Chirurgia uro-oncologică la nivelul marilor centre internaționale
La Cluj-Napoca a avut loc, între 24 și 26 septembrie, cea de-a XVI-a ediție a conferinței internaționale „Progress in Uro-Oncology”, unul dintre cele mai ample evenimente de profil din acest an, cu aproximativ 200 de participanți și peste 20 de intervenții chirurgicale transmise live. Conferința a adus împreună specialiști români și internaționali și a pus în prim-plan cele mai noi tehnici și abordări din chirurgia uro-oncologică.
O parte importantă a programului s-a desfășurat în sălile de operație ale Spitalului Medicover Cluj, de unde au fost transmise live intervenții robotice precum prostatectomia radicală, nefrectomia parțială și limfadenectomia retroperitoneală, o intervenție complexă, efectuată în puține centre din lume. Programul a inclus și cazuri complexe, de la cistectomia radicală cu neovezică ortotopică până la nefrectomia parțială pentru tumori renale de complexitate înaltă.

Practica de la Cluj este aliniată celei din centrele universitare din Statele Unite, Germania, Italia, Spania, Belgia, Franța, Marea Britanie sau Bulgaria. Experții internaționali au operat live alături de echipa de la Cluj, în sălile de operație ale Spitalului Medicover Cluj, cu aceeași tehnologie și după aceleași protocoale aplicate zilnic. Indicațiile, tehnicile chirurgicale și standardele de siguranță sunt aliniate practicii internaționale, iar feedback-ul primit din partea specialiștilor invitați a fost foarte favorabil atât în privința modului de abordare a patologiilor, cât și a infrastructurii tehnice disponibile.
În spatele acestei activități se află echipa CERUS, adică Centrul de Excelență în Chirurgie Robotică Urologică din cadrul Spitalului Medicover Cluj, coordonată de Prof. Dr. Nicolae Crișan.

„Tehnologia ne oferă instrumente extraordinare, dar diferența o face întotdeauna echipa care le folosește. Misiunea noastră este ca fiecare pacient din România să aibă acces la un tratament care nu doar învinge boala, ci îi păstrează și calitatea vieții”, spune Prof. Dr. Nicolae Crișan
În ultimii ani, cel mai mult s-a schimbat filozofia actului chirurgical. Scopul nu mai este doar exereza (îndepărtarea tumorii cu orice preț), ci obținerea controlului oncologic cu păstrarea structurilor anatomice și a funcției organului afectat. Vorbim, de exemplu, despre conservarea bandeletelor neurovasculare, responsabile de recuperarea funcției erectile după prostatectomia radicală, despre tehnicile care favorizează recuperarea precoce a continenței sau despre păstrarea a cât mai mult parenchim renal funcțional prin nefrectomia parțială, chiar și în cazul tumorilor mari ori complexe. Astăzi, succesul unei intervenții se măsoară nu doar prin rezultatul oncologic, ci și prin calitatea vieții pacientului după operație.
Tehnologia nu va putea compensa niciodată lipsa de experiență. Un sistem robotic oferă vizualizare tridimensională magnificată, precizie și ergonomie, iar pentru pacient înseamnă invazivitate redusă, pierderi de sânge mai mici, mai puțină durere postoperatorie și o recuperare mai rapidă. Toate aceste avantaje se materializează însă doar în mâinile unui chirurg care cunoaște în profunzime anatomia și oncologia și care știe ce are de făcut atunci când apare un eveniment neprevăzut. Întotdeauna, cel care ghidează tehnologia va fi chirurgul.
Pe de altă parte, nici experiența nu poate substitui tehnologia: un chirurg foarte bun, fără acces la instrumentele moderne, nu le poate oferi pacienților toate opțiunile pe care medicina actuală le pune la dispoziție. De aceea, cele două trebuie să evolueze împreună. Iar experiența nu înseamnă doar chirurgul de la consolă, ci întreaga echipă, de la asistenți, anesteziști, oncologi, imagiști, anatomopatologi, la decizia multidisciplinară luată în tumor board.
Echipa CERUS – Centrul de Excelență în Chirurgie Robotică Urologică din cadrul Spitalului Medicover Cluj are peste 16 ani de experiență în chirurgia robotică urologică și peste 1.000 de cazuri tratate cu succes.

Echipa chirurgicală este coordonată de Prof. Dr. Nicolae Crișan, alături de care activează Dr. Andrei Popa, Dr. Paul Medan, Dr. Marius Apetrei, Șef de Lucrări Dr. Iulia Andraș, Dr. Vlad Cojocariu, Dr. Emanuel Căta, Dr. Emanuela Ionuțaş și Dr. Stefana Medan.
Cele mai frecvente diagnostice rămân cancerul de prostată și cancerul renal. În cancerul de prostată, intervenția de bază este prostatectomia radicală robotică, cu prezervarea bandeletelor neurovasculare ori de câte ori criteriile oncologice o permit, precedată de un diagnostic precis prin biopsie de fuziune cu rezonanța magnetică. Pentru tumorile renale, echipa se orientează, ori de câte ori este posibil, către nefrectomia parțială robotică, ce permite păstrarea funcției renale. Sunt tratați, de asemenea, pacienți cu tumori vezicale și cancer testicular, iar o preocupare importantă a echipei este și chirurgia reconstructivă a căilor urinare.
https://programare.medicover.ro/centrul-de-excelenta-chirurgie-robotica-urologica
Articol susținut de Medicover