La CERN a fost descoperită în premieră o nouă particulă exotică

​Experimentul Large Hadron Collider beauty (LHCb) de la CERN a descoperit o nouă particulă exotică, un tetracuarc cu o compoziție nemaivăzută, lucrarea fiind prezentată în premieră miercuri, la un seminar online. Descoperirea poate ajuta fizicienii să înțeleagă mai bine în ce mod cuarcii își crează legături și formează particule compuse precum protonii și neutronii, care se găsesc în nucleul atomului.

Cuarcii se combină câte doi sau trei în grupuri ce formează particule numite hadroni, dar de câteva zeci de ani teoreticienii au prezis că există și hadroni formați din patru sau cinci cuarci care sunt numiți tetracuarci sau pentacuarci. În ultimii ani experimentele au confirmat existența unor astfel de hadroni, dar acum s-a găsit ceva special.

Aceste particule formate din combinații neobișnuite de cuarci sunt un fel de ”laboratoare” ideale pentru a studia una dintre cele patru forțe fundamentale ale naturii, interacțiunea tare ce ține la un loc protonii, neutronii și nucleul.

”Particulele formate din patru cuarci sunt deja exotice, iar cea pe care am descoperit-o este prima formată din patru cuarci puternici de același tip, mai exact doi cuarci de tip charm și doi anticuarci de tip charm”, spune Giovanni Passaleva, purtător al experimentului LHCb.

Până acum, LHCb și alte experimente au observat doar tetracuarci cu cel mult doi cuarci grei și cel mult doi de același tip, mai spune el.

”Aceste particule exotice grele reprezintă cazuri extreme, dar în același timp simple din punct de vedere teoretic, cu care să testăm modele care pot fi folosite pentru a explica natura particulelor convenționale de materie, cum ar fi protonii sau neutronii. Tocmai de aceea suntem foarte încântați să le vedem apărând în coliziunile de particule de la LHC pentru prima oară”, spune Chris Parkes, purtător de cuvâbd la LHCb.

Cuarcul este o particulă elementară care interacționează prin forța nucleară puternică și care constituie materia „grea”. Ipoteza existentei quarkului a fost propusă de teoreticianul Murray Gell-Mann în 1964.