Dracula-Netflix. Un Dracula tâmpițel/moare lumea după el - cronica de film și despre cum mi-a luat dracul ăsta mințile

Dracula-Netflix. Un Dracula tâmpițel/moare lumea după el – cronica de film și despre cum mi-a luat dracul ăsta mințile

Ajutor! Un balaur tâmpițel, un film mediocru, o peltea de patru ore m-a mușcat de jugulară. M-am contaminat! Diavolul îmi dictează ce să scriu! Ajutorrr!

Uite chipul lui Dracula. Nu-i așa că-i frumos, dominator? Mă obișnuisem cu tot felul de fețe, nu?

Dar uite ce frumos devine Dracula Netflix:

Uite cu cine se confruntă dracula, cu un chip al lui Dumnezeu (întruchipat de călugăriță). Urâtă, bătrână, sarcastică:

Uite aici „iubita-slugă” a lui dracula, Selfie-ul secolului 21:

Ah, pentru orgoliul românesc trebuie spus că despre un anume român se zice așa: român? Și se scuipă! Se scuipă gros la auzul că-i român.

În rest, Dracula e mai mult ungur, deși ia și numele „domnul Balaur” în tot episodul doi. Dar să-i lăsăm cu românimea lor cu tot.

Cu mine s-a întâmplat așa. S-a băgat Dracula pe Netflix.

Și am zis că trebuie să fiu primul care scrie despre mitul ăsta. Și am stat o oră nemișcat în fața filmului. Și l-am lăsat dracului pe film. Am dormit, n-am visat nimic, nu m-a impresionat cu nimic.

Primul episod e plin de muște, de mușcături și urletele contaminaților.

Morți vii în castelul vechi din Ungaria sfârșitului de secol 19. Nimic impresionant.

Apoi, după o zi, m-am plictisit de moarte la episodul al doilea. Deh, moartea aici e întruchipată în fel și chip. Un plictis de moarte. Aici e acțiune detectivistică, un fel de Agatha Christie fără strălucire. Dracula își tocmește un echipaj de vapor și îl halește pe tot. Și echipajul se întreabă: cine m-a mâncat? cine m-a halit?

Ultimul episod Dracula m-a târăt în secolul nostru 21, plin de egoism și indiferență. Totuși o patimă există, dar iubirea asta nu contează în fața zeului Selfie. Mă rog, aici te târăsc luxul, tehnologiile, cercetarea psihicului, șmecheriile avocățești, viermi dedicați consumerismului, distracției, viermi stăpâniți de cine altul?

De diavol. Până la urmă înfrânge ea dragostea, dar cam prost regizată, prost gândită.

I se pune diavolului pata pe Dumnezeul-călugăriță/cercetătoare.

Scena de final este executată pe computer. Amorul dintre Dumnezeu și diavol este o șmecherie născută-creată de computer. Uite-o:

Revin, se pornește de la Bram Stocker ca poveste, aia veche de prin 1800,

iar povestea asta se întinde peltea pe vreo 4 ore până-n secolul 21.

În filmul cu mult mai bun al lui Coppola, cel cu Gary Oldman, Winona Ryder, Anthony Hopkins, Keanu Reeves era sânge dar și patimă.

„Iubirea nu moare niciodată” – Dracula era mânat în viața sa de dragostea fără sfârșit, Mina.

În Dracula 2020 Netflix, Dracula nu-i mânat decât de căutarea unor victime, mai proaste ca el. Mai bine zis, cum o spune chiar el, de persoane care să aibă sânge cu alt gust decât acela de țărani proști.

Peste această căutare se dă cu ardeiul iute al confruntării dintre o călugăriță (Dumnezeul-binele) și Dracula (răul).

Acest dialog caustic duce la marea explicație a lui „pește prăjit”, privind plictisul nemuririi și adevărata frică a lui Dracula.

Dracula ăsta al lui Mark Gatiss și Steven Moffat îți dă mare frustrare, când stai să vezi că n-are aromă, n-are gust. De obicei, rămâi cu ceva după un film și vrei să-l discuți.

Aici zici: bun, am văzut filmul, dă-l dracului, l-am uitat.

Eu de asta l-am văzut-revăzut, că nu puteam pur și simplu să-l țin minte nici un minut. L-am văzut-revăzut. întreg, pe scene.

De fiecare dată le-am dat circumstanțe, că n-am priceput, că nu înțeleg, că nu mă entuziasmez, că am halit prea mult porc de sărbători și am digestia grea.

Și, în fapt, acest mecanism de întrebări, îndoieli, de „trebuie să scriu” eu primul, m-a prins în plasa mediocrității.

Prin vizionarea repetată a filmului, prin întrebări pe care mi le-am pus singur: De ce n-am organ pentru Dracula lui Netflix, dece?

Am rămas ore-n șir înlemnit că nu știam ce să scriu.

E mediocru, dar cum să explic? Ce mi s-a întâmplat mie ca spectator?

Și mi-am dat seama că Dracula-Netflix vrea să fie și filosofic dar și spectaculos. Vrea să te lovească la emoție, dar și la organul gândirii. Și la senzațional, dar și la slăbiciune. Dar face ceva greșit mereu. Trece ca avionul peste toate și nu rămâi cu nimic. Îți dă sânge, cât vrei tu, dar ce folos? Dă ironie, cât vrei tu. Îți dă toată istoria prejudecăților privind vampirul.

Da, și ce dacă?

Cu atât mai mult este o mediocritate deplină în film, și-n mijloacele de realizare, și-n acțiunea propriu-zis.

Ori asta te frustrează. Te ambalează că-i mare și tare și, în fapt, te prinde în parada asta a nimicurilor.

Deci, ajutorrrrrrr sunt scăldat în mediocritate.

Singurul lucru care m-a ținut, recunosc, a fost recitalul-jocul actorilor Claes Bang și Dolly Wells.

Dar și aici e o senzație cretină, în care găunosul dialog rămâne în urma jocului actorilor.

Am fost captivat de explicația pe care episodul al treilea încearcă să mi-o construiască.

De fapt, de ce-i este frică acestui Dracula?

Și ce ne învață filmul, crezând astfel că se luptă cu toate prejudecățile noastre? Filmul zice că Dracula nu e-n stare să moară. Că-i nemuritor.

Adică, restul sunt baliverne: nu-i e frică de Dumnezeu, nici de crucea lui, nici de usturoi, nici de soare-lumină – astea-s invenții, baliverne. Dracula are o singură neputință: nu poate să moară, o spun Mark Gatiss și Steven Moffat. Adică, nu-i în stare să se bucure de viață, de dragoste, de lumină, aș adăuga eu.

Este un mecanism de supt sânge.

Și acum călugărița-psiholog realizează acest simplu adevăr, și acum Dracula se iubește cu ea și se contaminează de ceva sânge bolnav și, vezi Doamne, acum moare și el.

Mama mea!

Ajutoor!

Acum înțelegeți de ce văzând de prea multe ori scene, mediocritatea asta de film m-a mușcat de jugulară?

Ăsta este al treilea război mondial! Să te lupți cu mecanisme de astea ca Dracula Netflix.

De fapt, ăsta e chiar al treilea război mondial. Lupta de fiecare zi cu astfel de personaje ca Dracula, un fake tehnologic, un film făcut pentru clickbait, un dracula pompat cu efecte speciale și replici care să-mi stârnească emoția.

Dracula mi-a pustiit sufletul, mi-a instalat în mine fake-ul, Nimicul. Uite așa arăt: