Noul Cod al Urbanismului: promisiunea reformei sau iluzia schimbării?

Începând de săptămâna următoare, mai precis din 25 august, va intra în vigoare Codul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcțiilor. 

Actul legislativ este probabil cel mai important act normativ din domeniul construcțiilor din ultimele două decenii, corelând într-un singur act normativ legislația principală din domeniul autorizării lucrărilor de construcții și legislația privind amenajarea teritoriului și urbanismului. Noul Cod promite să pună capăt unor conflicte legislative, vine cu clarificări de aplicare față de legislația anterioară și introduce instituții noi. Din perspectiva tehnicii legislative, Codul are o structură solidă și încorporează întregul proces de amenajare a teritoriului, procedura de autorizare și recepție, precum și elemente importante privind calitatea în construcții. 

Așa cum era de așteptat, adoptarea noului Cod a fost întâmpinată cu entuziasmul rezervat doar pentru marile reforme. Pentru prima dată după decenii de modificări succesive și peticiri legislative, România a ales să înlocuiască întregul edificiu normativ construit în jurul Legii nr. 50/1991 și al Legii nr. 350/2001 cu un cod unic, menit să simplifice, digitalizeze și accelereze procesele de planificare urbană și autorizare a construcțiilor

Într-un comunicat recent de presă al Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației se arată că ”Prin noile reglementări, am pus bazele unei reforme care schimbă modul în care privim dezvoltarea localităților. […] Avem nevoie de infrastructură, mobilitate, spații verzi și servicii publice care să crească în același ritm cu localitățile unde trăim”. La nivel declarativ, atât din expunerea de motive, cât și din mesajele guvernanților, promisiunea este seducătoare: mai puțină birocrație, termene mai scurte, proceduri digitalizate, responsabilități clarificate și o mai mare predictibilitate pentru investitori și cetățeni. 

Iluzia apare însă în momentul în care asumăm că simpla schimbare a legii va rezolva problemele cetățeanului, care sunt mai degrabă de natură instituțională și administrativă.

Să privim mai atent situația legislației pe care Codul promite să o înlocuiască. De la data adoptării și până în prezent, Legea 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, a suferit peste 80 de modificări legislative, dintre care 28 de modificări numai din 2020 până în prezent. Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului stă puțin mai bine, cu 38 de modificări de la adoptare, dintre care doar 12 modificări din 2021 până acum. Legislația în construcții a fost de-a lungul vremii, corectată, modificată, înnoită, schimbată și republicată în repetate rânduri. Ori,  unul dintre dezideratele de bază ale mediului de afaceri și ale cetățeanului este însăși stabilitatea legislativă și predictibilitatea. Rămâne de văzut dacă noul Cod va trece proba timpului sau dacă, așa cum s-a întâmplat adesea în trecut, va fi urmat de o nouă serie de prorogări, ajustări și modificări succesive.

O altă problemă ține de modul în care noul Cod va fi aplicat în practică. România nu a suferit până acum de lipsa normelor legale, ci de dificultatea aplicării lor. Textul legislativ este rezultatul unui proces de elaborare care s-a întins pe mai bine de cinci ani, tezele prealabile fiind aprobate încă din martie 2021. 

Citește continuarea articolului pe blogul PwC România

Articol semnat de Georgiana Bălan, Coordonator al Practicii de Drept Imobiliar, D&B David și Baias

Articol susținut de PwC România