Avem bănci italiene, grecești, franceze, austriece etc. Care sunt cele mai profitabile / Țările care controlează sistemul bancar din România
Sectorul bancar românesc e format din 32 de bănci, din care 24 sunt persoane juridice române și 8 sunt sucursale ale unor bănci străine. Procesul de consolidare a sectorului bancar a continuat în perioada post-pandemică și este de așteptat să continue în perioada următoare, pe fondul necesității de îmbunătățire a eficienței operaționale, arată Raportul asupra Stabilității publicat miercuri de BNR.
Structura sectorului bancar în funcție de țara de proveniență a capitalului s-a menținut relativ stabilă în ultimii trei ani, influența achizițiilor și a fuziunilor finalizate în această perioadă fiind limitată (cota de piață cumulată a băncilor preluate situându-se sub 2,5%).
Băncile cu capital românesc dețin poziția dominantă (33,0% din totalul activelor nete), fiind urmate de băncile din Austria (23,2%), Olanda ( 11,5%), Franța (10,7%) și Italia (9,2%).
Băncile cu capital austriac înregistrează, la nivel agregat, performanțe superioare altor grupe de bănci
Din punct de vedere al indicatorilor de profitabilitate și de calitate a activelor, instituțiile de credit cu capital austriac înregistrează, la nivel agregat, performanțe superioare altor grupe de bănci definite în funcție de țara de origine a capitalului. În cazul băncilor austriece, rata rentabilității economice (ROA- care arată cât de rentabilă este o firmă, raportat la activele pe care le deține) atinge 2,4%, fiind asociată unei marje a dobânzii nete (NIM) mai ridicată, de 5,9%.
Marja netă a dobânzii (engleză „Net Interest Margin”) reprezintă un indicator cu rolul de a compara venitul net din dobânzi pe care o bancă îl generează din produse de credit cu dobânda plătită la depozitele constituite. Marja netă a dobânzi se calculează ca raport între veniturile din dobânzi minus cheltuielile cu dobânzile împărțite la activele băncii.
Totodată, indicatorul de eficiență a activității (CTI, cost-to-income, calculat ca raport între costul operațional și venitul operațional), de 41,1%, relevă și un bun control al cheltuielilor operaționale.
Între grupele de bănci analizate, solvabilitatea are o valoare mai scăzută în cazul băncilor austriece (22,2%), dar aproape de media sectorului (22,8%, iunie 2023).
La polul opus, băncile cu capital românesc înregistrează o performanță financiară mai scăzută decât media sectorului bancar, dar au o solvabilitate superioară sectorului bancar la nivel agregat.
Importanța filialelor grupurilor străine prezente în România și a sucursalelor băncilor străine este relativ redusă, aceste grupuri având o activitate transfrontalieră extinsă
Ponderea activelor băncilor cu capital austriac prezente în România în totalul activelor consolidate aferente grupurilor din care fac parte este de sub 6,5%.
În cazul băncilor cu capital olandez, această pondere este de sub 1,5%. Deși filialele locale ale grupurilor cu capital francez și respectiv italian sunt relevante pentru piața bancară locală, ponderea bilanțurilor acestora în totalul grupurilor internaționale franceze, respectiv italiene, este redusă.
Din punct de vedere al profitabilității la nivel consolidat, grupurile părinte ale băncilor cu capital austriac au înregistrat cele mai ridicate rentabilități, urmate de grupurile italiene și olandeze, în timp ce grupurile părinte cu capital francez se remarcă ca fiind mai puțin profitabile (inclusiv ca urmare a dimensiunii mari).
În pofida importanței reduse a activelor la nivelul grupului părinte, filialele și sucursalele băncilor străine prezente în România contribuie într-o proporție însemnată la profitul agregat al grupurilor din care fac parte, având niveluri ale marjei dobânzii nete și ale ROA superioare mediilor grupului, dar și o eficiență operațională mai ridicată decât a grupului. Grupurile părinte analizate au o capitalizare adecvată, dar mai scăzută în comparație cu filialele locale ale acestora.