FOTO Mihai Șora publică, în ziua în care împlinește 104 ani, prima sa fotografie, de când avea doar câteva luni: La începutul secolului XX era un eveniment în sine, nu un obicei comun

Filosoful Mihai Șora a publicat pe Facebook, în ziua în care împlinește 104 ani, o fotografie din primele luni de viață și subliniază că ritualul primei fotografii ”la începutul secolului XX era însă un eveniment în sine, nu un obicei comun” și că ”pentru mulți dintre părinții generației mele, fotografia aceasta inaugurală a fost singurul lucru care le-a rămas de pe urma copilului”.

”Am trecut și eu prin ritualul celei dintâi fotografii, la patru-cinci luni, stând pe burtă și absorbind dintr-o privire lumea din jur. La începutul secolului XX era însă un eveniment în sine, nu un obicei comun: părinții își duceau copilul la fotograf ca pe un bibelou mai curând decât ca pe o ființă vie, mișcătoare din mâini și din picioare. Pentru mulți dintre părinții generației mele, fotografia aceasta inaugurală a fost singurul lucru care le-a rămas de pe urma copilului: mortalitatea infantilă se adăuga celorlalte încercări prin care treceau ei: război, sărăcie, boli fără leac, opresiuni, prigoane. Au fost generații întregi pentru care faptul însuși de a supraviețui era o victorie, un dar dumnezeiesc”, scrie Mișai Șora.

Șora povestește că incluciv părinții săi au trăit experiența pierderii primului copil, Teodor, ”al cărui chip nu s-a păstrat în nicio imagine”.

”De aceea mă înduioșează fotografia de aici: nu pentru că stau acolo gol-goluț, cu ochii larg deschiși, în decorul aranjat de fotograf, ci pentru că mi-i pot imagina pe părinții mei tineri dar trecuți deja prin durerea pierderii primului lor copil, băiețelul Teodor, al cărui chip nu s-a păstrat în nicio imagine; părinții mei buni și drepți și credincioși luându-și pruncul în brațe, urcând în trăsură și mergând la Domnul Kossak, fotograful timișorean în atelierul căruia aveam să intrăm de atâtea ori mai târziu, gătiți ca în zi de sărbătoare. Părinții mei care se rugau Domnului ca cel de-al doilea copil să trăiască și făceau tot ce le stătea în putință pentru ca Domnul să le asculte rugăciunea”.