Sari direct la conținut

​Business report: Îndatorare accelerată, mai ales pe termen lung: Împrumuturile prin titluri de stat au ajuns la cea mai mare pondere în PIB din ultimii 20 de ani; Cât dau românii pe chirie comparativ cu locuitorii altor state europene

HotNews.ro
Business, Foto: Colaj foto
Business, Foto: Colaj foto

Îndatorare accelerată, mai ales pe termen lung: Împrumuturile prin titluri de stat au ajuns la cea mai mare pondere în PIB din ultimii 20 de ani. Îndatorarea accelerată a statului ca urmare a politicilor fiscale și de venituri din ultimii ani a propulsat ponderea în PIB a împrumuturilor prin titluri de stat la maximul ultimilor 20 de ani, potrivit datelor din cel mai recent raport trimestrial al Băncii Naționale, privind Conturile financiare ale administraţiei publice, potrivit Curs de Guvernare.

Proiecte energetice românești de 11 miliarde de euro candidează la finanțarea din fonduri europene, pe mecanismul 10d. Valoarea totală a proiectelor energetice care au fost deja centralizate la nivelul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri pentru a putea fi selectate pentru finanțare din fonduri europene prin mecanismul 10d se ridică la aproape 11 miliarde de euro, conform unei centralizări care a fost consultată de noi, conform Economica.net

​Cât dau românii pe chirie comparativ cu locuitorii altor state europene. Pentru români, achiziția unei locuințe pare a fi un obiectiv prioritar în viață, în condițiile în care peste 90% dintre unitățile rezidențiale din România sunt deținute de locatari. Să locuiești în București cu chirie este la fel de scump precum în Amsterdam, dacă luăm în calcul costul relativ al chiriei în nivelul salariului mediu net lunar, potrivit Numbeo, cea mai mare baza de date din lume cu informații și indicatori despre prețuri rezidențiale, scrie Wall-street.ro

Tinerii fermieri vor primi terenuri agricole de la stat. Tinerii fermieri vor beneficia în acest an, în premieră, de terenuri concesionate de la ADS, statul putându-le aloca, pe lângă bani, şi câte 50 de hectare, a declarat duminică ministrul Agriculturii, Adrian Oros. El a menţionat că Agenţia Domeniilor Statului gestionează 319.390 ha, terenul statului român, din care 111.640 ha sunt cadastrate, conform Adevărul.

Chinezii de la Changzhou Xingyu Automotive Lighting Systems construiesc o fabrică de 50 milioane euro în Serbia. Compania chineză Changzhou Xingyu Automotive Lighting Systems a achiziționat teren pentru construcția unei fabrici de 50 de milioane de euro la Nis, Serbia. Xingyu a achiziționat un teren de 6,6 hectare într-o zonă industrială din Nis, notează Profit.ro

Din pasiune pentru bucate alese: câți bucătari și cofetari mai pregătește școală românească. Aproximativ 50.000 de tineri aleg să se specializeze în turism în școlile profesionale și liceele din România. Dintre aceștia, cei mai mulți își doresc să obțină o calificare de tehnician in turism sau gastronomie, însă câteva mii de tineri aleg să devină bucătari și cofetari. 48.800 de tineri erau înscriși în anul școlar anterior la calificările de turism, în sistemul profesional și tehnic, dintr-un total 285.000 de elevi, în 920 de unități de învățământ, potrivit Wall-street.

Franța pregătește o nouă reducere de taxe pentru companii, pentru a stimula creșterea economică și angajările. Franţa pregăteşte o nouă rundă de reduceri de taxe pentru companii, în ideea de a stimula creşterea economică şi a ajunge la ocuparea deplină a forţei de muncă până în 2025, a declarat ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire. Nivelul ridicat al şomajului a fost o problemă pentru toate guvernele franceze din ultimele decenii, iar preşedintele Emmanuel Macron a reuşit unele progrese cu diminuarea ratei şomajului după o serie de reforme în favoarea mediului de afaceri, notează InCont.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro