BBB-: cele trei litere dintre România și bani mai scumpi. Ce poate însemna decizia S&P pentru buzunarul tău

Vineri, România primește din nou o notă. Nu la matematică, nu la economie și nici la „cât de deștepți lideri avem”. Este o notă pentru ceva mult mai precis: câtă încredere poate avea un creditor că statul român își respectă promisiunile și își va plăti datoriile.

S&P Global Ratings va publica o nouă evaluare a României. În prezent, ratingul suveran este BBB-, cu perspectivă negativă. BBB- este ultima treaptă din categoria investment grade.

Pentru cei mai mulți dintre noi, diferența dintre BBB- și BB+ pare să aparțină unei lumi populate de traderi, bancheri, administratori de fonduri și funcționari de la BNR sau Ministerul Finanțelor.

În realitate, cele trei litere pot ajunge foarte rapid până în portofelul nostru.

Întrebarea nu este, așadar, doar „Ce va decide S&P?”, ci cum se va transforma încrederea sau neîncrederea în România în bani câștigați sau pierduți de conaționalii noștri?

Ce înseamnă, de fapt, BBB-

Un rating de țară seamănă într-o anumită măsură cu scorul de credit al unei persoane.

Dacă mergi la bancă să împrumuți bani, banca se uită la veniturile tale, la datorii, la istoricul de plată și încearcă să estimeze cât de probabil este să-i dai banii înapoi.

Cu statele se întâmplă ceva asemănător, doar că ecuația este incomparabil mai complicată.

S&P analizează, între altele, situația fiscală, povara datoriei publice, economia, vulnerabilitățile externe, instituțiile și politica monetară. În metodologia aplicată României, acești factori sunt evaluați separat și apoi combinați în ratingul suveran.

În cazul nostru, rezultatul este BBB-. Accentul nu e atât pe cei 3 de B, cât pe minusul de după.

România se află la limita inferioară a categoriei investment grade. Iar perspectiva negativă arată că, în evaluarea S&P din aprilie, riscurile pentru rating erau orientate în jos. Agenția spunea că ar putea coborî ratingul în următorii doi ani dacă ajustarea fiscală se îndepărtează semnificativ de scenariul său.

Trebuie spus că ratingul nu este un termostat care modifică automat dobânzile în momentul în care cineva schimbă o literă.

Piețele încearcă permanent să anticipeze riscurile, iar o parte dintre veștile proaste sau bune pot fi deja incluse în prețurile obligațiunilor înainte ca agenția să facă anunțul.

Să coborâm de la PIB și deficit până la cardul din buzunar

Prima factură: dobânzile plătite de stat

România cheltuiește mai mult decât încasează, iar diferența trebuie finanțată.

În plus, datoria veche ajunsă la scadență trebuie și ea refinanțată. Asta înseamnă că statul este un client permanent al piețelor financiare. Dacă investitorii consideră că riscul României a crescut, vor cere, în general, o compensație mai mare pentru acel risc.

Să presupunem, pur ilustrativ, că pentru 100 de miliarde de lei împrumutați costul mediu ar fi cu un singur punct procentual mai mare.

Un punct procentual înseamnă aproximativ un miliard de lei în plus pe an la dobândă pentru acea sumă, dacă simplificăm calculul și presupunem că diferența se aplică integral.

Banii aceia sunt plătiți de buget, iar bugetul este alimentat în principal din taxele și contribuțiile noastre.

Aici apare prima legătură dintre rating și cetățean: cu cât statul cheltuiește mai mult pentru dobânzi, cu atât rămâne mai puțin spațiu bugetar pentru alte cheltuieli sau devine mai mare presiunea pentru venituri suplimentare.

Ratingul nu stabilește taxele. Dar costul datoriei intră în ecuația bugetară care, în cele din urmă, poate influența deciziile privind taxele și cheltuielile.

A doua factură posibilă: creditele

Aici trebuie evitată o confuzie: dacă S&P schimbă ratingul vineri seară, rata la creditul tău nu se modifică luni dimineață din cauza acelei decizii.

Dobânzile bancare depind de mai mulți factori: politica monetară a BNR, inflație, ROBOR sau IRCC, costul finanțării băncilor, lichiditatea din sistem, riscul clientului și concurența dintre bănci.

Dar statul, băncile și companiile nu trăiesc în universuri financiare complet separate.

Randamentele titlurilor de stat reprezintă un reper important în economie. Dacă statul trebuie să ofere randamente ridicate pentru a atrage bani, acestea concurează inclusiv cu alte destinații ale capitalului.

De aceea, o perioadă prelungită în care riscul de țară și costurile de finanțare sunt ridicate poate contribui la condiții de creditare mai scumpe în economie.

Nu este o transmisie mecanică de tipul „downgrade înseamnă automat că rata mea la bancă îmi crește cu X lei”.

Este mai degrabă o „conductă” prin care prețul riscului circulă dinspre stat spre restul economiei.

A treia factură posibilă: cursul euro

Mai există o conductă: cursul.

O deteriorare a percepției investitorilor asupra României poate pune presiune pe activele românești și pe leu. Dar nici aici nu există o relație automată între o decizie de rating și un anumit nivel al euro.

Cursul depinde de mult mai multe lucruri: fluxuri comerciale și financiare, politica BNR (de flotare controlată), dobânzi, inflație, evoluția economiei, contextul regional și apetitul global pentru risc.

Totuși, S&P sublinia chiar în analiza sa din aprilie că dezechilibrele externe și eventualele probleme în atragerea fondurilor europene pot pune presiune asupra costurilor de împrumut și cursului de schimb.

Iar de aici efectul asupra populației devine mult mai ușor de văzut.

România importă o cantitate mare de bunuri. Dacă leul se depreciază, unele importuri devin mai scumpe în lei. O parte din acest cost poate ajunge, în timp, în prețurile plătite de consumatori.

Mai sunt apoi chiriile negociate în euro, vacanțele, mașinile, electronicele sau economiile familiilor care gândesc în moneda europeană.

Dintr-odată, ratingul de țară nu mai pare chiar atât de îndepărtat.

Există însă și un aparent câștigător: omul care împrumută statul

Dacă statul trebuie să plătească mai mult ca să atragă bani, pentru investitor asta înseamnă un randament mai mare, inclusiv pentru persoana care cumpără titluri de stat.

Ceea ce este o veste proastă pentru debitor poate fi, privită strict prin prisma dobânzii încasate, atractiv pentru creditor.

Numai că nu există randament mare gratuit.

În finanțe, randamentul suplimentar este de regulă prețul pentru ceva: inflație, risc, lipsă de lichiditate, durată sau o combinație a acestora.

De aceea, întrebarea corectă atunci când vezi o dobândă mare la titlurile de stat nu este doar: „Cât câștig?”, ci și „De ce trebuie să plătească statul atât pentru a mă convinge să-i dau banii mei?”

Este o diferență mică de formulare, dar spune foarte multe despre economie.

Taxele: efectul pe care îl vedem cel mai târziu

Să ne întoarcem puțin la buget.

Dacă ai simultan deficit mare, datorie în creștere și costuri ridicate cu dobânzile, statul are doar câteva căi prin care poate reechilibra finanțele.

Poate crește veniturile. Poate reduce sau încetini cheltuielile. Poate spera într-o economie care crește suficient de repede încât să aducă mai multe venituri. De cele mai multe ori, soluția este o combinație.

De aceea, poate cea mai importantă consecință pentru populație a finanțelor publice slabe nu apare într-o zi de vineri, după comunicatul unei agenții de rating.

Apare în anii următori. Și se vede în taxe, în investițiile pe care statul și le permite sau nu și le permite, în serviciile publice și în partea din veniturile bugetare care trebuie rezervată pentru plata dobânzilor.

Ratingul este, mai degrabă, un indicator al felului în care un creditor extern privește problemele existente.

Ce se poate întâmpla vineri

Există mai multe rezultate posibile ale evaluării S&P, iar sensul lor nu trebuie confundat.

S&P poate păstra BBB- și perspectiva negativă. Asta ar însemna că România rămâne în categoria investment grade, dar riscurile identificate anterior nu au dispărut.

Sau poate modifica ratingul.

Important este însă că reacția piețelor nu poate fi dedusă mecanic din titlul comunicatului. Contează ce anticipaseră deja investitorii și, mai ales, ce spune S&P despre ceea ce urmează.

Uneori, un paragraf despre deficit, creștere sau fonduri europene poate spune piețelor mai mult decât literele mari din capul paginii.