mai repede. Ce efecte au depozitele de pe brațe și de pe picioare
Grăsimea de pe corp poate reflecta ritmul în care îmbătrânește creierul, însă nu prin cantitatea totală indicată de cântar.
Un studiu publicat în Nature Mental Health a scos la iveală că distribuția depozitelor adipoase se asociază cu diferențe în structura creierului, conectivitatea dintre unele regiuni și performanța la testele cognitive.
Cercetarea a fost coordonată de Anqi Qiu, cercetătoare la Universitatea Politehnică din Hong Kong, alături de o echipă internațională.
Autorii au folosit date din cadrul UK Biobank, una dintre cele mai mari baze de date medicale din lume, care urmărește sănătatea a sute de mii de voluntari din Marea Britanie.
Participanții incluși în analiză aveau, în medie, 62,5 ani și aproape jumătate erau bărbați.
De ce indicele de masă corporală nu mai este relevant
Indicele de masă corporală (IMC) rămâne instrumentul cu care medicii și cercetătorii măsoară, de obicei, obezitatea. Are însă o limită importantă: împarte greutatea la pătratul înălțimii, fără să ofere informații despre zonele în care se depune grăsimea, un indiciu care poate schimba comportamentul biologic al țesutului adipos.
Grăsimea viscerală, din jurul organelor interne, eliberează substanțe inflamatorii. Printre ele se numără factorul de necroză tumorală alfa și interleukina-6, molecule asociate cu deteriorarea barierei dintre sânge și creier, cu inflamația țesutului nervos și cu procese de neurodegenerare. Grăsimea de pe membre se comportă diferit și, în anumite condiții, a fost considerată chiar protectoare.
Până acum, cele mai multe studii despre obezitate și sănătatea creierului s-au bazat aproape exclusiv pe IMC, așa că impactul separat al fiecărui depozit de grăsime a rămas în mare parte necunoscut.
Fiecare depozit de grăsime are un tipar diferit
Cercetătorii au cuantificat grăsimea de la nivelul brațelor, picioarelor și trunchiului, precum și grăsimea viscerală din abdomen printr-o tehnică numită absorbțiometrie duală cu raze X (DXA sau DEXA), folosită frecvent pentru măsurarea densității minerale osoase, dar care poate estima și compoziția corporală pe regiuni.
Este aceeași metodă folosită pentru a măsura densitatea osoasă, suficient de precisă cât să separe straturile de grăsime pe regiuni.
Pentru creier au combinat mai multe tipuri de rezonanță magnetică: una care arată forma și volumul structurilor, una care urmărește activitatea în repaus și una care examinează integritatea fibrelor nervoase.
Participanții au fost supuși și unui set de teste cognitive care au măsurat raționamentul, memoria, funcțiile executive și viteza de procesare.
Apoi, prin metode statistice, autorii au ajustat rezultatul eliminând indicele de masă corporală, astfel încât să poată separa efectul greutății totale de cel al distribuției grăsimii.
În acest fel, echipa a urmărit legătura fiecărui depozit adipos cu modificările observate la nivelul creierului.
Datele finale au inclus 23.088 de adulți cu măsurători pentru grăsimea de pe brațe, picioare și trunchi și 18.886 de adulți cu măsurători pentru grăsimea viscerală, conform datelor publicate de echipă în Nature Mental Health.
Rezultatele au arătat că grăsimea depusă în zone diferite ale corpului s-a asociat cu tipare diferite de modificări imagistice la nivel cerebral. Grăsimea de pe brațe și de pe trunchi s-a asociat cel mai mult cu subțierea cortexului senzomotor, regiunea care se ocupă de mișcare și de simțul tactil.
Grăsimea viscerală, depozitul cu cel mai nefavorabil profil pentru creier
Cea mai clară asociere negativă a apărut în cazul grăsimii viscerale, depusă adânc în abdomen, în jurul organelor interne.
Spre deosebire de grăsimea aflată sub piele, acest depozit are o activitate biologică intensă și participă la inflamație, influențează metabolismul glucozei și este legat de rezistența la insulină, boli cardiovasculare și diabet de tip 2.
În studiul publicat în Nature Mental Health, persoanele cu mai multă grăsime viscerală aveau mai multe semne de deteriorare a substanței albe. Substanța albă este rețeaua de fibre prin care regiunile creierului transmit informații între ele.
Când această rețea se deteriorează, viteza și eficiența comunicării dintre zonele cerebrale pot avea de suferit.
Cercetătorii au observat, în special, o densitate mai redusă a fibrelor nervoase, mai mult lichid în țesut și o organizare mai slabă a traseelor nervoase. Aceste semne pot indica pierdere de fibre, inflamație locală sau o structură mai dezordonată a substanței albe.
Explicația biologică ține de felul în care acest tip de grăsime acționează în organism. Grăsimea viscerală poate elibera molecule inflamatorii, precum interleukina-6 și TNF-alfa. Acestea pot afecta vasele de sânge, metabolismul și bariera care separă sângele de creier. În timp, un astfel de mediu inflamator poate favoriza modificări în țesutul nervos, mai ales în zonele sensibile la îmbătrânire.
Grăsimea viscerală a avut și cel mai puternic efect indirect asupra performanței cognitive. În cadrul testelor de raționament, memorie, viteză de procesare și funcții executive, a fost asociată cu o îmbătrânire mai accelerată a unor rețele cerebrale, în special cele implicate în mișcare, memorie, emoții și activitatea creierului în repaus.
Grăsimea de pe brațe și memoria
Grăsimea de pe brațe a avut un profil diferit prin comparație cu grăsimea viscerală. Nu a apărut ca principalul depozit legat de deteriorarea substanței albe, dar a fost asociată cu modificări în zone importante pentru mișcare și memorie.
Una dintre asocierile observate privește cortexul senzomotor, regiune implicată în controlul mișcărilor și în percepția tactilă. La persoanele cu mai mult țesut adipos la nivelul brațelor, această zonă era mai subțire. O astfel de modificare poate fi relevantă mai ales la vârste înaintate, când controlul mișcării, viteza reacțiilor și coordonarea devin indicatori importanți ai sănătății generale.
Studiul a găsit și o relație între grăsimea de pe brațe și un volum mai mic al hipocampului, una dintre structurile centrale pentru memorie și învățare și printre primele regiuni afectate în boala Alzheimer. Această asociere nu înseamnă că grăsimea de pe brațe provoacă pierdere de memorie, dar arată că depozitele adipoase din partea superioară a corpului pot avea un profil cerebral diferit de cele din partea inferioară.
În schimb, la nivelul substanței albe, grăsimea de pe brațe nu a avut același profil nefavorabil ca grăsimea viscerală. În unele regiuni, a fost asociată chiar cu markeri mai buni ai densității fibrelor nervoase și cu mai puține semne de lichid acumulat în țesut.
Grăsimea de pe picioare și leptina, hormonul sațietății
Un rezultat mai puțin așteptat privește grăsimea de pe picioare. În studiu, aceasta a fost asociată cu schimbări în rețeaua limbică, un ansamblu de regiuni cerebrale implicate în memorie, emoții și procesarea recompensei.
Autorii iau în calcul o posibilă explicație hormonală. Grăsimea din partea inferioară a corpului poate produce mai multă leptină decât alte depozite adipoase. Leptina este cunoscută mai ales ca hormon al sațietății, pentru că transmite creierului semnale despre rezervele de energie ale organismului. Cercetările din ultimii ani arată însă că rolul ei nu se oprește la reglarea apetitului.
Receptorii pentru leptină există și în hipocamp, regiune importantă pentru formarea amintirilor. În această zonă, hormonul poate influența felul în care neuronii își modifică legăturile între ei, proces necesar pentru învățare și memorie. De aici și ipoteza autorilor potrivit căreia grăsimea de pe picioare ar putea avea o relație diferită cu creierul tocmai prin acest traseu hormonal.
Explicația rămâne însă incompletă. Studiul nu a măsurat nivelurile de leptină ale participanților, așa că nu poate demonstra că hormonul a produs schimbările observate în creier. În plus, leptina nu are întotdeauna același efect. La persoanele cu obezitate, nivelurile pot fi mari, dar creierul poate deveni mai puțin sensibil la semnalul ei, fenomen cunoscut drept rezistență la leptină.
Grăsimea de pe picioare este considerată, în general, mai puțin agresivă pentru metabolism decât grăsimea din jurul organelor interne. Studiul arată însă că relația ei cu creierul nu este simplă și poate depinde de mecanisme hormonale, de sensibilitatea organismului la leptină și de felul în care diferite rețele cerebrale îmbătrânesc.
Decalaj al vârstei cerebrale
Cercetătorii au folosit tehnici de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN) pentru a estima vârsta biologică a creierului. Cu ajutorul unui algoritm, au comparat structura și organizarea unor rețele cerebrale cu tiparele observate, în mod obișnuit, la diferite vârste. Diferența dintre vârsta estimată a creierului și vârsta reală a persoanei este numită decalaj al vârstei cerebrale.
Un creier estimat ca fiind mai bătrân decât vârsta din buletin poate indica un proces de îmbătrânire mai rapid la nivel neuronal. În acest studiu, depozitele de grăsime din corp au fost legate mai ales de îmbătrânirea a trei rețele: cea senzomotorie, implicată în mișcare și simțul tactil, cea limbică, importantă pentru memorie și emoții, și rețeaua modului implicit, activă în repaus, când creierul procesează amintiri și informații interne.
Aceste diferențe au explicat, parțial, legătura dintre distribuția grăsimii corporale și rezultatele mai slabe la testele cognitive. Grăsimea viscerală a avut cel mai nefavorabil profil. În cadrul tuturor testelor de gândire analizate, depozitele din jurul organelor interne au fost asociate cu cele mai mari efecte negative indirecte asupra performanței cognitive.
Autorii notează că rezultatele susțin evaluarea grăsimii regionale, nu doar a indicelui de masă corporală, atunci când este analizată relația dintre obezitate, îmbătrânirea creierului și funcția cognitivă.
Totuși, este important de menționat că studiul nu poate demonstra o relație directă de cauză și efect. Analiza surprinde datele la un singur moment, astfel că nu poate spune dacă grăsimea viscerală contribuie la îmbătrânirea cerebrală sau dacă anumite schimbări ale creierului favorizează, în timp, acumularea de grăsime.
Pentru un răspuns mai clar ar fi nevoie de studii care urmăresc aceleași persoane pe parcursul mai multor ani. Doar astfel s-ar putea vedea dacă modificările din compoziția corporală preced schimbările cerebrale sau apar în paralel cu ele.
Există și limite legate de participanți și de metoda de măsurare. Eșantionul a inclus preponderent britanici albi, așa că rezultatele trebuie verificate și în populații mai diverse. În plus, tehnica DEXA nu separă perfect, în zona trunchiului, grăsimea aflată sub piele de grăsimea viscerală, depusă în jurul organelor interne.