Polițistul din Texas care a împușcat o femeie prin geamul de la dormitorul său, acuzat de omor
Polițistul din SUA care a împușcat mortal o femeie de culoare în propriul ei apartament, sâmbătă, a fost acuzat de omor, scrie BBC.
Poliția din Forth Worth, Texas, a scris pe Twitter că Aaron Dean este reținut la închisoarea din Tarrant County. Luni, șeful poliției, Ed Kraus, a spus reporterilor că Dean a demisionat din forțele de ordine.
Atatiana Jefferson a fost ucisă după ce poliția a răspuns unui apel realizat de către vecinul ei, prin care acesta cerea verificarea casei lui Jefferson, pentru a vedea dacă totul este în regulă.
Înregistrările realizate prin body cam arată cum femeia a fost ucisă la câteva secunde de la întâlnirea cu polițiștii. Acuzațiile aduse poliției privind violența exagerată împotriva comunităților persoanelor de culoare sunt o chestiune prezentă de mult timp în SUA.
Anterior, sora lui Jefferson, Ashley Carr, a declarat că Jefferson a fost ucisă printr-un act de imprudență și a cerut începerea unei investigații federale.
Locuitorii din Fort Worth s-au adunat în fața locuinței lui Jefferson duminică seară pentru a protesta, cerând dreptate pentru victima în vârstă de 28 de ani.