Sari direct la conținut

​VIDEO O flotă de 35 autogunoiere Ford Trucks a fost livrată către AVE Bihor, campionii colectării selective din România

HotNews.ro
fakepathFlota autogunoiere Ford Trucks - CEFIN Trucks - AVE Bihor, Foto: CEFIN Trucks
fakepath\Flota autogunoiere Ford Trucks - CEFIN Trucks - AVE Bihor, Foto: CEFIN Trucks

​Un total de 35 autogunoiere Ford Trucks au fost livrate în Iulie 2020, de importatorul și distribuitorul CEFIN Trucks, către firma de salubritate AVE Bihor, campioană a colectării selective în România. Concret, flota nouă de camioane Ford Trucks include și autogunoiere bi-volum, care permit colectarea simultană a două fracții. În total, AVE Bihor colectează selectiv la sursă pe cinci fracții, pe un model importat din nordul Italiei, și reprezintă un record pentru România.

Flota de 35 de autogunoiere Ford Trucks livrată de CEFIN Trucks către AVE Bihor reprezintă un record: este pentru prima dată când un număr atât de mare de autogunoiere este livrat într-o singură lună. Livrarea camioanelor a avut loc pe parcursul lunii Iulie 2020 și s-a încadrat în timpul de mobilizare de 90 de zile pe care AVE Bihor îl avea ca țintă.

Aceste 35 de noi autogunoiere se alătură celor trei autogunoiere Ford Trucks pe care AVE Bihor le avea în exploatare din 2019.

Flota de 35 de unități este compusă din:

  • 21 autogunoiere compactoare cu un volum de 22 mc
  • 10 autogunoiere compactoare bi-volum dedicate colectării selective
  • 4 autogunoiere compactoare cu un volum 17,5 mc dotate cu spălător pentru pubele

Cu ajutorul acestei flote moderne de camioane Ford Trucks firma AVE Bihor poate optimiza costurile de exploatare, având cheltuieli mai mici cu carburantul și cu mentenanța, dar cel mai important lucru ține de faptul că două din cele cinci fracții pot fi colectate simultan mulțumită structurii bi-volum a celor zece autogonoiere compactoare. Per total este vorba despre eficiență sporită în colectare și de emisii poluante mai reduse.

Un interviu cu Zoltán Kovács, CEO AVE Bihor, poate fi văzut ca parte a serialului #TruckLife, realizat de 0-100.ro împreună CEFIN Trucks și Ford Trucks.

CEFIN Trucks, lider în segmentul vehiculelor municipale, a atins o cotă de piață de 45,3% în acest segment, conform datelor DRCPIV pentru perioada Ianuarie-Iunie 2020.

Obiectivele CEFIN Trucks pentru anul 2020 sunt depășirea pragului de 10% a cotei de piață cu Ford Trucks, în creștere de la 8,1% în 2019, și menținerea poziției de lider în segmentul vehiculelor de construcții și municipale.

Odată cu ușoara scădere a pieței pentru camioane cap-tractor și cu creșterea cererii în segmentul vehiculelor specializate (municipale, construcții), Ford Trucks, prin importatorul și distribuitorul unic CEFIN Trucks, reușește să crească spectaculos în acest an. Practic cererea a crescut în segmentul în care Ford Trucks stă cel mai bine: vehicule specializate.

„Suntem mândri să fim primul distribuitor care livreaza în România un produs precum autogunoierele compactoare bi-volum dedicate în principal colectării selective, având în vedere normativele europene în vigoare, care impun operatorilor în domeniul salubrității aceste tipuri de servicii. Ajutăm astfel la eficiența operațiunii de colectare a deseurilor, având în vedere că se poate folosi un singur vehicul pentru colectarea selectivă (fracție uscată și umedă simultan). De asemenea, ajutăm la creșterea profitabilității clienților noștri prin costuri de utilizare și mentenanță mai mici. Mulțumim partenerului AVE Bihor că a fost pionier în introducerea acestei tehnologii în România, ca de altfel în multe alte proiecte inovatoare pe care le desfășoară”, a declarat Virginia Maftei, National Sales Manager Specialised Vehicles.

„Am cerut oferte de la mai mulți producători și distribuitori, iar la Ford Trucks am ajuns din două considerente: unul a fost prețul competitiv și celălalt a fost termenul de livrare. Ne-au asigurat că se pot încadra și pot livra camioanele, în perioada noastră de mobilizare de 90 de zile. În total avem 38 de camioane de la Ford Trucks, trei au fost cumpărate anul trecut și restul de 35 au fost contractate anul acesta, fiind toate livrate. Camioanele sunt noi, sunt mai performante – față de cele care sunt Euro 3, Euro 4, vechi de zece ani – se comportă mult mai bine, au un consum de combustibil mai redus, și, fiind noi, nu necesită la fel de multă mentenanță. Acestea sunt considerente importante în condițiile în care mașinile noastre fac 100-120 de kilometri pe zi. Avem încredere într-un parteneriat bun și de lungă durată”, a declarat Zoltán Kovács, CEO AVE Bihor.

„Ne bucurăm de rezultatul obținut în segmentul vehiculelor municipale, acela de a fi lider de piață în România, în al treilea an consecutiv, datorită partenerului nostru CEFIN Trucks, alături de care realizăm produse personalizate pentru clienții nostri. Ford Trucks oferă cele mai bune soluții pentru a răspunde nevoilor companiilor de utilități publice și ale altor clienți, cu o experiență de peste o jumătate de secol și cu capacități de dezvoltare dinamică a produselor, care ne permit să ne îmbunătățim continuu produsele pe baza părerii obținute de la clienții nostri. Vom fi alături și vom împărtăși greutățile cu AVE Bihor și sunt sigur că acest parteneriat va fi unul prosper și de succes pentru ambele părți”, a declarat Koray Kuvvet, Managing Director Eastern Europe & Balkans at Ford Trucks.

Despre CEFIN Trucks

CEFIN Trucks este lider de piață în comerțul de camioane rulate și, astfel, le poate acorda clienților săi prețuri de cumpărare și tranzacții foarte competitive, în ceea ce privește valoarea adăugată serviciilor financiare venite odată cu vânzarea de camioane noi.

Toate vehiculele Ford Trucks livrate în România sunt echipate cu sistemene de monitorizare GPS oferite de grupul Viasat. Rețeaua de service in continuă expansiune este de asemenea o valoare adăgată parteneriatelor cu cei ce aleg pentru flota lor vehicule comerciale Ford Trucks.

CEFIN Trucks le oferă clienților săi un set complet și competitiv de servicii post-vânzare, prin cele 19 centre de reparații din România, aflate în București, Brașov, Deva, Arad, Constanța, Craiova, Bacău, Suceava, Baia Mare, Oradea, Timișoara, Sibiu, Odorheiu Secuiesc, Cluj, Pitești, Ploiești, Galați, Turda și Piatra Neamț. Cu peste 18 ani de experiență în reparații pentru camioane și remorci, CEFIN Trucks realizează reparații complexe de mecanică, electrică și tinichigerie pentru toate tipurile de vehicule și semiremorci. Compania activează de peste 20 de ani în sectorul auto, ca furnizor de produse și servicii integrate pentru lumea transportatorilor profesioniști, fiind cunoscută ca unul dintre cei mai mari distribuitori de vehicule comerciale din România. În Decembrie 2016 CEFIN Trucks a fost numit unicul importator și distribuitor în România al Ford Trucks și din Mai 2017 a început activitatea din acest nou rol.

Despre Ford Trucks

Ford Trucks este unul dintre cei mai mari producători internaționali de camioane de mare tonaj din lume. Acesta produce o gamă largă de vehicule, inclusiv tractoare, camioane de construcții și camioane de distribuție cu o greutate de peste 16 tone. Rezultatele dovedite ale calității, durabilității și eficienței vehiculelor comerciale Ford stau la baza strategiei internaționale a produselor Ford Trucks. La Ford Trucks se întrepătrund mai mult de jumătate de secol de proiectare și experiență de producție cu expertiza în dezvoltarea de produse specifice pieței, pentru a construi principalele componente ale vehiculelor, inclusiv motoarele noi. În prezent își desfășoară activitatea în Europa, Orientul Mijlociu, Africa, Rusia și CSI și continuă să își dezvolte rețeaua internațională pe trei continente.

Pe piața românească, luna Mai 2017 a marcat o etapă importantă în evoluţia companiei, prin lansarea oficială a activității de importator Ford Trucks. În primul an de activitate, CEFIN Trucks, în calitate de importator și distribuitor al Ford Trucks, a înregistrat vânzări de 157 de unităţi (1% pentru segmentul de transport, 17% pentru segmentul de construcţii și 7% pentru segmentul de vehicule specializate), cu o cotă de 2,36%.

În al doilea an, compania și-a îndeplinit și depășit obiectivul stabilit, surclasând deja, în semestrul al doilea, doi competitori cu o prezenţă tradiţională pe piaţă. Numărul unităţilor vândute s-a dublat, ajungând la 357, iar cota de piaţă la 4,1%. Vânzările au crescut și mai mult în 2019, cu peste 555 de unități livrate și o cotă totală de piață de peste 8%, cumulând în Noiembrie 2019 un total de peste 1.000 de unități Ford Trucks.

Datorită lansării camionului Ford F-MAX, un vehicul perfect potrivit pentru transportul internațional, CEFIN Trucks intenționează să-și mărească cota de piață în segmentul respectiv, unde potențialul de creștere rămâne foarte ridicat. CEFIN Trucks mizează pe păstrarea poziției de lider în segmentul „construcții și vehicule municipale” în 2020. Tot în 2020, CEFIN Trucks și-a extins rețeaua de service, ajungând la 19 centre service în România, adăugând la dimensiune multibrand a acesteia și servicii de reparatii pentru Ford LCV (vehicule comerciale ușoare) în centrul CEFIN Trucks de lângă București.

Despre AVE Bihor

AVE Bihor a fost înființată în 2008, având ca obiect principal de activitate „colectarea deșeurilor nepericuloase”.

Obiectivele companiei sunt:

  • Colectarea deşeurilor menajere de la întreaga populaţie din zonele deservite (circa 110.000 de oameni).
  • Implementarea colectării separate a deşeurilor reciclabile atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.
  • Realizarea unui grad cât mai mare de valorificare a deşeurilor municipale şi asigurarea îndeplinirii ţintelor privind deşeurile de ambalaje. Reducerea cantităţii de deşeuri biodegradabile la depozitare prin compostare la sursă şi alte metode de tratare astfel încât să se asigure atingerea ţintelor legislative.
  • Gestionarea corespunzătoare a fluxurilor speciale de deşeuri (deşeuri municipale periculoase, deşeuri voluminoase, deşeuri de echipamente electrice şi electronice).
  • Colectarea şi valorificarea potențialului util din deşeurile din construcţii şi demolări.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro