Paul McCartney dă vina pe pieţele „medievale” din China pentru răspândirea coronavirusului
Muzicianul englez Paul McCartney învinuieşte pieţele de animale vii din China pentru răspândirea coronavirusului şi susţine că aici sunt folosite „practici medievale”.
Într-o discuţie telefonică avut marţi seară cu Howard Stern, muzicianul a vorbit despre autoizolare în Sussex, alături de familie, dar şi despre China.
„Chiar sper că asta va determina Guvernul chinez să spună: «Trebuie să avem o super igienă aici». Trebuie să recunoaştem, este puţin medieval să mănânci lilieci”, citează Variety.
Stern i-a replicat: „Nu vor închide aceste pieţe de animale vii. Asta ne-a adus în situaţia de faţă. Este uluitor, nu?”
„Nu ar fi atât de rău dacă ăsta ar fi singurul lucru pentru care pare că poţi da vina pe aceste pieţe. Pentru ce? Pentru practicile medievale. Asta ar trebui să ducă la o schimbare. Dacă nu, nu ştiu ce ar putea”, a continuat McCartney.
El a comparat refuzul Chinei de a închide aceste pieţe cu sclavia abolită în ţară în secolul 20. „Cred că vor spune «Oamenii fac asta dintotdeauna. Aşa facem noi lucrurile». Dar şi sclavia au practicat-o dintotdeauna. Trebuie să schimbi lucrurile la un moment dat”.
Paul McCartney urma să fie, vara aceasta, cap de afiş al festivalului Glastonbury, anulat din cauza pandemiei.
Născut pe 18 iunie 1942, Paul McCartney este cântăreţ, multi-instrumentist şi compozitor. Şi-a început cariera ca basist şi solist al grupului The Beatles, la începutul anilor 1960, iar după destrămarea formaţiei, în anii 1970, a continuat cu o carieră solo care include, între altele, 25 de albume de studio şi 18 premii Grammy. În 2012, britanicul a primit Legiunea de Onoare din partea preşedintelui Franţei, Francois Hollande.
Artistul britanic a fost numit Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic de regina Elizabeth a II-a, în onoarea căreia a cântat, în faţa a zeci de mii de spectatori, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012, informează News.ro.