Sari direct la conținut

Înregistrările la Oficiul Național al Registrului Comerțului – simplă formalitate procedurală sau modalitate de hărțuire a agenților economici?

STOICA & Asociatii
Veronica Dobozi, Foto: STOICA & Asociatii
Veronica Dobozi, Foto: STOICA & Asociatii

O.U.G. nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului este un act normativ menit să ajute activitatea agenților economici. Ea are drept temei, potrivit propriei expuneri de motive, dorința legiuitorului român de a răspunde necesității „remedierii cât mai urgente a blocajului existent la oficiile registrului comerțului, care duce la nerespectarea drepturilor comercianților, cu consecințe deosebit de periculoase pentru circuitul comercial” și „asigurarea respectării termenelor de eliberare a certificatelor de înregistrare, de înscriere de mențiuni şi a documentelor aferente, de soluționare a cererilor de înregistrare în registrul comerțului”.

Din păcate, în practică, prevederile acestei ordonanțe au ajuns să constituie temeiul juridic, perfect legal, de hărțuire și împiedicare a funcționării unor agenți economici de către orice persoană interesată, de obicei alți agenți economici concurenți.

Teza este următoarea: pentru a funcționa legal, orice societate care dorește să desfășoare o activitate, care nu se găsește în obiectul său de activitate, trebuie să solicite înscrierea la Oficiul Național al Registrului Comerțului („ONRC”) a codurilor CAEN aferente acestor noi activități. Dacă de aceste formalități depinde și eliberarea unei autorizații sau licențe, atunci există automat și presiunea unui termen strâns în care aceste formalități trebuie îndeplinite.

Dar, pentru a asigura o cenzură a societății asupra unor aspecte despre care statul nu poate fi întotdeauna înștiințat la timp prin autoritățile sale, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană care justifică un interes să poate depune o cerere de intervenție legată de orice cerere de înregistrare care se formulează la ONRC.

Potrivit art. 7 1 din O.U.G. nr. 116/2009, introdusă în actul normativ prin intermediul Legii nr. 84/2010:

(1) Dacă la cererile de înregistrare sunt depuse cereri de intervenţie, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoana ori persoanele desemnată/desemnate transmite/transmit instanţei întregul dosar, care cuprinde cererea de înregistrare în registrul comerţului şi cererea de intervenţie, precum şi înscrisurile depuse în susţinerea acestora. Prevederile art. 6 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.

(2) Soluţionarea cererilor de înregistrare şi a cererilor de intervenţie se face cu citarea părţii şi a intervenienţilor. Instanţa se pronunţă de urgenţă, în condiţiile art. 49-56 din Codul de procedură civilă.

(3) Hotărârea pronunţată în condiţiile alin. (2) este executorie şi este supusă numai recursului.

Din prevederea legală rezultă în primul rând că ONRC nu mai poate să facă nimic altceva, procedural vorbind, din momentul în care s-a înregistrat cererea de intervenție, decât să trimită dosarul înregistrării către instanța competentă. Aceasta înseamnă, evident, și faptul că ONRC este total lipsit de capacitatea de a cenzura cererile de intervenție vădit abuzive sau chiar incomplete. În al doilea rând, rezultă că se instituie o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun contencios, în care de obicei o autoritate administrativă emite sau nu vrea să emită un act administrativ și această manifestare de voință este cenzurată de către instanța de judecată. În ipoteza art. 7 1 din O.U.G. nr. 116/2009, instanța de judecată se substituie cu totul autorității administrative astfel încât, indiferent de soluția acordată cererii de intervenție în sine, instanța de judecată este obligată să se pronunțe asupra fondului cererii, adică al cererii de înregistrare la ONRC.

Prin urmare, orice concurent al unui agent economic poate, direct sau prin alte persoane, să promoveze cereri de intervenție la orice cerere de înregistrare la ONRC pe care o formulează acesta și astfel să-i paralizeze activitatea, deoarece la instanța de judecată se va acorda termen după aproximativ o luna sau două – uneori chiar mai mult – se poate amâna cauza, sau pronunțarea, poate fi activată o cale de atac, adică automat cel puțin 30 de zile în care se motivează prima hotărâre și așa mai departe.

Și mai complicat este atunci când instanța de judecată nici măcar nu se învestește, deoarece intervenientul nu-și timbrează cererea. Legiuitorul nu a corelat aceste text legal cu dispozițiile Codului de procedură civilă, lăsând o zonă gri cu privire la autoritatea care își asumă soluționarea cererii de înregistrare în situația anularea cererii de intervenție ca netimbrată, încă din faza de procedură administrativă. Deoarece textul art. 7 1 din O.U.G. nr. 116/2009 vorbește despre un termen dat cu citarea părților, dacă acest termen nu există – iar în cazul anulării cererii ca netimbrată, acest termen de obicei poate lipsi – instanța de judecată nu poate soluționa decât cererea de intervenție, nu și cererea de înregistrare.

Iar aici intervin interpretările. Dacă instanța nu s-a investit cu soluționarea cererii de intervenție ce se întâmplă cu cererea de înregistrare? Va fi soluționată de ONRC? Textul legal nu-i dă competență. Se poate susține că cererea netimbrată e ca și cum nu ar fi existat, dar dacă se formulează una nouă ? Din nou, ONRC va fi obligată să o trimită la instanța de judecată, unde din nou poate fi netimbrată și tot așa.

Credem că soluția acestei probleme reale din practică este completarea textului fie cu prevederea expresă ca instanțele de judecată să acorde un termen cu citarea părților, potrivit art. 7 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 116/2009, chiar dacă cererea de intervenție este netimbrată, pentru a se putea astfel soluționa cererea de înregistrare.

De altfel, soluția este logică, prin faptul că în caz contrar – adică dacă instanța de judecată nu dă și o soluție cererii de înregistrare – înregistrarea la ONRC nu s-ar mai putea efectua niciodată, deoarece de câte ori se va întoarce dosarul la ONRC, se va putea formula o nouă cerere de intervenție, care va fi judecată după câteva luni, din nou nu va fi timbrată și ciclul poate continua la nesfârșit.

Un articol semnat de Veronica Dobozi, Partner, STOICA & Asociaţii

ARHIVĂ COMENTARII