Taxare suplimentară pentru bonurile de masă de la 1 ianuarie. Care e valoarea maximă a unui tichet anul viitor. Mai merită să fie acordate în 2024?
2024 vine cu o noutate în privința bonurilor de masă (a tichetelor). De la 1 ianuarie, firmele care le acordă angajaților acest beneficiu vor plăti și CASS (contribuția de asigurări sociale de sănătate). Adică, un procent de 10%.
Practic, masa acordată angajaților va fi taxată. Acest lucru a fost introdus prin Legea noilor taxe (296/2023)
La cât crește valoarea bonurilor de masă
Firmele care le ofereau până acum angajaților tichete de masă o vor face în continuare, deci vor suporta costul suplimentar pentru a nu supăra salariații. Asta mai ales pentru că vor dori să-și păstreze forța de muncă, dar probabil că unele dintre ele nu vor face mărirea reglementată în vară.
Astăzi un tichet poate ajunge la 35 lei, iar de la 1 ianuarie 2024 la 40 de lei. Acestea sunt, de fapt, plafoane. Firmele pot opta pentru valori mai mici.
Chiar erau discuții prin septembrie între unii angajați corporatiști pe această temă.
Au auzit de la Guvern că se măresc la 35 de lei, dar pe carduri acele sume au rămas similare. Inițial au crezut că i-a păcălit firma, neștiind că suma vehiculată public nu este obligatorie.
Mai merită acordarea de tichete de masă?
Chiar dacă sunt suprataxate de la 1 ianuarie 2024, bonurile de masă reprezintă, încă, o opțiune bună în loc de creștere salarială. Sunt scutite de CAS (25%). Deci e un procent important, dar e clar că reprezintă un cost în plus pentru firmele care le acordă deja.
E adevărat, la emitere este un comision de până la 3%, cost pe care firma și-l asumă. În ceea ce privește comisioanele pe care companiile emitente le cer de la comercianți, acela a fost plafonat printr-o ordonanță (OUG 89/2023), la 2%.