Sari direct la conținut

Statul român nu reușește sub nicio formă să cumpere trenuri noi. Licitațiile au fost ratate una după alta și se caută soluții de avarie

HotNews.ro
Tren al CFR Calatori, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Tren al CFR Calatori, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

Anul trecut în aprilie era lansată o licitație de cumpărare a minim 40 de trenuri electrice noi și, dacă totul ar fi mers ca la carte, primele trenuri ar fi putut ajunge până la final de an. O altă licitație a fost lansată în decembrie pentru cel puțin 20 de trenuri noi de lung parcurs. Nimic nu s-a concretizat din cauza unor blocaje legislative, din cauza contestațiilor și din cauza caietelor de sarcini întocmite necorespunzător. Acum, se caută noi soluții, fiind luat în calcul inclusiv un memorandum în Guvern. Cert este că România nu este în stare să cumpere trenuri noi, iar instituția prin care trebuie cumpărate trenurile dă vina pe cadrul legislativ.

Un memorandum în Guvern pentru achiziția trenurilor noi de călători ar putea fi soluția pentru a debloca licitațiile prin care Ministerul Transporturilor încearcă de anul trecut să semneze două contracte pentru cel puțin 60 de rame noi dar cu posibilitatea de suplimentare până la 120 de trenuri, scrie Radio România Actualități.

Pentru achiziția de material rulant nou, Comisia Europeană a pus la dispoziția României peste un miliard de euro, însă cele două contracte sunt departe de a fi semnate și de aceea un memorandum în Guvern ar da posibilitatea atribuirii fără a se mai aștepta decizia instanței.

Conform legislației europene, trenurile noi trebuie cumpărate doar prin intermediul unei instituții care și-a atras foarte multe critici pentru (in)activitatea sa: Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).

Astfel, pentru cel mai important contract și anume achiziția a 40 de rame electrice regionale cu posibilitatea suplimentării până la 80 de trenuri ,pe 2 noiembrie se așteaptă pronunțarea deciziei la CAB (desemnarea câștigătorului poate fi contestată) iar pentru contractul prin care se cumpără între 20 și 40 de trenuri Inter – regionale suntem la a treia suspendare a licitației.

Gigi Gavrilă, președintele ARF, a fost întrebat despre soluția unui Memorandum, soluție care a fost utilizată și pentru atribuirea de contracte pentru autostrăzi: ,,Sincer să fiu nu știu despre această soluție. O să vorbesc cu colegii de la CNAIR (Compania de Drumuri) și să vedem în ce măsură se potrivește situația. Categoric, vom încerca să promovăm un astfel de memorandum în Guvern dacă se poate. Inclusiv conducerea Ministerului este hotărâtă și ne dorim să finalizăm cât mai rapid această licitație. Există un interes la nivel internațional foarte mare pentru aceste licitații pentru că vorbim și de o perioadă de întreținere care, într-o primă etapă poate este de 15 ani dar poate fi extinsă până la 30 de ani. (…) Aceasta a fost și prima licitație, din păcate culoarele justiției sunt încurcate” a explicat la Radio România Actualități, Gigi Gavrilă, președintele ARF.

Haosul în care ARF a împins licitația este justificat de conducerea ARF prin contestațiile din instanțele de judecată. ”Toate proiectele mari de infrastructură din România petrec în medie circa doi – trei ani prin diverse instanţe, din cauza sistemului legislativ pe care încercăm să-l corectăm de ani de zile, dar cu rezultate foarte mici, aproape insesizabile la nivelul marilor companii. Sistemul, sub masca unei false concurenţe libere, este atât de permisiv marilor firme, încât poate obliga autorităţile contractante la revizuirea documentaţiilor de licitaţii, conform specificaţiilor propriilor produse. Ridicolul situaţiei este atât de mare, încât, uneori, după ce firmele au obţinut în instanţă modificările solicitate, ulterior acestea nici nu se mai sinchisesc să depună oferte. Situaţia este total inversă în cazul majorităţii statelor puternice din UE.”, a declarat, într-un interviu pentru Agerpres, preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară, Gigi Gavrilă.

Gavrilă a explicat și în ce stadii se află cele două licitații

Dacă ne referim la licitaţia pentru cele 40 de rame regionale, aceasta nu este anulată, ci, începând cu data de 12 martie 2020 şi până în prezent, dosarele licitaţiei se plimbă între diverse instanţe, Tribunal/Curtea de Apel, ca urmare a diverselor plângeri depuse de ofertanţi unii împotriva celorlalţi sau împotriva ARF.

La licitaţia pentru RE-IR, în data de 23 septembrie 2020 s-a anulat automat procedura de atribuire, după ora 15:00, fiind un atribut de ordin tehnic ce ţine de sistemul electronic SICAP. Astfel, comisia de evaluare a putut constata anunţul automat generat în SEAP „Această procedură a fost anulată automat deoarece la data limită de depunere ofertă nu au existat ofertanţi care au depus oferta”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro