Sari direct la conținut

Guvernul schimbă Legea Offshore în favoarea investitorilor din Marea Neagră- proiect de lege

HotNews.ro
Foraj Marea Neagra, Foto: AGERPRES
Foraj Marea Neagra, Foto: AGERPRES

​Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică un proiect de lege care modifică Legea Offshore, o lege controversată aprobată anul trecut, cu prevederi impuse de Liviu Dragnea și Darius Vâlcov. Legea nu a fost bine primită de investitorii din domeniul gazelor, motiv pentru care americanii de la ExxonMobil ar intenționa să renunțe la licența petrolieră din Marea Neagră. Prin noul proiect de lege, Guvernul intenționează să relaxeze fiscalitatea pentru investitori, mai ales în condițiile în care au fost scoase la licitație noi perimetre petroliere. Potrivit surselor HotNews.ro, până acum nu a fost manifestat un interes foarte mare pentru aceste perimetre, un motiv putând fi chiar legislația nefavorabilă.

Reamintim că în luna august, președintele SUA Dondald Trump și-a exprimat, în discuțiile cu omologul său român, Klaus Iohannis, așteptarea ca legislația românească privind energia, în speță legea offshore și Ordonanța de Urgență 114/2018, să se amelioreze, pentru a crește atractivitatea României pentru investitori. Afirmațiile au fost făcute cu ocazia vizitei lui Iohannis în SUA.

Și premierul Viorica Dăncilă începe duminică o vizită în SUA. Exact cu două zile înainte de a începe vizita, a fost pus în dezbetere publică și acest proiect. Dăncilă va avea o întrevedere și cu vicepreședintele SUA Mike Pence, la care va semna cu oficialul american un acord în domeniul energetic.

Schimbările prevăzute de noul proiect de lege

  • Eliminarea impozitării suplimentare a veniturilor pentru preturile de vânzare la care investitorii nu realizează supraprofituri (intre 45,71 lei/MWh si 100 lei/MWh). În cazul veniturilor suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari de 100 lei/MWh, grila de impozitare de menține. Obţinerea unei nivel normal al rentabilității așteptate pentru investitor la un preț de 100 Lei/MWh fundamentează introducerea impozitului pe venitul suplimentar începând cu acest prag, în timp ce preţuri inferioare acestui nivel nu generează profituri suplimentare.
  • Eliminarea utilizării prețului de referință în determinarea bazei de calcul a impozitului asupra veniturilor suplimentare pentru a pune în acord Legea offshore cu principiile fiscalității din Romania prevăzute de Codul Fiscal și cu practica internațională referitoare la determinarea impozitelor upstream pe baza prețurilor realizate. În plus, este necesară menționarea principiilor pentru determinarea prețului de referință în legislația primară pentru a asigura stabilitatea și predictibilitatea mediului legislativ.
  • Mărirea nivelului maxim pentru deducerea investițiilor din segmentul upstream pentru determinarea impozitului suplimentar offshore de la 30% la 60%, pentru a menține competitivitatea sectorului offshore din Romania și a atrage investiții, având în vedere costurile și riscurile ridicate, respectiv termenul lung de realizare al investițiilor offshore din Marea Neagra.
  • Eliminarea limitării deducerii investițiilor pentru calculul impozitului pe profit ținând cont de faptul că acest impozit are un caracter general și toate sectoarele de activitate trebuie tratate uniform, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal. Astfel, se elimină discriminarea la care sunt supuși operatorii din sectorul offshore comparativ cu restul agenților economici, aceștia datorând impozit pe profit la o bază impozabilă artificial mărită din care nu se scad cheltuielile cu amortizarea tuturor investițiilor efectuate de operatorii offshore.
  • Eliminarea obligațiilor de tranzactionare pe pietele centralizate din Romania pe termen mediu și lung pentru a avea asigurată piața de desfacere pentru gazele naturale din perimetrele offshore si, in consecință, veniturile necesare pentru recuperarea investițiilor majore pe care o presupun astfel de proiecte ăn conformitate cu practica internațională în domeniul resurselor naturale.

Potrivit notei de fundamentare, „pentru a permite implementarea practică a deducerii la calculul impozitului pe veniturile suplimentare offshore a valorii investițiilor din segmentul upstream, se impune clarificare legislativă și eventual emiterea unui ordin pentru clarificarea aplicării articolului 19, în special cu privire la alineatele 9 și 10”. Agenția Națională pentru Resurse Minerale nu are în atributiile sale aprobarea tuturor investițiilor offshore efectuate de titulari (de ex. instalații tehnologice/facilități de tratare, prelucrare, transport; alte investiții cum sunt diverse infrastructuri, de ex. platforme maritime, etc), verificarea valorii contabile a investițiilor intrând în competența Agenției Naționale de Administrare Fiscală, se mai arată în nota de fundamentare.

Aceasta mai arată că impozitul pe profit și impozitul pe veniturile suplimentare offshore sunt două impozite diferite și de aceea este necesar ca baza impozabilă să fie determinată în mod adecvat pentru ambele impozite. În condițiile existenței a două impozite diferite, fiecare cu propriile reguli de determinare, nu se justifică afectarea unui drept de deducere stabilit prin reguli generale aplicabile impozitului pe profit, prin deducerea similară aplicabilă pentru impozitul pe veniturile suplimentare offshore, potrivit practicii internaționale relevante.

Vezi aici proiectul privind modificarea Legii Offshore

Citește și

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro