Războiul digital 2.0 al Chinei este mult mai insidios decât cel al Rusiei - interviu cu Nicolae Țîbrigan, expert în analiza războiului informațional

Războiul informațional va deveni și mai dur în condițiile unui ecosistem informațional suprasolicitat de narațiuni strategice care, efectiv, s-ar putea să ne copleșească dacă nu ne mobilizăm din timp, a declarat într-un amplu interviu pentru HotNews.ro Dr. Nicolae Țîbrigan, expert al Laboratorului pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică (LARICS). Acesta a vorbit despre o colaborare între China și Rusia, în sensul că strategii chinezi învață din experiența „fabricilor de troli” militarizate, iar cei ruși devin mult mai interesați acum să preia modelul de diplomație publică chineză pentru a-i construi Rusiei o imagine pozitivă la nivel internațional.

Vezi cum profită China de criza COVID-19 și cum este afectată România de acest război informațional.

Informația pe scurt

Războiul digital 2.0 al Chinei este mult mai insidios decât cel al Rusiei, greu de depistat, combinând diverse tactici și tehnici asertive de manipulare a percepțiilor cetățenilor din statele occidentale.
China și-a canalizat toate eforturile pentru a transforma această criză a pandemiei de coronavirus în oportunitate. Dorește să arate lumii că niciun virus și nicio criză nu pot înfrânge poporul chinez și că sistemul ei autocratic (opus democrațiilor liberale) ar fi mai eficient și chiar a salvat Occidentul oferindu-i mai mult timp pentru pregătire.
Bătălia se dă pentru câștigarea minților și inimilor populației din statele democrațiilor liberale, inclusiv a decidenților ademeniți cu tot soiul de investiții.
Creșterea agresivității din retorica ambasadorilor chinezi copiază într-un fel stilul rusesc de manipulare a informațiilor.
Datele arată că regimul politic chinez și-a însușit lecții esențiale de pe urma eșecurilor agresiunilor hibride și războaielor informaționale lansate de Kremlin. Astfel, strategii chinezi încă mai învață din experiența „fabricilor de troli” militarizate în gestionarea campaniilor pe rețelele de socializare, iar cei ruși devin mult mai interesați acum să preia modelul de diplomație publică chineză pentru a-i consolida Rusiei un „brand de țară” pozitiv la nivel internațional.
Documentele Uniunii Europene vorbesc deja de identificarea unei „convergențe trilaterale a narațiunilor de dezinformare” promovate de China, Iran și Rusia privind pandemia de coronavirus, fiind acum „multiplicată” într-o manieră coordonată.
Persoanele predispuse să creadă în toate aceste teorii ale conspirației manifestă un risc mai ridicat de îmbolnăvire de Covid-19. Această categorie de persoane își limitează (in)voluntar accesul la informații necesare, din surse sigure și oficiale, despre răspândirea coronavirusului și măsurile de prevenție a îmbolnăvirii.
„Profitori” ocazionali cu aspirații de lideri de opinie (influenceri) s-au năpustit să instrumentalizeze fake-newsul și teoriile conspirațiilor în offline pentru a umple „vidul” de încredere în rândul cetățenilor față de instituțiile statului sau sistemul de sănătate.
Ponderea publicului susceptibil la diverse teorii ale conspirației din România ar varia între 30-40%.
Cred că primul pas pe care ar putea să facă instituțiile și decidenții e să rupă barierele de comunicare cu cetățenii și să le explice printr-un limbaj mai simplu pericolele la care ne expunem.
Pentru a testa cât de vulnerabile sunt rețelele de socializare și utilizatorii acestora, cercetătorii de la NATO StratCom CoE au realizat anul trecut exerciții unde au folosit pagini, profiluri și grupuri false de Facebook pentru a vedea dacă pot manipula soldații în mediul online și cât de rapid reacționează Facebook. Din păcate, rezultatele n-au fost îmbucurătoare.
În ciuda acelor avertismente afișate de Facebook, teoriile conspirației și dezinformările despre Covid-19 sunt distribuite și consumate cu o viteză de zece ori mai mare decât comunicatele oficiale emise de autorități, iar acel link către site-ul Organizației Mondiale a Sănătății (WHO.int) nu prea ajută.
Nicio redacție din România nu are o secțiune dedicată combaterii dezinformării digitale, sau de fact-checking, așa cum au procedat redacțiile France24, The Gurdian, Reuters, etc.
Fabricarea” de informații false mai poate fi și o afacere profitabilă din cauza reclamelor de clickbait la adăpostul cărora s-au dezvoltat în decurs de patru ani peste 400 de site-uri marginale cu „știri alternative”, fake-newsuri, propagandă și teorii ale conspirației.
Este recomandată elaborarea de noi reglementări pentru companiile de social-media care să ajute la identificarea persoanelor reale care se află în spatele conturilor false.
Poate cel mai important aspect pe care ar trebui să-l ia în considerare autoritățile e promovarea unei strategii educaționale pe termen lung (cel puțin 8 ani) privind învățământul primar și secundar cu scopul de a încuraja media & digital literacy și a promova gândirea critică ca o componentă esențială a educației următoarelor generații.

(Sursa: Riccardo Milani, colectia AFP, via Profimedia Images)

HotNews.ro: Comisia Europeană a acuzat recent Rusia și China de operațiuni țintite de influență și campanii de dezinformare despre COVID-19 în UE și la nivel global. Până acum eram obișnuiți ca astfel de acuzații să vizeze Rusia și fermele ei de trolli. Este pentru prima oară când vedem China în acțiuni de dezinformare la nivel global. Implicarea sa a fost observată și în protestele anti-rasism. Un articol din Politico arată că inclusiv oficiali chinezi s-au folosit masiv de platformele online, în special Twitter, cu scopul de a semăna disensiune în societatea americană. Practic, acele rețele de socializare interzise în China au ajuns să fie folosite ca armă informațională în afara sa. Care ar putea fi motivele pentru care China a intrat în acest război informațional? Ce are de câștigat? De ce acum?

Nicolae Țîbrigan: Dacă e să analizăm din punct de vedere strategic toată această campanie digitală pentru promovarea „excepționalismului medical chinez” sau a narațiunilor manipulatorii, putem constata o consecvență din partea Partidului Comunist Chinez (PCC) în a pune în practică strategia „Trei Războaie” – concept utilizat de Armata Populară de Eliberare încă din 2003, ajuns în atenția publicului în raportul din 2012 al Departamentului American al Apărării. Acesta se referă la operațiuni psihologice, operațiuni media și operațiuni în domeniul legalității (operațiuni juridice). În termeni generali, documentul se referă la acțiuni de influențare a opiniei publice, atât pe plan intern, cât și extern; influențarea decidenților din afară în modul de percepție și de abordare a politicii duse de China; inclusiv influențarea contextului juridic pentru a legitima/legaliza acțiunile statului. Toate acestea se decriptează prin eforturi consolidate pentru a obține putere politică și a modela mediul în care ar putea acționa partidul într-o „luptă” tridimensională.

Pentru mulți analiști occidentali, acest concept a devenit un instrument util pentru a înțelege operațiunile de influență și tacticile „războiului hibrid” ale Armatei de Eliberare a Poporului (AEP). Dar aceasta ar putea fi o abordare eronată. Ori, Armata Chinei reprezintă aripa militară a Partidului Comunist, iar când ne referim la documentele strategice, acestea sunt concepute și asumate la nivelul partidului. Nu există ideea unei autonomii de gândire strategică.

Astfel, intrarea Chinei în acest „război informațional” fusese favorizat inclusiv de bătălia între două sisteme – bătălia între China (sistemul autocrat) și Occident (sistemul democrațiilor liberale, în particular Statele Unite) pentru a-și expune propriile virtuți și capacități în lupta cu coronavirusul. La ce asistăm, de fapt? La mutarea confruntării sino-americane dinspre Oceanul Pacific spre spațiul informațional occidental, cu utilizarea instrumentelor specifice. Mizele? Acestea sunt destul de mari, mai ales când e vorba de configurarea „noii ordini mondiale”, care vine s-o înlocuiască pe cea instituită după colapsul Uniunii Sovietice din 1991.

Războiul digital 2.0 al Chinei este mult mai insidios decât cel al Rusiei, greu de depistat, combinând diverse tactici și tehnici asertive de manipulare a percepțiilor cetățenilor din statele occidentale. Iar pentru a crește eficiența acesteia, noua echipă de diplomați chinezi a renunțat la tradiționala diplomație politicoasă, schimbându-și atitudinea și migrând spre o diplomație mai agresivă, denumită de către specialiști și „diplomația lupilor războinici” pregătiți să riposteze și să afirme pe un ton mai ridicat interesele Chinei la nivel global. De la primul protest anti-guvernamental al Revoluției Umbrelelor din 2014 și până la sfârșitul lunii martie 2019, numărul conturilor de Twitter afiliate ambasadelor, consulatelor și membrilor corpului diplomatic ai Chinei au crescut cu peste 250%. În decembrie anul trecut, jurnaliștii de la BBC au reușit să identifice 55 de conturi Twitter ale diplomaților chinezi, dintre care 32 erau create în 2019. Până la apariția crizei, postările diplomaților erau formulate într-un limbaj colocvial, unele chiar cu o doză de umor, emoji și chiar acronime specifice internauților. Unele tweet-uri erau virale și conțineau mesaje pozitive însoțite de poze, gif-uri și clipuri video.

Toate această „Twiplomacy” este un indicator că diplomația Beijingului a devenit acum mult mai „proactivă”, inclusiv la nivel de social-media.

Să nu uităm că și caracterul chinez „pericol” mai poate fi tradus în chineză ca „oportunitate”, iar China și-a canalizat toate eforturile pentru a transforma această criză a pandemiei de coronavirus în oportunitate. Dorește să arate lumii că niciun virus și nicio criză nu pot înfrânge poporul chinez și că sistemul ei autocratic (opus democrațiilor liberale) ar fi mai eficient și chiar a salvat Occidentul oferindu-i mai mult timp pentru pregătire. Bătălia se dă pentru câștigarea minților și inimilor populației din statele democrațiilor liberale, inclusiv a decidenților ademeniți cu tot soiul de investiții, proiecte comerciale și de infrastructură – un cântec de sirenă pentru liderii inconștienți de posibilele capcane în care pot cădea. E de ajuns să se uite la situația statelor africane – victime ale „debt-trap diplomacy”, pentru a estima consecințele strategice ale acestor parteneriate cu China.

Colaborare Rusia- China: Războiul informațional va deveni mai dur

(Sursa: Fotograf Dimitar DILKOFF, Colectia AFP, via ProfiMedia Images)

HotNews.ro: Am putea vedea o alianță pe termen lung Rusia-China pe zona de dezinformare? Războiul informațional ar putea deveni mai dur ca oricând? Sau a devenit deja?

Nicolae Țîbrigan: Această tendință de „colaborare” fusese identificată acum doi ani de către experții americani de la Alianța pentru securizarea democrației (German Marshall Fund). S-a ajuns chiar la concluzia că la baza propagandei chineze în Europa și America s-ar afla experiența Moscovei în campaniile sale de dezinformare derulate în ultimele două decenii, inclusiv tehnici și narațiuni ale propagandei sovietice dezgropate în contextul coronavirusului (vezi cazul Operation Infektion/Operation Denver adaptate pandemiei). Chiar și creșterea agresivității din retorica ambasadorilor chinezi copiază într-un fel stilul rusesc de manipulare a informațiilor.

De exemplu, în România, purtătorul de cuvânt al Ambasadei Republicii Chineze emisese două comunicate succesive pe 27 și 30 martie prin care făcea presiuni și atenta la principiul libertății presei stipulat în Constituție (Articolul 30). Argumentul era că o parte a „mass-media din România” a citat „numai opiniile părții americane”, ceea ce ar fi stârnit „o puternică indignare în rândul poporului chinez”. Apoi au urmat reclame țintite de promovare a paginii Ambasadei pentru publicul românesc cu vârsta de peste 18 ani din București, sau a paginii Xinhua News cu articole traduse în română și care țintea întregul public major din România. Inclusiv lansarea un sondaj efectuat la comandă pentru a evidenția un grad mare al așteptărilor românilor față de China în combaterea pandemiei.

În Europa Centrală, regimul comunist chinez și-a mobilizat resursele mediatice în vederea demarării unei campanii agresive, pentru a constrânge unele state vizate să faciliteze folosirea tehnologiei Huawei în vederea implementării viitoarelor rețele 5G, și să izoleze informațional și diplomatic Taiwanul. Cu această ocazie, Beijingul a reușit să achiziționeze un holding mediatic cu tot cu televiziuni. Rămâne de văzut și ce impact vor avea pe termen mediu și lung.

Datele arată că regimul politic chinez și-au însușit lecții esențiale de pe urma eșecurilor agresiunilor hibride și războaielor informaționale lansate de Kremlin. Astfel, strategii chinezi încă mai învață din experiența „fabricilor de troli” militarizate în gestionarea campaniilor pe rețelele de socializare, iar cei ruși devin mult mai interesați acum să preia modelul de diplomație publică chineză pentru a-i consolida Rusiei un „brand de țară” pozitiv la nivel internațional. Documentele Uniunii Europene vorbesc deja de identificarea unei „convergențe trilaterale a narațiunilor de dezinformare” promovate de China, Iran și Rusia privind pandemia de coronavirus, fiind acum „multiplicată” într-o manieră coordonată. În tot acest management al percepțiilor, războiul informațional nu are cum să devină mai soft. El va deveni și mai dur în condițiile unui ecosistem informațional suprasolicitat de narațiuni strategice care, efectiv, s-ar putea să ne copleșească dacă nu ne mobilizăm din timp.

Ponderea publicului susceptibil la diverse teorii ale conspirației din România ar varia între 30-40%

(Sursa: Fotograf Ahmad Hasaballah, colecția Zuma Press via Profimedia Images)

HotNews.ro: Cât sunt de periculoase aceste dezinformări pentru societate, mai ales într-o perioadă atât de dificilă cum este cea în care ne aflăm, marcată de crize majore (criza medicală, criza economică)?

Nicolae Țîbrigan: Aici trebuie să înțelegem că dezinformările devin periculoase doar atunci când trec în offline – când publicul decide să se ridice de pe scaun ca să voteze după cum i s-a sugerat pe social-media sau prin diverse site-uri, să protesteze conform agendei setate de diverse surse, să vandalizeze antenele 5G, să susțină violent anumite partide cu viziuni naționalist-extremiste, sau chiar să promoveze deschis discursul urii față de minorități sau imigranții străini.

Actuala criză medicală a arătat doar cât de vulnerabili suntem, noi românii, ca societate în fața acestei infodemii și a diverselor teorii ale conspirației. Ultimele s-au dezvoltat la adăpostul numeroaselor mituri urbane, inventate și lansate încă din perioada național-comunismului ceaușist sau pe timpul Revoluției din 1989. Substratul acestora se află în convingerea personală că nu există hazard și că orice tragedie globală sau națională ar fi creată de o entitate nevăzută pentru a manipula masele – simptome ale problemelor subiacente din cadrul unei societăți.

Așa cum spuneam, criza actuală n-a făcut altceva decât să suprasolicite emoțiile de incertitudine și anxietate, mai ales că o parte a publicului este predispus să creadă în aceste teorii și mituri pentru a-și reduce propriul sentiment al lipsei de control.

Conform analizei datelor furnizate de barometrele din ultimii zece ani – publicată pe site-ul LARICS, ponderea publicului susceptibil la diverse teorii ale conspirației din România ar varia între 30-40%. Acest indice al predispoziției publicului poate fi explicat doar dacă ne uităm atent asupra variabilelor 1) încrederea în liderul politic; 2) încrederea în presă; 3) gradul de cultură politică participativă și 4) importanța acordată religiei în viața de zi cu zi. La capitolul acestor variabile, din păcate nu suntem departe de indicatorii înregistrați la nivelul societății din Rusia.

Toate acestea pot releva o panoramă de ansamblu a rezilienței unei societăți în fața acestor valuri (dez)informaționale, și nu ar mai trebui să ne mire că 41% din români considerau în aprilie că virusul SARS-COV-2 ar fi „o armă biologică construită de SUA pentru a domina lumea”, iar 1 din 2 români consideră acum că statul român le-ar fi ascuns informații importante despre această criză.

Sondajele mai sugerează că persoanele predispuse să creadă în toate aceste teorii ale conspirației manifestă un risc mai ridicat de îmbolnăvire de Covid-19. Această categorie de persoane își limitează (in)voluntar accesul la informații necesare, din surse sigure și oficiale, despre răspândirea coronavirusului și măsurile de prevenție a îmbolnăvirii. Din păcate, neglijența acestor categorii de persoane credule în minciunile distribuite online pune în pericol viețile lor și ale celor din jur.

Din aceste studii, sociologii au formulat chiar și o ipoteză în acest sens: cu cât încrederea în instituții, decidenți, mass-media, oameni de știință este mai scăzută, cu atât publicul va fi mai predispus să caute explicații (pentru a reduce starea de disconfort psihologic) din surse alternative, devenind mult mai susceptibili să creadă în diverși „profeți” sau zvonuri, atacând în schimb orice contra-narațiune care se bazează pe date empirice și fapte (anihilarea inconștientă a gândirii critice).

Asta și explică de ce acum apar tot felul de mișcări și partiduțe cu viziuni național-populiste și chiar extremiste de pe urma protestelor din Piața Victoriei. Anumiți indivizi, cu agende mai mult sau mai puțin ascunse, și-au dat seama că pot profita electoral-politic sau imagistic pe seama incertitudinii și frustrărilor anumitor categorii de oameni care nu mai sunt reprezentanți de ceva vreme de decidenții statului. Toți acești „profitori” ocazionali cu aspirații de lideri de opinie (influenceri) s-au năpustit să instrumentalizeze fake-newsul și teoriile conspirațiilor în offline pentru a umple „vidul” de încredere în rândul cetățenilor față de instituțiile statului sau sistemul de sănătate. Criza n-a fost decât hârtia de turnesol care a demonstrat cât de ineficient e statul român și societatea per ansamblu în fața acestor dezinformări.

HotNews.ro: Cât de dificilă devine lupta cu dezinformările în condițiile în care cetățenii nu au o încredere foarte mare în autorități? Dau un exemplu, Comisia Europeană vorbește despre o colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății pentru a combate mai bine dezinformarea. Aici apare, însă, o problemă, pentru că OMS s-a contrazis de mai multe ori pe parcursul a 4 luni de criză, motiv pentru care cetățenii nu au foarte mare încredere în informațiile transmise de aceasta. Cum ar trebui procedat în astfel de cazuri?

Nicolae Țîbrigan: Lupta cu dezinformarea devine cu atât mai complicată cu cât în încercarea de a demonta anumite mituri, zvonuri sau teorii ale conspirației, cu trimiteri către surse și date oficiale, este automat respinsă de segmentul de public refractar față de stat sau instituții naționale, nemaivorbind de cele internaționale. Sursele acestei lipse acute a încrederii în autorități sunt multiple, mult mai profunde, și nu pot fi reduse doar la lipsa capacităților de comunicare sau a liderilor carismatici care să poată „trece de sticlă”. Astăzi, doar o treime dintre români mai văd statul ca pe un partener de încredere – o situația extrem de periculoasă pentru societatea noastră în condițiile în care „vidul” de încredere, despre care am vorbit anterior, se cere a fi umplut urgent.

Personal, nu sunt adeptul unor ipoteze despre „soluții magice”, mai ales că multe dintre ele s-au dovedit un eșec total. Dar, cred că primul pas pe care ar putea să facă instituțiile și decidenții e să rupă barierele de comunicare cu cetățenii și să le explice printr-un limbaj mai simplu pericolele la care ne expunem dacă dăm crezare tuturor năsărâmbelor lansate pe internet de diverși „lideri” marginali, „profeți” sau „medici oportuniști” cu agende personale. Consolidarea încrederii într-o instituție e o muncă de lungă durată, pas cu pas, care se bazează și pe rezultatele de succes. Chiar dacă aceste rezultate pozitive devin vizibile, conștientizarea și comunicarea directă, simplă (nu simplistă!) și sinceră cu publicului despre aceste rezulte devine și mai esențială. Altfel, s-a văzut că geaca neagră și comunicarea anostă a unor date statistice n-au avut rezultatul scontat. Ceva e în neregulă cu aceste comunicate oficiale instituțiilor statului pe subiecte sensibile și importante. Despre asta pot vorbi mai mult specialiștii în comunicare.

La un cost de doar 60 de dolari, experții au putut identifica 150 de militari, locația a mai multor batalioane și au reușit să-i influențeze să divulge secrete

(Sursa – Valery Sharifulin/TASS, via Profimedia Images)

HotNews.ro: Cât de eficiente au fost platformele online în combaterea dezinformării, în această perioadă de criză? Există o colaborare între ele? Am văzut, de exemplu, că YouTube a eliminat un interviu video cu un medic anti-vaccinist, care promovează ideea că afecțiunile provocate de coronavirus nu sunt grave. Cei care au făcut filmul au încercat de mai multe ori să-l repună pe YouTube sub alte denumiri, dar de fiecare dată a fost șters. Același film circulă liber pe alte rețele. Pe Facebook apare doar avertismentul că în film sunt prezentate informații parțial false, însoțit de îndemnul ca oamenii să se informeze despre Covid-19 de la OMS.

Nicolae Țîbrigan: Acum câteva zile, Twitter – platformă cu 262 milioane de utilizatori la nivel global, anunța printr-un comunicat că a eliminat definitiv zeci de mii de conturi afiliate guvernelor de la Beijing, Ankara și Moscova – toate folosite pentru activități digitale de propagandă și dezinformare. S-a evidențiat (cum altfel?), rețeaua de conturi gestionate de entitățile statale chineze prin realizarea de 350.000 de postări, și mai ales rețeaua turcă – cu 37 milioane de tweet-uri. Sistemul de „twiplomacy” funcționa după modelul „nucleu-conturi de amplificare” și s-a dovedit devastator de eficient. Twitter a mai șters 1.100 de conturi angajate în acțiuni de propagandă în favoarea Rusiei.

Toată această măsură a platformei e eficientă pe termen scurt doar în preajma anumitor contexte social-politice în care se află publicul-țintă, deoarece „designerii” dezinformărilor își pot restabili în scurt timp rețeaua de conturi pentru a-și propaga în continuare „influența malignă” în spațiul online.

Pentru a testa cât de vulnerabile sunt rețelele de socializare și utilizatorii acestora, cercetătorii de la NATO StratCom CoE au realizat anul trecut exerciții unde au folosit pagini, profiluri și grupuri false de Facebook pentru a vedea dacă pot manipula soldații în mediul online și cât de rapid reacționează Facebook în a contracara „comportamentul inautentic”. Din păcate, rezultatele n-au fost îmbucurătoare. Cu ajutorul a câtorva pagini, grupuri închise, plus o aplicație – toate create în patru săptămâni la un cost de doar 60 de dolari, experții au putut identifica 150 de militari, locația a mai multor batalioane, au monitorizat mișcarea trupelor și au reușit să-i influențeze pe unii participanți la exercițiul militar să divulge secrete și să părăsească unitatea militară. Apoi, aceeași cercetători au cumpărat angajament online din Rusia pe Facebook, Instagram, Twitter și YouTube cu doar 300 de euro. Suma respectiva a produs 3.520 de comentarii, 25.750 de like-uri, 20.000 de afișări și 5.100 de urmăritori.

Plecând de la acest angajament, analiștii de la NATO au reușit să identifice 19.000 de conturi-fantomă folosite exact pentru a manipula algoritmul platformelor de social-media. După raportarea acestora către platforme, s-a constatat că la o lună de zile mai erau active 80% dintre conturile false – semn că rețelele de socializare au reușit să elimine cu algoritmi și moderatori doar 20% dintre acestea. Concluzia experților de la NATO StratCom e că și soldații, ca utilizatori ai rețelelor de socializare, nu sunt destul de rezilienți în fața acestor înșelătorii (social engineering), iar rețelele de socializare nu pot face față acestor campanii digitale.

Nemaivorbind de faptul că demersul combaterii dezinformării digitale e îngreunat inclusiv de relația concurențială stabilită între giganții tehnologici. Chiar dacă avem exemple concrete de colaborare eficientă între aceste platforme pe tema combaterii propagandei ISIS și a abuzurilor digitale împotriva minorilor, recenta dispută Donald Trump – Twitter și refuzul Facebook de a semnala postările liderului american a devoalat înclinarea spre modelul de business, decât spre cel al eticii în discursul public.

În ciuda acelor avertismente afișate de Facebook – platformă de 2,2 miliarde de utilizatori, teoriile conspirației și dezinformările despre covid-19 sunt distribuite și consumate cu o viteză de zece ori mai mare decât comunicatele oficiale emise de autorități, iar acel link către site-ul Organizației Mondiale a Sănătății (WHO.int) nu prea ajută. Traficul la nivel global pe site-ul instituției internaționale a ajuns acum la doar 15,09 milioane de accesări/lună – semn că retragerea finanțării de către Statele Unite a lovit puternic în credibilitatea acestei instituții.

Twitter, alături de YouTube (administrată de Google prin compania Alphabet) și Facebook (cu Instagram și WhatsApp) au încercat de-a lungul timpului să „facă curățenie” prin eliminarea periodică de conturi cu „comportament digital inautentic”. Problema e că raportările pe care le primesc se bazează pe conținut, nu pe comportamentul sursei, iar numărul moderatorilor este limitat în fața avalanșei de conținut dezinformator rostogolit de miliarde de utilizatori. În ultimii cinic ani, se tot încearcă dezvoltarea algoritmilor sofisticați care se bazează pe inteligență artificială, dar mai e mult de muncă pentru a găsi soluții de contextualizare și decriptare a nuanțelor lingvistice din conținut. Totuși, datele arată că factorul uman continuă încă să joace un rol important.

Majoritatea mass-media românești nu mai promovează jurnalismul de investigație și nu fac fact-checking

Sursa: sjscreens-alamy colectia via Profimedia Images

HotNews.ro: Comisia Europeană consideră că platformele online nu au promovat suficient persoanele care fac verificări factuale, cercetătorii și organizațiile societății civile. De aceea, solicită sprijinirea de către platformele online cercetătorilor și persoanelor care fac „fact-checking”, inclusiv prin a le oferi acces la programele proprii de verificare a faptelor. În ce măsură ar putea aceste persoane să ajute în acest război informațional?

Nicolae Țîbrigan: Eforturile societății civile din România în combaterea dezinformării și influenței maligne a Kremlinului sunt mult mai mari comparativ cu celelalte sectoare, însă acestea sunt dispersate și concentrate pe un public restrâns. Până în prezent, nu s-a implementat un proiect cu abordare holistică a acestor provocări.

Până în prezent, nicio redacție din România nu are o secțiune dedicată combaterii dezinformării digitale, sau de fact-checking, așa cum au procedat redacțiile France24, The Gurdian, Reuters, etc. În plus, majoritatea surselor de dezinformare care contaminează mass-media românești sunt, mai degrabă, autohtone și nu provin din afară, întrucât majoritatea mass-media românești nu mai promovează jurnalismul de investigație și nu fac fact-checking, iar adevărata amenințare provine din lipsa de media & digital literacy în România. Așa ne trezim cu fake-newsuri preluate de jurnaliștii români direct de pe site-uri în limba engleză administrate de Rusia, iar falsul ajunge să fie demontat abia la 5-7 zile după ce acesta fusese viral pe rețelele de socializare și a alimentat teoreticienii conspiraționiști prezenți a doua zi la protest în Piața Victoriei.

Începând cu anii 2015-2016, mai multe ONG-uri preocupate de combaterea fenomenului de dezinformare digitală din spațiul informațional (inclusiv pe social-media), au inițiat o serie de proiecte. În spatele acestor inițiative s-au aflat tineri români care au implementat diverse portaluri de fact-checking și aplicații software destinate identificării de „fake news”.

Din păcate, aceste mici proiecte nu au reușit să coaguleze ONG-urile preocupate de promovarea media literacy, ceea ce nu le-a permis într-un final să vină în fața decidenților politici pentru insera în programul educațional al școlilor și liceelor disciplina de media literacy. Efectul paradoxal al tuturor acestor proiecte se rezumă la elaborarea a patru manuale distincte pentru disciplina media literacy în licee. Lipsa unui consorțiu național al acestor ONG-uri, după modelul de succes din Bulgaria, blochează orice evoluție în acest domeniu. Dincolo de asta, toate aceste organizații ale societății civile din România nu pot construi parteneriate în cadrul unor proiecte de anvergură, și nici n-au reușit să-și stabilească niște colaborări sustenabile cu presa de calitate.

Mai mult, toate aceste inițiative lăudabile, dar cu implicare la scară mică, nu sunt suficiente pentru a face față fluxului din ce în ce mai mare de dezinformare și propagandă care pare să fi lovit puternic România în ultimii 5 ani. Nici partidele politice sau liderii acestora, mai ales cei care s-au folosit de dezinformări și narațiuni populiste, nu manifestă vreun interes față de promovarea media literacy sau a unui jurnalism de calitate.

Problema cea mai mare e că efortul acestor persoane e disipat în inițiative mărunte, în baza unor granturi de scurtă durată, fără vreo viziune și proiectare a activităților pe termen lung.

HotNews.ro: Cât de mare succes are fabricarea de informații false în România? Am observat dezinformări cu sute sau chiar mii de distribuiri și reacții, promovate de persoane cunoscute ca fiind rusofile, de antivacciniști, de luptători contra 5G, de adepți ai teoriilor conspirației. Aceleași persoane au încercat de cel puțin trei ori să organizeze proteste în Piața Victoriei, însă cu foarte mare greutate au reușit să adune 100 sau 200 de oameni.

Nicolae Țîbrigan: Participanții la protestele din Piața Victoriei, mobilizați în special prin intermediul unor organizații și pagini-fantomă, sunt doar partea vizibilă a icebergului. Pe lângă cei 100-200 de oameni, mai există și alte câteva mii care îi sprijină și îi susțin prin comentarii, distribuiri și idei.

De altfel, succesul acestor informații false lansate la noi depinde inclusiv de modelul consumului informațional din România. Conform datelor oferite de Digital News Report 2020, doar în ultimii patru ani accesul la internet a populației din România a crescut cu optsprezece puncte procentuale – de la 56% (în 2017), la 74% (în 2020), urmând ca până în 2022 această rată de acces să atingă pragul de peste 80%. Astăzi, România experimentează o concurență puternică pe piața mediatică, televiziunea și internetul fiind principalul mediu de transmitere a informațiilor, în special în zonele rurale. Analizând datele consumului de știri pe social-media, românii preferă în continuare Facebook (67%) și YouTube (32%), urmând WhatsApp (21%) și Facebook Messenger (20%). Și asta în condițiile în care 32% din români au declarat că au încredere în știrile primite pe rețelele de socializare, iar 41% manifestă încredere în știrile obținute prin algoritmii motoarelor de căutare.

Tocmai de aceea, „fabricarea” de informații false mai poate fi și o afacere profitabilă din cauza reclamelor de clickbait la adăpostul cărora s-au dezvoltat în decurs de patru ani peste 400 de site-uri marginale cu „știri alternative”, fake-newsuri, propagandă și teorii ale conspirației – rețea care formează „ecosistemul mass-media alternative” care îi hrănește zilnic pe consumatorii rusofili, anti-vacciniști, anti-5G, etc. E un cerc vicios din care se poate ieși doar prin proiecte sisteme educaționale solide, fără experimentele anuale cu care ne-au obișnuit politicienii de la București.

Cel mai important aspect: Promovarea gândirii critice ca o componentă esențială a educației următoarelor generații

HotNews.ro: Ce ar trebui să facă autoritățile, la nivel național și european, mai mult decât fac deja, pentru a putea fi mai eficiente în lupta cu dezinformarea?

Nicolae Țîbrigan: În primul rând, să consolideze protecția mass-media naționale împotriva discursurilor instigatoare la ură și a dezinformărilor lansate de Rusia și China. În acest context, este recomandată elaborarea de noi reglementări pentru companiile de social-media care să ajute la identificarea persoanelor reale care se află în spatele conturilor false, și să prevină astfel apariția de noi „armate” de troli și boți. Astfel, se poate solicita implementarea obligației de a exista o corespondență între e-mailul folosit pentru înregistrare și numele contului pe social-media. De asemenea, aceste reglementări ar trebui să permită și sancționarea companiilor de social-media care nu se conformează prevederilor legale de a elimina dezinformările și conținutul instigator la ură și violență.

Apoi, să asigure o mai mare transparență a campaniilor politice și de informare pe social-media. În prezent, nu există o supraveghere clară în ceea ce privește cine cumpără anunțuri pe Facebook, Google sau Twitter, ce tip de anunțuri se cumpără și care sunt caracteristicile publicului vizat. Guvernele naționale ar trebui să solicite transparență cu privire la aceste anunțuri, astfel încât cumpărătorii de anunțuri pe Facebook, Google sau Twitter să poată fi identificați și trași la răspundere în cazul în care încalcă reglementările naționale. Trebuie să fim mult mai atenți la aceste campanii mai preajma perioadelor electorale, pentru a preveni interferența Kremlinului în procesele democratice din Europa și America.

Și poate cel mai important aspect pe care ar trebui să-l ia în considerare autoritățile e promovarea unei strategii educaționale pe termen lung (cel puțin 8 ani) privind învățământul primar și secundar cu scopul de a încuraja media & digital literacy și a promova gândirea critică ca o componentă esențială a educației următoarelor generații. Revizuirea programei școlare ar putea urma modelul finlandez (extinderea și la nivel preșcolar) sau modelul italian, astfel încât să fie incluse conceptul de critical thinking la nivelul tuturor materiilor și cel al respingerii discursului urii și a violenței verbale la nivel online, inclusiv bune practici de navigare sigură pe internet.

Nu știu dacă vreun decident de la noi s-a gândit la o eventuală actualizare a programelor universitare de jurnalism. Ori, guvernul de la noi ar trebui să se asigure ca la facultățile de jurnalism să se predea inclusiv tehnici de monitorizare computerizată a presei, tehnici de analiză a informațiilor digitale, pentru identificarea și verificarea conținutului fals care circulă pe social-media. De asemenea, predarea celor mai bune practici pentru identificarea și expunerea campaniilor de agresiune informațională externă.

La nivel european se poate lua în considerare finanțarea și încurajarea mai multor cercetări și analize a rețelelor de influență malignă a actorilor externi în domeniul digital, inclusiv asupra „diplomației publice” ruse și chineze în Europa și America. Recomand să se pună accent pe cercetări comparative ale propagandei anti-occidentale și strategiilor folosite în diverse state și regiuni. Înțelegerea mecanismului de intruziune a actorilor statali și non-statali în spațiile informaționale și cibernetice ale democrațiilor occidentale va ajuta la adaptarea unor contra-reacții mai eficiente.

Toate aceste măsuri ar putea fi aplicate gradual, iar efectele în combaterea dezinformării ar putea fi mai palpabile dacă ar exista și o voință politică din partea decidenților. Din păcate, unii politicieni încă mai sunt tentați să apeleze la dezinformări și discursuri ale urii împotriva opozanților sau diverselor himere pentru a acumula capital electoral. Și atunci nu ar trebui nici să ne mirăm de bâlbele și sincopele autorităților în lupta cu dezinformarea.

(Sursa foto: Fotograf Dimitar DILKOFF, Colectia AFP, via ProfiMedia Images)

Acest articol face parte din proiectul Lumea în schimbare, o inițiativă HotNews.ro, susținută de Fundația Konrad Adenauer. Opiniile prezentate în materialele proiectului nu reprezintă în mod necesar poziția partenerului nostru.