Care-i sensul vieții? Niciunul
Oricât ne-am lăudat cu banii. Oricât ne-am număra kilele de whisky single malt. Oricâte șampanii am bea din pantofi cui de femeie. Oricâte masturbări, mecanice sau manuale, am produce. Oricâte cărți am străbate și cu oricâte seriale am face bungee jumping. Oricâte rachete am trimite pe lună, sau spre soare. Oricâte premiere, breaking newsuri am produce. Pe scurt orice am face, oricâte am face, un lucru minunat se-ntâmplă. Sensul vieții noastre rămâne același: niciunul. Sau, mă rog, unul esențial, dar pe care preferăm să-l călcăm în picioare: să facem bine celui de lângă noi. Sau dacă nu putem să-i facem BINE, să nu-i facem rău, foarte-foarte rău.
În tot timpul ăsta de COVID am fost mari rechini, dar un lucru ne-a domesticit: domle să nu fac rău celuilalt, să nu-l îmbolnăvesc. Obsesii de tot felul ne-au înconjurat. Moare economia, moare turismul, moare lowcostul, moare industria de tricotaje, moare, moare, moare, dar un lucru ne-ar fi durut cel mai tare. Să nu ne moară bunicul, să nu ne moară mama, să nu ne moară prietenul, să nu ne moară copila.
Economia, turismul, lowcostul, tricotajul, țoala, computerul, hardul, facebookul – renasc oricând. Dar, cu adevărat, omul drag de la groapă nu se întoarce.
Marea tranzacție a vieții este să cauți rostul tău pe pământ. Și răspunsul simplu este să nu faci rău celuilalt.
Cum?
Așa simplu.
Cam așa.
Orice exces este răul. Bani mulți, comerț excesiv, mediu și clima la maxim stricate, alergătură fără limite, muncă în exces.
Să câștig! Să am! – hai, frate, chiar așa?
Toate acestea nu fac decât să te bage în necaz. În a face rău celuilalt. Cel mai greu este să-ți păstrezi echilibrul. drumul.
E simplu în viață. Privesc iar spre COVID. Săpun, spălat pe mâini, o mască – atât trebuie ca să te ferești, să-l ferești pe cel drag. Cum atât de puțin? Da. Atăt de puțin.
Părinții vor să răzbune trecutul lor ratat. Bunicii cred că este bine ca nepotul să fie ceva mare în viață. Și, când vedem ce vedem? Că măreția noastră nu-i mare lucru. Oricât de mult avem vrem mai mult. Oricât de mare în schemă suntem vrem să fim și mai tare în schema de la serviciu. Cele mai multe gesturi, acțiuni ale noastre sunt inutile, sau utile pentru a-l lovi pe celălalt. A-l minți, a-l fura, a-l ucide.
Care-i sensul unei roșii gândite de o roșie? Care-i sensul unei furnici gândite de o furnică. Niciunul. Care-i sensul cerbului gândit de un cerb? Dar al jaguarului gândit de un jaguar? Sensul vieții se schimbă în momentul în care vederea furnicii se-ndreaptă spre roșie. Hrană devine roșia. Sensul se schimbă în momentul în care cerbul devine hrana jaguarului. Sensul se schimbă când jaguarul devine trofeul omului.
Iluzia cea mare a omului este că el trebuie să facă. Că-i superior, că are conștiință și verticalitate. Să trebuie să facă ceva ca să ajungă mare și tare, să facă ceva ca să-l ucidă pe jaguar, să scape de mediocritate prietenilor, bunicilor, mamei. Să-și cultive strălucit mintea răscolitoare. Să-și mușchiuleze excepțional brațele.
În fapt, superioritatea este să te aperi de jaguar, nu să-l ucizi pănă la dispariția seminței lui. Să te hrănești cu o roșie, cu o salată, să admiri furnica, natura în dezlănțuirea lor firească.
Ori, cel mai greu este acest echilibru.
Fă pod de trebuie, fă drum de trebuie, asigură-ți un venit, sau strânge bani cât să trăiești de la o zi la alta, o viață. ÎAi nevoie de mașină pentru asta? Sau poți merge pe jos sau cu bicicleta? Ai nevoie de o casă, poate două-trei, ca să mai scoți o chirie, sau să aibă copilul tău când o fi mare un loc al lui.
Apoi, încearcă să ajuți o pisică, un câine, un bătrân, un om în dificultate. Încearcă să pui un copac în pământ, să iubești pe lume, să înveți ceva din tainele nebănuite din jur. Nu-i mare lucru. Este destin de roșie, de furnică, de jaguar, dece nu?
Am fost învățați cu ideea de concurență, cu morbul investiției cu orice preț. Dar am uitat simpla tranzacție din piața de legume și din hala de carne.
În Piață de mergi poți să cumperi kile de leuștean? Kile de caviar? Kile de somon? Tone de ghimbir? Grămadă de cireșe? Nu. Te saturi să mănânci zilnic ghimbir. Te saturi de caviar după două zile. Excesul n-ajută la nimic. Oare ăsta este sensul vieții? NU. Cumpără din Piață cât caviar îți trebuie ca să-ți păstrezi pofta de caviar.
Sensul vieții este să nu faci celuilalt rău. Dar poți asta? Chiar ideea în sine ți se pare ridicol de nesemnificativă. Cum? Cel ce începe viața zice: Am 18 ani cum să fie doar atât? De ce? Am toată viața înainte. Ce fac cu viața mea zilnic de acum încolo? Părinții, prietenii o să mă scuipe în ochi.
Cel la capătul vieții se vede neprețuit de ajuns. Cum am trăit 80 de ani doar pentru atât? Nu cumva toți vor crede că viața mea a fost inutilă?
De fapt, la 18 ani și la 80 omul nu mai este în stare să se privească, să cumpere din Piață cât îi trebuie lui, să se bucure de soare când e soare, de fulgul de nea când ninge, de jaguar când aleargă, de roșie când se roșește, de furnică când furnicește. Omul? Omului îi este mintea la alte prostii. Omul privind jaguarul nu se gândește la el ca omulete. Omul privește jaguarul și nu i se pare acest lucru destul. Omul sătul de caviar, vânează și mănâncă la grătar jaguarul, alături de trei mititei.
INTERVIURILE HotNews.ro