Sari direct la conținut

[P] Apetitul pentru achiziția de locuințe rămâne ridicat; 1 din 3 potenţiali clienţi caută vilă; confortul şi spațiile de locuit mai mari câştigă teren în detrimentul locaţiei, iar parcurile, grădinile şi terasele sunt un must

Smile Media
Andreea Hamza, Foto: Positive Communication
Andreea Hamza, Foto: Positive Communication

​​Este piaţa rezidenţială din Bucureşti pregătită să răspundă cererii de vile? Apetitul pentru achiziția de locuințe rămâne ridicat, în condițiile în care peste 80% dintre cei care voiau să își cumpere o casă sau un apartament înainte de pandemie își mențin această intenție, punând însă accent pe confort, un spațiu mai mare de locuit și pe existenţa grădinilor, a teraselor şi a parcurilor, în defavorea locației, arată un studiu realizat de JLL.

Astfel, potrivit studiului derulat în luna iunie, doar 16% dintre cei care intenționau să-și cumpere o locuință înainte de izbucnirea crizei COVID-19 au declarat că au încetat să mai caute în această perioadă.

Atunci când vine vorba de a alege între locație și un spaţiu de locuit mai mare, 84% dintre respondenți ar prefera mai mult confort şi spațiu, în defavoarea unei locații mai centrale, în timp ce 11% ar dori o locație centrală, în detrimentul unui spațiu mai mare.

„Rezultatele studiului sunt încurajatoare pentru piața rezidențială locală, care este extrem de sensibilă la orice modificare la nivelul veniturilor populației, a comportamentului băncilor etc. Așa cum era de așteptat vedem o scădere a intenției de cumpărare însă în opinia noastră, reducerea este absolut normală având în vedere efectele pe care această criză le-a avut asupra întregii economii și societăți în ansamblu.”, a declarat Andreea Hamza, senior director Living Department JLL Romania.

Dintre cei care aveau în intenție să achiziționeze o locuință înainte de pandemie, circa 65% căutau casă, iar restul apartamente.

„Remarcăm o creştere a apetitului pentru case, punându-se accent pe case cu gradină sau terase, în ansambluri rezidenţiale cu parcuri, spaţii verzi, piaţă, supermarket şi scoală. 25% dintre cei care înainte de pandemie căutau apartamente, acum oscilează între apartament şi vilă, iar alţi 7.5% caută să achiziţioneze o vilă. Întrebarea care se ridică: este piaţa rezidenţială din Bucureşti pregătită să răspundă cererii de vile?”, a declarat Andreea Hamza, senior director Living Department JLL Romania.

Comportamentul potențialilor cumpărători s-a modificat după criza COVID-19, în sensul că dintre cei care voiau să cumpere o casă, 66% și-au menținut această opțiune, 13% au renunțat să mai caute, 15% oscilează acum între apartament și casă, 4,2% sunt interesati să închirieze o locuință, iar 3% vor să cumpere un apartament.

În cazul celor care doreau un apartament, 43% și-au păstrat intenția, 16% au renunțat momentan la planurile de investiție, în timp ce 25% oscilează acum între a achiziționa un apartament sau o casă, 7,4% vor acum să cumpere o casă, iar 1% intentionează să se mute cu chirie.

Rezultatele studiului arată că cele mai importante aspecte care sunt luate în calcul la alegerea unei locuințe sunt, în ordinea preferințelor:

1 compartimentarea eficientă

2 calitatea construcției și a finisajelor

3 existența unui spațiu exterior (grădină / terasă)

4 confortul sporit (luminozitate, izolație, intimitate etc.)

5 existența spațiilor anexe (locuri de parcare, boxe

De asemenea, top 5 facilități dorite de cumpărători într-un ansamblu rezidențial includ, în ordinea preferintelor:

1 spații verzi / parcuri

2 piață / supermarket

3 școală

4 locuri de joacă

5 farmacii

Deși majoritatea respondenților a lucrat de la locul de muncă în perioada impunerii condițiilor de restricție, pentru cei care au lucrat de acasă, percepția asupra locuinței s-a schimbat, astfel că 30% dintre aceștia își doresc o cameră în plus pentru a-și amenaja biroul, în timp ce 43% ar vrea o gradină sau o terasă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro