Principalele prevederi din Ordonanța privind măsurile fiscale ca răspuns la criza coronavirusului
În Monitorul Oficial de sâmbătă dimineață au fost publicate câteva ordonanțe adoptate miercuri de Guvern. Două dintre ele au fost așteptate de multă lume, respectiv cea privind modificările fiscale și cealaltă cu șomajul tehnic suportat de stat (puteți citi despre asta aici), ca răspuns la criza coronavirusului.
Care sunt principalele prevederi din Ordonanța privind măsurile fiscale:
- IMM-urile, care dețin certificatul de urgență, beneficiază de amânarea plății utilităților și chiriilor. Se aplică și profesiilor liberale precum avocați și notari
Pe durata stării de urgență, întreprinderile mici și mijlocii, astfel cum sunt definite de Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii care și-au întrerupt activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente, potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate și care dețin certificatul de situație de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, beneficiază de amânarea la plată pentru serviciile de utilități — electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice și de internet, precum și de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu social și de sedii secundare.
Se aplică și pentru următoarele profesii care îndeplinesc servicii de interes public: formele de exercitare a profesiei de notar public, formele de exercitare a profesiei de avocat și formele de organizare a activității profesiei de executor judecătoresc, a căror activitate este afectată direct prin măsurile dispuse de autoritățile publice, pentru prevenirea și combaterea pandemiei determinate de infecția cu coronavirusul COVID-19. Criteriile pe baza cărora sunt stabiliți beneficiarii acestei măsuri se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Penalitățile stipulate pentru întârzieri în executarea obligațiilor decurgând din contractele încheiate cu autoritățile publice de către întreprinderile mici și mijlocii nu se datorează pentru durata stării de urgență.
- Termenul de depunere a declarației privind beneficiarul real, care a făcut cozi la ONRC în ultimele zile, se prelungește cu 3 luni de la data încetării stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, iar pe durata stării de urgență se suspendă depunerea acestei declarații.
- Prorogarea dispozițiilor referitoare la termenele de depunere a notificãrilor
S-a decis prorogarea termenului pentru depunerea intenției de restructurare pânã la data de 31 iulie 2020 și prorogarea termenului de depunere a cererii de restructurare pânã la data de 30 octombrie 2020
- Plata ratelor la împrumuturile primăriilor se poate amâna cu 3 luni, la cerere
Plata ratelor și dobânzilor aferente împrumuturilor acordate de Ministerul Finanțelor Publice din venituri rezultate din privatizare unităților/subdiviziunilor administrativ teritoriale se poate amâna, la cererea acestora, pe o perioadă de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Pentru această perioadă Ministerul Finanțelor Publice nu calculează dobânzi și dobânzi de întârziere. Această facilitate nu este acordată împrumuturilor care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență înregistrează restanțe la plată.
- Împrumut pentru UNIFARM
Ministerul Finanțelor Publice poate acorda, la solicitarea Companiei Naționale UNIFARM — S.A., un împrumut, din venituri rezultate din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în limita sumei de 1,15 miliarde lei, pe o perioadă de 6 luni de la momentul acordării acestuia.
Suma prevăzută va fi utilizată pentru rambursarea primei tranșe din împrumutul acordat de Eximbank în numele și contul statului, iar diferența se va utiliza pentru achiziția de urgență de material și echipament sanitar în contextul epidemiei cu coronavirus în România.
Împrumutul va avea o rată de dobânzii ROBOR la 3 luni plus 1,9% pe an.
- Prorogarea termenului pentru impozitul pe clădiri
Ordonanța prevede prorogarea termenului de platã pentru impozitul pe clãdiri, impozitul pe teren, respectiv impozitul pe mijloacele de transport de la 31 martie 2020 la 30 iunie 2020, perioadã în care se vor primi în continuare bonificațiile stabilite de consiliile locale.
- Contribuabilii care aplică sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate efectuate trimestrial, pot efectua plățile anticipate trimestriale pentru anul 2020, la nivelul sumei rezultate din calculul impozitului pe profit trimestrial curent. Modul de calcul se păstrează pentru toate trimestrele anului fiscal 2020
- Pe perioada stării de urgență, se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze virări de credite bugetare și credite de angajament neutilizate, după caz, astfel încât să asigure fondurile necesare pentru aplicarea măsurilor de combatere și prevenire a răspândirii infectării cu coronavirusul COVID-19, cu încadrarea în prevederile bugetare anuale aprobate.
- Credite cu dobândă subvenționată
Ministerul Finanțelor va garanta pânã la 80% din valoarea finanțãrilor acordate IMM. Valoarea maximã a creditelor/liniilor de credit pentru finanțarea capitalului de lucru acordate unui beneficiar nu poate depãși media cheltuielilor aferente capitalului de lucru din ultimii doi ani fiscali, în limita a 5 milioane lei. Pentru creditele de investiții, valoarea maximã a finanțãrii este de 10 milioane de lei.
Totodatã, valoarea maximã cumulatã a finanțãrilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul acestei facilitãți este de 10 milioane lei.
Pentru microîntreprinderi sau întreprinderi mici, statul va acorda garanții pentru credite/linii de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, exclusive dobânzile, comisioanele și speze bancare aferente creditului garantat de stat în procent de maximum 90%. Valoarea maximã a finanțãrilor va fi de 500.000 lei pentru microîntreprinderi și de 1 milion de lei pentru întreprinderile mici.
Valoarea maximã a fiecãrei finanțãri acordate unui beneficiar nu poate depãși media cheltuielilor aferente capitalului de lucru din ultimii doi ani fiscali, în limita pragurile prevãzute anterior.
Ministerul Finanțelor Publice va subvenționa 100% din dobânzile pentru creditele ce urmeazã a fi garantate, atât pentru microîntreprinderi, cât și pentru întreprinderi mici și mijlocii.
Dobânda va fi subvenționatã de la momentul acordãrii creditului pânã la data de 31 martie 2021.
Acordarea subvenției de dobândã se menține în anii 2021-2022, începând cu luna aprilie 2021 doar în condițiile în care creșterea economica estimatã de CNSP pentru acești ani se situeazã sub nivelul celei înregistrate în anul 2020 și se stabilește prin Hotãrâre de Guvern.
Obligațiile fiscale restanțe și alte creanțe bugetare se vor achita din creditul/linia de credit pentru capitalul de lucru acordate în cadrul programului.
Perioada de garantare a creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru va fi de 36 de luni cu posibilitatea prelungirii cu 36 de luni. Pentru creditele de investiții a fost menținutã perioada de 120 de luni.
MFP va acoperi de la buget și comisionul de administrare pentru acoperirea costurilor de acordare și monitorizare a garanțiilor acordate de F.N.G.C.I.M.M
Citește și: